Ministrul austriac de Interne, Gerhard Karner, susţine că ar fi greşit să fie stabilită o dată concretă de aderare a României cu toate frontierele la Spaţiul Schengen, menţionând că va continua colaborarea pentru îmbunătăţirea sistemului Schengen.
”Ştim cu toţii că există o mare presiune a migraţiei ilegale în Europa. Noi avem aici interese comune, am lansat demersuri comune tocmai pentru a întări acest sistem”, a arătat el.
Gerhard Karner a fost întrebat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Viena, de ce mai are nevoie România pentru a intra în Schengen şi cu frontierele terestre.
“Vreau să vorbesc clar. Într-adevăr nu am reproşat nimic în mod direct Bulgariei şi României. Acum un an şi jumătate am spus că un sistem care nu funcţionează nu poate fi extins. De aceea, am luat atunci acea decizie.
Bulgaria şi România sunt parteneri foarte importanţi pentru Austria, atunci când este şi vorba despre punerea de presiune asupra Comisiei Europene pentru îmbunătăţirea sistemului Schengen. Demersurile noastre au dat deja roade.
Probabil că ştiţi că directorul Frontex a anunţat deja operaţiuni sporite, chiar triplarea ofiţerilor Frontex în aceste ţări. Avem şi confirmarea Comisiei Europene că se vor investi mai multe fonduri în România şi Bulgaria în aceste scopuri şi sunt de părere că acesta este un pas foarte important”, a afirmat ministrul austriac de Interne.
El a anunţat că va continua îmbunătăţirea sistemului Schengen.
“Vom colabora în continuare pentru îmbunătăţirea sistemului Schengen. Ştim cu toţii că există o mare presiune a migraţiei ilegale în Europa.
Aşadar, noi avem aici interese comune, am lansat demersuri comune tocmai pentru a întări acest sistem. În prezent există şi alte ţări, membre ale Spaţiului Schengen, cu controale la frontierele terestre, pentru că noi, miniştrii de Interne, suntem responsabili pentru siguranţa cetăţenilor noştri.
Există controale în Germania, Franţa şi în Austria. Trebuie să facem tot posibilul pentru a remedia situaţia de securitate din Uniunea Europeană, pentru a garanta în continuare libertate de mişcare cetăţenilor noştri, dar cred că în momentul de faţă ar fi greşit să stabilim o dată concretă în acest sens”, a transmis Gerhard Karner.
Românii care călătoresc cu avionul și navele în statele din spaţiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontierele aeriene şi maritime începând de duminică, 31 martie.
Nu există nicio altă obligaţie suplimentară, dar, în continuare, poliţiștii de frontieră se vor afla în aeroporturi şi vor face verificări, dacă au unele suspiciuni.