Scenariul cel mai pesimist este o înfrângere militară a Ucrainei într-o ofensivă rusă majoră în primăvara anului 2023, răsturnarea guvernului ales în mod democratic și înlocuirea acestuia cu un regim pro-rus. În consecință, ar fi afectată imediat și Republica Moldova, a cărei securitate Occidentul nu ar putea probabil să o garanteze în cazul unei catastrofe ucrainene.
Iar Rusia speculează orice falie în interiorul UE: inclusiv faptul că uneori statele care au aderat la UE începând cu 2004 au impresia că sunt europeni de mâna a doua. Acest lucru este exploatat, printre altele, de forțele pro-ruse din România, spune istoricul austriac Oliver Jens Schmitt, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Oliver Jens Schmitt predă istorie sud-est-europeană la Universitatea din Viena și este, din 2017, președintele Secţiei Filozofie Istorie a Academiei Austriece de Ştiinţe. Editura Humanitas i-a publicat volumele „Corneliu Zelea Codreanu. Ascensiunea și decăderea 'Căpitanului'“ și „România în 100 de ani. Bilanţul unui veac de istorie.
Am văzut că Austria a anunțat că o extindere a spațiului Schengen în acest moment nu este oportună, de vreme ce întreg sistemul Schengen nu funcționează. Se referea la migrație. Cât de importantă este această temă pentru Europa de Vest, pentru Austria în special?
Germania a primit deja la fel de mulți refugiați și migranți ca în 2015, iar în Austria numărul acestora a atins, de asemenea, niveluri record. Guvernul austriac este supus unei presiuni interne enorme. Partidul de extremă dreapta FPÖ conduce în sondaje.
În Austria există impresia că sistemul Schengen este pe punctul de a se prăbuși și că statele bogate trebuie să suporte partea cea mai grea a migrației din țările islamice.
Prin urmare, este respinsă o extindere pentru a include state în a căror capacitate de a-și proteja frontierele nu se are încredere deplină.
Poate fi percepută eventuala menținere a României și Bulgariei în afara Schengen drept un tratament duplicitar, discriminatoriu? Și cât de periculoasă e exploatarea acestei teme de către populiști și extremiști – mă uit acum înspre AUR, în România, dar și Bulgaria e în criză politică.
În cazul în care o țară îndeplinește criteriile de aderare la sistemul Schengen, decizia trebuie să fie luată pe această bază.
Cu toate acestea, Schengen are un nivel simbolic și unul tehnic. Acesta din urmă se referă la includerea într-un domeniu central al UE, libera circulație a persoanelor. Dar sistemul Schengen trăiește și din încrederea statelor fără frontieră externă în statele care trebuie să protejeze aceasta frontieră externă. România și Bulgaria, cu mari dificultăți în implementarea unui stat de drept funcțional, cu o corupție larg răspândită și cu politicieni mai puțin competenți și mai puțin credibili, inspiră puțină încredere în acest context în state precum Olanda sau Austria.
Pe de altă parte, grupurile și partidele extremiste din România și Bulgaria vor folosi o posibilă neadmitere a țărilor lor pentru a continua propaganda anti-occidentală.
În general, este tragic că Europa nu a reușit să dezvolte o politică unificată în domeniul migrației. State precum Germania oferă chiar stimulente suplimentare pentru imigranți prin extinderea sistemului de asistență socială.
Rusia e preocupată, desigur, de războiul pe care îl duce în Ucraina, dar e ea absentă din restul Europei sau vedeți semne că ar specula, ar alimenta polarizări, cum este și această dezbatere despre o Uniune Europeană inegal prezentă în statele membre?
Rusia a exploatat până acum posibilele slăbiciuni ale statelor UE și va continua să facă acest lucru. În acest sens, se concentrează asupra posibilelor linii de falie, inclusiv asupra faptului că uneori statele care au aderat la UE începând cu 2004 au impresia că sunt europeni de mâna a doua.
Acest lucru este exploatat, printre altele, de forțele pro-ruse din România.
Rusia ascunde în mod deliberat faptul că țările de la Marea Baltică până în România, în calitate de membre ale NATO și UE, nu s-au bucurat niciodată în istoria lor de atâta securitate împotriva unei posibile agresiuni.
În plus, guverne precum cel al României le explică suficient de clar cetățenilor lor ce înseamnă apartenența la UE și la NATO. O Românie izolată între alianțe, așa cum a aspirat cândva Ion Iliescu, ar fi astăzi singură și expusă unor încercări masive de presiune rusească împotriva cărora cu greu s-ar putea apăra.
Ucraina avertiza zilele astea asupra așa-numitei oboseli de război. Mai multe sondaje din UE, am văzut recent unul din Germania, arată că oamenii sunt într-adevăr dispuși să creadă și narațiunile Rusiei și să dorească pacea, chiar dacă ea înseamnă, de fapt, cedări de neconceput pentru Ucraina. Cum arată lucrurile și cum se poate contracara această oboseală de război? Au liderii democratici soluții reale?
Mulți politicieni din Europa nu vor să își confrunte alegătorii cu realitatea: Putin nu duce un război doar împotriva Ucrainei, ci împotriva Occidentului în ansamblu, și nu în primul rând împotriva SUA, ci împotriva UE.
Politica și, de asemenea, câteva mijloace de informare în masă țin această realitate departe de oameni. Ei simt doar consecințele războiului, provocat în mod deliberat de Putin, sub forma inflației, a prețurilor ridicate la energie și a refugiaților din Ucraina. Cei care nu sunt atenți la mass-media de calitate observă prea puțin tragedia oamenilor din Ucraina, dar mai mult schimbările economice din propria lor țară.
Probabil că Germania, Franța și Italia încă mai speră la o înțelegere cu Putin, chiar dacă nu recunosc în mod deschis acest lucru. Ei sprijină Ucraina doar în măsura în care nu pierde războiul și închid ochii la faptul că Rusia este de mult timp în război cu întreaga UE.
Și în România, populația este ferită de această realitate a războiului. Este cu atât mai ușor pentru extremiștii pro-ruși să pună criza pe seama slăbiciunii democrației și să întoarcă disperarea economică a multor oameni împotriva Ucrainei, ca și cum Ucraina ar fi de vină pentru criza provocată, de fapt, de Rusia.
Este important ca politicienii europeni să le spună cetățenilor lor care este situația actuală.
Activitatea presei critice este, de asemenea, importantă, la fel ca și rolul școlilor, care trebuie să le ofere copiilor o educație politică de calitate.
Pentru că vorbim despre Uniunea Europeană: Viktor Orban, spre satisfacția lui Putin, continuă să facă notă discordantă în UE și chiar să șantajeze Uniunea – Ungaria blochează banii pentru Ucraina, dacă nu primește fondurile europene care îi sunt blocate, pentru încălcări care țin de statul de drept. Are UE vreo putere în fața lui Orban, care, iată, apasă pedala tot mai tare?
Da, și se poate spera că Comisia Europeană va urma sfaturile Parlamentului European și va exclude Ungaria de la subvențiile financiare europene.
Ungaria a devenit acum un paria în Europa. Guvernul Orban a trecut efectiv de partea inamicului UE, care invadează o țară vecină pașnică cu o teroare fără precedent din 1945 încoace.
Care este, în acest moment, scenariul prost pentru Ucraina și ce poate face Occidentul să nu se ajungă acolo? Am văzut cât de sensibilă a fost situația din Polonia, când o rachetă prost trimisă a căzut într-un sat polonez.
Scenariul cel mai pesimist este o înfrângere militară a Ucrainei într-o ofensivă rusă majoră în primăvara anului 2023 și răsturnarea guvernului ales în mod democratic și înlocuirea acestuia cu un regim pro-rus. În consecință, ar fi afectată imediat și Republica Moldova, a cărei securitate Occidentul nu ar putea probabil să o garanteze în cazul unei catastrofe ucrainene.
Pe termen mediu, toate statele din estul UE, de la Finlanda la România, ar fi, de asemenea, amenințate militar de Rusia.
UE și NATO pot foarte bine să prevină acest lucru, furnizând în cele din urmă Ucrainei sistemele de armament dorite, care, pe de o parte, oferă o protecție semnificativ mai bună împotriva atacurilor rusești din aer și, pe de altă parte, permit armatei ucrainene să continue un război ofensiv chiar și în timpul iernii. Occidentul trebuie să se asigure că Rusia va pierde războiul. În caz contrar, după o regenerare a armatei sale, Putin va continua războiul împotriva Georgiei, Moldovei și - probabil într-o formă hibridă la început - împotriva statelor din estul UE.