Alegeri în Finlanda: Sanna Marin și-a recunoscut înfrângerea

Alegeri în Finlanda: Sanna Marin și-a recunoscut înfrângerea

Formaţiunea de dreapta de opoziţie Partidul Coaliţiei Naţionale (NCP) a câştigat alegerile parlamentare de duminică, din Finlanda, astfel că liderul acesteia, Petteri Orpo, ar urma să devină premier, în locul Sannei Marin, care şi-a recunoscut înfrângerea.

NCP ar urma să aibă 48 din cele 200 de locuri în Parlament, Partidul naţionalist finlandez, locul doi la alegeri, ar urma să aibă 46 de locuri, iar social-democraţii Sannei Marin doar 43.

S-au numărat peste 98 la sută din voturile exprimate, relatează AFP.

ADVERTISING

“Este o victorie mare”, a spus Petteri Orpo, fost ministru, în vârstă de 53 de ani. “Vom începe negocierile pentru guvern”, a adăugat el.

Sanna Marin şi-a recunoscut înfrângerea. “Felicitări câştigătorului alegerilor, felicitări Coaliţiei Naţionale, felicitări Partidului finlandez. Democraţia şi-a spus cuvântul”, a afirmat ea.

Liderul partidului care câştigă alegerile obţine în mod normal şi postul de premier, cu condiţia de a reuşi să reunească o majoritate în Parlament.

Sanna Marin, în vârstă de 37 de ani, cel mai tânăr premier din lume când a preluat mandatul în 2019, este considerată de fani de pe tot globul drept un model pentru noii lideri progresişti, dar acasă s-a confruntat cu critici pentru petrecerile la care a participat şi pentru cheltuielile publice ale guvernului său.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇