PNL și PSD s-au înțeles pe candidatul la Primăria Capitalei. Au listă comună și la Consiliul General și consiliile de sectoare UPDATE

PNL și PSD s-au înțeles pe candidatul la Primăria Capitalei. Au listă comună și la Consiliul General și consiliile de sectoare <span style="color:#990000;">UPDATE</span>
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Coaliţia de guvernare a decis luni să aibă candidat comun și la Primăria Capitalei, nu doar la sectoare. Totodată, PSD și PNL vor avea candidaţi comuni şi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi la consiliile locale de sectoare.

Şedinţa coaliţiei a început la ora 15:30 şi a durat aproximativ 4 ore, fiind discutată și lista cu candidații la europarlamentare. Încă nu a fost făcut oficial anunțul, dar surse citate de News.ro spun că cel mai probabil candidatul la Primăria Capitalei va fi medicul Cătălin Cîrstoiu, managerul Spitalului Universitar.

Urmează ca marți, decizia coaliţiei să fie prezentată în organizaţiile de Bucureşti ale PSD şi PNL şi apoi să fie făcut anunţul nominal, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, senatorul Lucian Romaşcanu.

„Există o decizie a coaliţiei de a avea candidat unic la Primăria Municipiului Bucureşti şi candidaţi comuni la sectoare, urmând ca această decizie să fie prezentată mâine la organizaţiile de Bucureşti ale celor două partide, urmând ca anunţul nominal să fie făcut, din respect firesc pentru organizaţii, după întâlnirea de dimineaţă", a precizat Romaşcanu luni seara la România Tv.

ADVERTISING

Chestionat dacă sunt mai mulţi candidaţi pentru Primăria Capitalei sau doar medicul Cătălin Cîrstoiu, Romaşcanu a precizat: „Am spus că avem un candidat unic al coaliţiei şi aşteptăm întâlnirea cu organizaţiile, nu vreau să confirm un nume înainte de întâlnirea cu organizaţiile".

Întrebat dacă el crede că Gabriela Firea sau Sebastian Burduja vor accepta o altă candidatură, senatorul PSD a răspuns: „Sunt convins că ambii, cel puţin pe Gabriela Firea o cunosc şi îmi doresc să fie aşa şi anume că este un jucător de echipă, iar lucrurile pe care cu cifre le vom discuta mâine să fie acceptate şi să fim o echipă şi de acum înainte".

Ciucă: Sunt convins că toată lumea a auzit de Spitalul Universitar şi de managementul de la spital

Înainte de a merge la ședința coaliției, preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, spune că e nevoie de o persoană care să fie în măsură să coaguleze o echipă, iar medicul Cârstoiu are un anumit grad de notorietate.

ADVERTISING

Liderul PNL a fost întrebat dacă medicul Cătălin Cârstoiu este un candidat compatibil cu electoratul ambelor partide, PSD şi PNL, sau voturile se vor duce spre Nicuşor Dan.

”Acum, ştiţi cum este, ne găsim în perioada de pre-campanie. Fiecare speră să aibă o tracţiune la electorat. Noi ne punem toată capacitatea astfel încât echipa pe care o vom anunţa să fie cea care va convinge bucureştenii că merită să fie votată”, a arătat Ciucă, citat de News.ro.

”Avem nevoie de o persoană care, de-a lungul activităţii profesionale, să fi avut o experienţă administrativă, o persoană care să fie în măsură să coaguleze o echipă şi din echipa respectivă să facă parte oameni care ştiu ce presupune proiectul pentru patru ani al Primăriei Capitalei.

Sigur, nu se vor rezolva aceste probleme în patru ani, dar este nevoie ca această echipă să vină cu un plan credibil şi să înceapă să producă aceste noi proiecte pe care bucureştenii le aşteaptă”, adaugă Ciucă. 

ADVERTISING

Despre notorietatea medicului, Ciucă a spus că, din sondajele care au fost, rezultă că acesta are ”un anumit grad de notorietate”. 

”Sunt convins că toată lumea a auzit de Spitalul Universitar şi de managementul de la spital”, a completat el. 

Rareş Bogdan: Am înțeles că e doctor de dinți... nu de dinți, de genunchi

În schimb, prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan spune că nu-l cunoaște pe dr. Cîrstoiu:

„Am vrut să-l sun pe maestru Cristoiu, cu care am făcut vreo trei ani emisiuni și să-l întreb: Ce faci, maestre, candidezi? De fapt, e Cîrstoiu, nu Cristoiu. Eu nu îl cunosc pe domnul acesta. Am înțeles că e doctor de dinți... nu de dinți, de genunchi. Eu nu am probleme cu genunchii, din fericire, încă mă țin genunchii.

Eu nu îl știu, să-i dea Dumnezeu sănătate. Am înțeles că e manager la Spitalul Universitar. Când eram la Barcelona, am primit numele unui arhitect, celebru am înțeles, Florescu. Vineri îmi spuneau că domnul Florescu este candidat.

Am dat repede pe Google, am văzut că e un domn extrem de apreciabil. Dacă ne spuneau dinainte ce se dorește, am fi vorbit și cu nepotul lui Gaudi. Arhitectul Florescu sau doctorul de genunchi, eu nu îi știu, noi nu i-am testat.

Dacă colegii din PSD vin și ne arată că e o soluție, eu nu vin și spun da sau ba”, spune Rareș Bogdan, citat de Mediafax.

Într-o analiză recentă, iată ce scrie Ioana Ene Dogioiu: "Nu aș exclude deloc, dar absolut deloc ca în spatele unei candidaturi formale care să nu aibă susținere reală, ambele partide să îi facă pârtie celui pe care din motive diferite nu îl pot asuma oficial – Cristian Popescu Piedone, care se arată hotărât 100% să candideze și a început în forță campania electorală.

Piedone, foarte bine plasat chiar în sondajul făcut public de Nicușor Dan, poate aduce la vot un electorat care suspină după un profil de tip Oprescu.

Dacă Piedone ar pierde, ar fi pe cont propriu, dacă Piedone ar câștiga, pentru PNL și PSD ar fi oficial meci nul, iar neoficial, ar fi o victorie."


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇