Urmează zile decisive pentru aderarea României la spațiul Schengen. Primul semn va fi dacă subiectul va rămâne pe agenda finală a Consiliului JAI din 8-9 decembrie.
Pe agenda provizorie este, președinția cehă a UE dorește să-l mențină, dar este probabil să nu o facă, dacă nu vor exista șanse consistente pentru un vot favorabil. Deci, în următoarele zile, agenda finală va fi un indiciu destul de clar al deznodământului.
Niciuna dintre opozițiile formulate până acum de Olanda, Suedia și Austria nu este compactă, deci, în mod cert, încă se joacă.
Ce anume?
Pe de-o parte, sunt interesele de politică internă ale țarilor care trebuie să-și dea acordul. Și, într-adevăr, problema migrației este din nou extrem de presantă pentru țările occidentale, în frunte cu Austria. Valul migraționist este aproape la nivelul din 2015, chiar dacă nu este la fel de zgomotos ca atunci.
Viena dorește un nou pact pentru migrație, în care fiecare țară să preia o parte dintre migranții care ajung pe teritoriul său și care reprezintă o problemă internă importantă.
Și sigur că își condiționează votul de satisfacerea interesului lor presant. Nu sunt singurii care fac asta. Turcia a condiționat intrarea Suediei în NATO de rezolvarea unor interese interne. O face acum și Ungaria, amenințată cu blocarea fondurilor europene.
Este adevărat că argumentul Austriei privind migrația prin România e șubred. Nu suntem pe noua rută a migrației, ea e prin Serbia, după care migranții intră în Austria fie prin Ungaria, fie prin Slovenia.
Dar folosind momentul politic austriecii își pot promova interesul care nu ține atât de intrarea migranților, cât de ceea ce se întâmplă după ce au intrat, adică redistribuirea în UE.
Nimeni nu face cadouri, asta ar trebui să ne fie foarte clar. Și, mă întreb, România ar accepta, ca parte a Schengen, să primească o cotă de migranți, nu din Ucraina, vecină, cu o cultură apropiată, ci asiatici și africani? Ultima dată subiectul a stârnit mari tensiuni în România, chiar la nivelul președintelui Iohannis.
Pe de altă parte, tocmai pentru că fiecare își joacă interesul, contează enorm câtă credibilitate ai ca țară, prin liderii care te reprezintă.
După cum explica pentru Spotmedia.ro europarlamentarul REPER, Dragoș Tudorache, fost înalt funcționar european specializat pe migrație și Schengen, „Schengen egal încredere.
Prin crearea spațiului Schengen, fiecare stat a renunțat la una dintre competențele sale esențiale. Am renunțat la propriile frontiere, iar pentru asta, că nu îmi mai păzesc propria frontieră, trebuie să am încredere în cei care îmi preiau această responsabilitate.
Trebuie să am încredere că acel stat care este 5 state mai încolo și păzește frontiera externă, care devine frontiera mea externă, acel stat, cu funcționarii săi, cu instituțiile sale, cu propriile echilibre instituționale, cu legile sale, este capabil să îmi păzească frontiera, că și cum mi-aș păzi-o singur. Despre asta este Schengen.”
Am generat noi încrederea aceasta? Nu, în mod cert. O merităm? Aș zice că nu.
Degeaba avem frontierele dotate tehnic la cele mai înalte standarde, cât timp tehnica aceea este în mâna unor oameni cu risc endemic de corupție și, chiar mai grav, nu riscă major o sancțiune penală severă.
Am mai spus-o, degeaba ai sistemul SCOMAR pentru Marea Neagră, dacă atunci când intră bărcile cu tone de droguri el nu funcționează, iar apoi nimeni nu răspunde pentru convenabila defecțiune.
Așa cum este dezgustător că exact partidele care au vulnerabilizat tot ceea ce ar fi trebuit să facă România de încredere – adică instituții puternice, legi dure, anticorupție solidă – se pregătesc să capitalizeze politic o eventuală victorie după ce și-au pus în palmares ridicarea MCV.
„PSD este partidul care a integrat România în UE și NATO. Cu PSD la guvernare se ridică #MCV și avem o șansă foarte bună să aderăm la Schengen”, a declarat Marcel Ciolacu.
Ce interes vor avea să întărească instituțiile și legislația după ce își vor fi suit sacii în căruță?