Erdogan nu se grăbește să dea undă verde pentru extinderea NATO: Suedia și Finlanda să ia întâi măsurile necesare

Erdogan nu se grăbește să dea undă verde pentru extinderea NATO: Suedia și Finlanda să ia întâi măsurile necesare
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Preşedintele Recep Tayyip Erdogan l-a informat pe șeful NATO Jens Stoltenberg că Turcia va ratifica aderarea la NATO a Suediei şi Finlandei în cazul în care cele două state nordice vor lua „măsurile necesare”

„Preşedintele Erdogan a subliniat că ritmul şi calendarul procesului de ratificare (…) vor fi determinate de paşii pe care aceste ţări mai trebuie să-i facă”, a precizat preşedinţia turcă într-un comunicat după întâlnirea de la Istanbul, care s-a desfăşurat cu uşile închise.

Şeful statului turc, care urmează să îl primească marţi la Ankara pe premierul suedez Ulf Kristersson, a blocat din mai intrarea Suediei şi Finlandei în NATO. Turcia acuză cele două naţiuni nordice că îi protejează în special pe luptătorii kurzi din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) şi Unităţile Protecţiei Poporului (YPG), considerate terorişti de Ankara.

ADVERTISING

Pentru a depăşi obiecţiile Turciei, cele trei ţări au semnat un memorandum în marja summitului NATO de la Madrid din luna iunie, referitor în special la cererile de extrădare din partea Ankarei.

Jens Stoltenberg „a salutat paşii semnificativi şi concreţi deja întreprinşi de cele două ţări pentru a pune în practică memorandumul şi a subliniat că apartenenţa lor va întări NATO”, potrivit unui comunicat al Alianţei, emis vineri seara.

Secretarul general al NATO a făcut apel, joi, la Istanbul ca Turcia să accepte Stockholmul şi Helsinkiul în cadrul Alianţei pentru a „transmite un mesaj clar Rusiei”, într-o conferinţă de presă comună cu ministrul turc de Externe, Mevlut Cavusoglu.

ADVERTISING

Până în prezent, 28 de state membre - din cele 30 - ale Alianţei Atlanticului de Nord au ratificat aderarea celor două ţări nordice, care trebuie aprobată în unanimitate. În afară de Turcia, doar Ungaria nu şi-a exprimat încă acordul final.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇