Ce i-a reproșat Putin lui Charles Michel, în discuția din Vinerea Mare. Președintele rus pozează în salvator

Ce i-a reproșat Putin lui Charles Michel, în discuția din Vinerea Mare. Președintele rus pozează în salvator
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a denunţat vineri, în conversaţia cu preşedintele Consiliului European, Charles Michel, afirmaţiile unor oficiali din cadrul Uniunii Europene şi abordările celor mai mulţi lideri ai ţărilor UE faţă de conflictul din Ucraina.

Preşedintele Rusiei a catalogat drept „iresponsabile declaraţiile reprezentanţilor UE asupra necesităţii rezolvării crizei din Ucraina pe cale militară, precum şi ignorarea numeroaselor crime de război ucrainene”, anunţă Kremlinul, potrivit cotidianului Le Figaro.

ADVERTISING

"Liderii majorităţii ţărilor din cadrul Uniunii Europene aprobă acţiuni rusofobe în mod deschis", a acuzat Vladimir Putin în discuţia cu Charles Michel, referindu-se la excluderea unor cetăţeni ruşi de la evenimente culturale şi competiţii sportive.

Uniunea Europeană a impus sancţiuni masive Rusiei din cauza invaziei militare în Ucraina şi a decis finanţarea şi facilitarea aprovizionării Ucrainei cu armament. Bruxellesul a condamnat vehement acţiunile armatei ruse în Ucraina.

Răspunzând propunerii lui Charles Michel privind discuţii directe cu preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, Vladimir Putin a declarat, conform agenţiei Interfax şi postului BBC News, că este dispus la o asemenea întrevedere dacă vor fi obţinute "rezultate concrete" în negocieri, subliniind însă că, deocamdată, Kievul "nu acceptă soluţii reciproce" şi este "inconsecvent".

ADVERTISING

Totodată, Putin a acuzat, vineri, Administraţia de la Kiev că refuză predarea militarilor ucraineni blocaţi în zona industrială Azovstal din Mariupol.

Vladimir Putin i-a transmis lui Charles Michel că, din raţiuni umanitare, a ordonat oprirea asaltului asupra zonei industriale Azovstal: "Vieţile tuturor militarilor ucraineni, ale combatanţilor naţionalişti şi ale mercenarilor străini sunt garantate dacă depun armele. Dar regimul de la Kiev refuză această posibilitate".

Preşedintele Consiliului European, Charles Michel, a declarat vineri că i-a cerut lui Vladimir Putin instituirea "imediată" de "coridoare umanitare în Mariupol şi în alte oraşe aflate sub asediu, în special cu ocazia Paştelui ortodox".

ADVERTISING

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇