Angajații primăriilor din comune anunță „greva japoneză cu exces de zel": Să nu ne mai înjure lumea că suntem mulți, puturoși și bine plătiți

Angajații primăriilor din comune anunță „greva japoneză cu exces de zel": Să nu ne mai înjure lumea că suntem mulți, puturoși și bine plătiți
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Angajaţii primăriilor de comune vor începe luni acţiunile de protest, având în vedere că Guvernul nu a ţinut cont de solicitările acestora privind salarizarea, a anunţat joi liderul Sindicatului Naţional al Salariaţilor Comunelor şi Oraşelor din România – SCOR, Dan Cârlan.

Mai exact, salariaţii vor ţine o grevă de avertisment de două ore, zilnic, iar în restul programului vor fi în grevă japoneză, prin metoda excesului de zel.

„Astăzi am depus notificare către guvern prin care anunţăm că luni dimineaţa expiră suspendările convenite de comun acord, reintrăm în calendarul de grevă. Începând de luni, întreaga suflare din primăriile comunelor din România va fi în acţiune de protest. Vom începe cu o săptămână de greve de avertisment de câte două ore, zilnic. Nu vă pot spune o oră la care se va desfăşura acţiunea, pentru simplul fapt că nu vrem să fie o oră fixă. În fiecare zi va fi o altă oră la care încep cele două ore de protest", a precizat Cârlan, în cadrul unei declaraţii de presă.

ADVERTISING

El a menţionat că de săptămâna viitoare se va intra şi în „grevă japoneză cu exces de zel", ceea ce înseamnă că salariaţii vor rezolva petiţiile şi solicitările, dar la limita termenului prevăzut de lege.

„Sunt lucrări pentru care termenul prevăzut de lege este de 30 de zile, sunt lucrări pentru care termenul este de 15 zile. La limita termenului prevăzut de lege vom elibera toate lucrările. Vom munci la fel ca şi până acum, dar dacă se va simţi o presiune în comunitatea locală, asta va însemna că întreaga suflare din primării în momentul de faţă îşi desfăşoară activitatea într-un parteneriat deplin cu cetăţenii din satele noastre şi că dacă astăzi dăm orice adeverinţă în două ore sau, cel târziu, a doua, a treia zi - un certificat de urbanism sau o autorizaţie de construcţie - înseamnă că noi suntem alături de comunitatea locală. În momentul în care vom trece la rezolvarea lucrărilor în termenul maxim prevăzut de lege, se va simţi diferenţa. Ca să nu ne mai înjure lumea că suntem mulţi, puturoşi şi bine plătiţi. Toate aceste trei calificative sunt jignitoare şi sunt nelalocul lor. Dar le întâlnim pe stradă, în fiecare zi", a spus el.

ADVERTISING

Dan Cârlan a declarat că acţiunile de protest sunt demarate în contextul în care în luna aprilie Guvernul ar urma să analizeze execuţia bugetară pentru trimestrul întâi şi va stabili dacă poate acorda creşterile salariale solicitate. El a mai precizat că angajaţii primăriilor de comună sunt singurii din sistemul bugetar care au rămas cu salarizarea la nivelul anului 2021.

Potrivit acestuia, 60.000 de angajaţi de la nivelul primăriilor de comună „aşteaptă mila Guvernului" pentru o majorare salarială promisă, de 500 de lei brut. El a menţionat că în urmă cu şase săptămâni liderii sindicali au mai fost la Palatul Victoria pentru a notifica Guvernul cu privire la declanşarea grevei generale şi că în acest interval „nu s-a întâmplat absolut nimic".

ADVERTISING

„Două zile mai târziu, am semnat o minută cu guvernul, prin care ne-au solicitat două săptămâni, în vederea calculării impactului bugetar pentru cerinţele de natură salarială pe care le-am avut şi pentru a iniţia actul normativ care rezolvă problema, cu promisiunea că lucrurile se vor rezolva amiabil.

Promisiunea a fost reiterată de către domnul prim-ministru după două săptămâni, în faţa a 350 de primari prezenţi la Adunarea Generală a ACoR, cum că 'săptămâna viitoare, gata, ne organizăm şi rezolvăm problema'. Au mai trecut patru săptămâni de atunci şi nu s-a întâmplat absolut nimic. Impactul financiar a fost calculat din prima întâlnire de către colegii de la Ministerul Finanţelor - este unul infim, sunt 315 milioane de lei", a spus Dan Cârlan.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇