Burduja nu ține cu dinții să candideze la Capitală: Pe Cârstoiu l-am întâlnit când am avut dublă fractură

Burduja nu ține cu dinții să candideze la Capitală: Pe Cârstoiu l-am întâlnit când am avut dublă fractură
Foto: Spotmedia.ro
Susține democrația
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Liderul PNL Bucureşti, ministrul Energiei Sebastian Burduja, a declarat luni, întrebat dacă l-ar vota pe medicul Cătălin Cârstoiu, la Primăria Capitalei, că va susţine cu siguranţă candidatul desemnat şi asumat de PNL, pentru că asta înseamnă să fii un om de echipă.

„Dacă asta va fi decizia finală a PNL, cu siguranţă voi susţine candidatul desemnat şi asumat de PNL, asta înseamnă să fii un om de echipă din perspectiva mea”, a spus Burduja, la Prima News.

Despre întârzierea deciziei în coaliţie, liderul PNL Bucureşti a precizat că „vorbim de o poziţie extrem de importantă şi o campanie în care nu mai e foarte mult timp, în care discuţia trebuie mutată de pe sondaje şi nume pe nerealizările primarului Nicuşor Dan. Vorbim de două mari partide, fiecare cu electoratul propriu”.

ADVERTISING

Despre o candidatură a sa la Primăria Sectorului 1, Burduja a spus că „nu s-a pus această problemă”.

„Eu am venit cu o viziune pentru Bucureşti, de la termoficare până la trafic şi celelalte subiecte importante pentru Capitală. Cele două partide vor discuta şi vor lua cea mai bună decizie pentru că primarul general va trebui să facă echipă şi cu primarii de sectoare”, a mai afirmat el.

„Dorinţa mea pentru Sectorul 1 cu siguranţă este să plece doamna Clotilde Armand acasă, cât mai repede, pentru că a făcut praf sectorul 1 şi la- umplut de şobolani”, a mai declarat Burduja.

ADVERTISING

„Partidele vor lua cea mai bună decizie, eu sunt preşedinte pe Bucureşti şi nu am vânat niciodată nicio funcţie sau alta”, a completat Burduja, precizând că ai săi colegi de la Sectorul 1 l-au votat pe George Tuţă ca şi candidat la sector.

Sebastian Burduja a mai spus că nu a avut nicio discuţie cu liderii partidului despre renunţarea la candidatura la Capitală. „Nu e nicio problemă dacă nu se întâmplă lucrul acesta acum”, a afirmat el.

Întrebat dacă ia în calcul o plecare din partid, Burduja a spus: „Niciodată. Este exclus şi întotdeauna voi respecta deciziile colegilor mei, asta înseamnă să fii un om de echipă şi nu cred că poţi să faci politică pentru cetăţeni luându-ţi jucăriile şi plecând. Politica nu este despre politicieni, este despre cetăţeni şi ce putem face noi pentru ei”, a mai arătat Burduja.

ADVERTISING

Liderul PNL Bucureşti a subliniat că l-a întâlnit pe medicul Cătălin Cârstoiu la camera de gardă, când a avut o dublă fractură de claviculă, după un meci de fotbal, în urmă cu un an sau doi.

„E un om de bun simţ, aşa l-am cunoscut”, a spus Burduja despre Cârstoiu.

Preşedintele PNL Bucureşti a mai spus că important este din punctul lui de vedere să se genereze această schimbare şi Nicuşor Dan să nu continue la Primăria Capitalei.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇