Biroul Electoral Central (BEC) a decis, vineri seara, să claseze toate cererile de renumărare a voturilor, după ce biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42 a Minicipiului Bucureşti a hotărât vineri să-şi decline competenţa către Biroul Electoral Central (BEC) în soluţionarea contestaţiilor şi anume soluţionarea solicitărilor de renumărare a voturilor la Sectorul 1 şi Sectorul 5. Cel mai probabil, BEC va anunţa sâmbătă rezultatele finale, au precizat surse ale instituţiei, pentru News.ro.
Astfel, BEC a emis o notă „privind luarea măsurii clasării cererilor de renumărare şi a sesizărilor primite de Biroul Electoral Central care vizează circumscripţiile electorale ale căror procese-verbale privind centralizarea rezultatelor votării au fost primite de Biroul Electoral Central în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare”
„Având în vedere prevederile art. 95 din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, care relgementează procedura de contestare a operaţiunilor de votare, de deschidere a urnelor, de numărare şi totalizare a voturilor, precum şi de înregistrare a rezultatului votării în procesele-verbale,
văzând procedura de întocmire, verificare şi predare-primire a proceselor-verbale privind rezultatele alegerilor prevăzută de Hotărârea BEC nr. 98/15/09/2020,
observând că cererile de «renumărare» a voturilor din circumscripţiile electorale ale căror procese-verbale privind centralizarea rezultatelor votării au fost primite de BEC în condiţiile art. 39 alin. (1) lit. g) din Legea 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare, au rămas fără obiect,
în baza art. 9 alin. (1) şi art 19 lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite pentru alegerile locale din anul 2020, precum şi ale ordinului preşedintelui AEP 483/2020 privind desemnarea angajaţilor AEP care îşi desfăşoară activitatea în aparatul tehnic auxiliar al BEC, constituit la alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, propunem următoarele:
- Clasarea de către preşedintele BEC, la propunerea şefului departamentului legislativ al AEP, a cererilor de «renumărare» şi a sesizărilor primite de BEC, care vizează circumscripţiile electorale ale căror procese-verbale privind centralizarea rezultatelor votării au fost primite de BEC în condiţiile art. 39 alin (1) lit. g) din Legea nr. 115/2015, cu modificările şi completările ulterioare;
- Referatele de clasare, cererile şi sesizările clasate vor fi menţionate de ordinea de zi la rubrica Lucrări clasate”, arată nota emisă vineri de Biroul Electoral Central.
Biroul electoral al circumscripţiei electorale nr. 42 a Minicipiului Bucureşti a hotărât vineri să-şi decline competenţa către Biroul Electoral Central (BEC) în soluţionarea contestaţiilor şi anume soluţionarea solicitărilor de renumărare a voturilor la Sectorul 1 şi Sectorul 5, au declarat surse ale instituţiei, pentru News.ro.
Decizia în şedinţa de vineri a biroului electoral municipal a fost luat cu opt voturi „pentru” şi şapte voturi „împotrivă”, au adăugat sursele citate.
Iniţial, biroul electoral sectorul 5 decisese renumărarea voturilor în câteva secţii de votare, potrivit anunţului candidatului PNL şi USR-PLUS la Primăria Sectorului 5 Cristian Băcanu.
De asemenea, PSD depusese o solicitare de renumărare a voturilor la Sectorul 1. Social-democraţii au avut şi o cerere de anulare a alegerilor în Sectorul 1.
Cu toate acestea, BEC a respins joi solicitarea PSD de a fi anulate alegerile din Sectorul 1.
„Se va contesta orice act nelegal în instanţa de contencios administrativ şi se va cere şi suspendarea acelor acte nelegale. Eventuala suspendare ar însemna că orice procedură se opreşte la stadiul la care este atunci, nu se merge mai departe. De exemplu, dacă un primar nu a fost învestit, nici nu va fi”, a explicat Drăgan.