Vultur la o lume multipolară ce bombardează inutil oraşul-simbol Mariupol

Vultur la o lume multipolară ce bombardează inutil oraşul-simbol Mariupol

De ce a atacat Putin Ucraina

Lumea multipolară înseamnă în teorie că un grup de state de pe glob ajung la aceeaşi putere economică şi militară iar celelalte state mai mici se aliniază politic în spatele uneia sau alteia dintre puteri. Asta ar însemna o lume aflată într-un echilibru perfect în care marile puteri sânt angajate într-un joc de sumă nulă, astfel încât nbiciuna dintre ele să nu poată interveni în detrimentul celeilalte.

De ce vrea China o lume multipolară? Simplu, deoarece crede că ajungând la acelaşi nivel de putere cu SUA, va reuşi sa-şi conserve actuala structură politică, va reuşi să menţină puterea partidului comunist.

De ce vrea Putin o lume multipolară? Simplu, pentru că urcând la nivel mondial, fiind o contrapondere la SUA crede că va reuşi să-şi păstreze modul de conducere autocrat.

Sigur că în gândirile rusă şi chineză sunt fracturi de logică. Actualmente SUA este singura putere globală iar modelul civilizaţional occcidental, caracterizat de democraţie şi producţie capitalistă domină lumea. Modelul economic chinez este valabil doar în China iar sistemul oligarhic de jefuire a maicii Rusii este funcţional doar în Rusia. Niciuna dintre cele două ţări nu va reuşi să exporte modelul economic decât cu forţa. Din fericire pentru lumea civilizată, China nu are unde să-şi exporte modelul, cu excepţia Coreei de Nord iar Rusia se află în situaţia de a vedea cum spaţiul ex-sovietic s-a micşorat semnificativ prin intrarea ţărilor Europei de Est în UE şi prin tendinţa Ucrainei de a adera la modelul vestic.

ADVERTISING

Nici militar lucrurile nu stau prea bine, China, în afara invadării Taiwanului nu prea are unde porni un război decât în Indochina. Rusia se zbate acum să cucerească estul Ucrainei după ce marele plan de invadare a Kievului a dat greş. Concluzia este simplă, opţiunea militară nu este la îndemâna nicuneia dintre cele două doritoare ţări de lume multipolară.

Dacă China a mizat mai mult pe dezvoltarea economică pentru că are o populaţie imensă, Rusia nu a putut face asta, fiind o ţară cu o economie slabă, bazată pe exporturi de materii prime, o economie incapabilă să concureze occidentul. Dacă există o şansă ca China să ajungă în viitor comparabilă economic cu SUA, Rusia nu are nicio şansă. Ca atare, lumea multipolară clamată de cele două state n-are cum să existe în modul dorit de ele.

Cele două puteri au o mare problemă, cea legată de modul de conducere autocratic şi fac tot ce pot ca oamenii aflaţi acum la putere să supravieţuiască politic. Din cauza asta a fost ,,inventată” povestea Noii Rusii, ca să justifice invazia. Din cauza asta Putin a atacat intempenstiv Ucraina, ca să recapete ce pierduse, respectiv capacitatea de a decide în spaţiul ex-sovietic, capacitate de care depinde supravieţuirea sa la Kremlin.

Deci afirmaţia lui Lavrov că America este de vină pentru că Rusia a atacat Ucraina nu-i altceva decât propagandă menită să ascundă fricile camarilei de la Kremlin legate de propria existenţă într-o viitoare lume, mono, bi sau multipolară, cum o fi să fie ea.

Concentrarea armatei ruse pe Donbas nu e o garanţie că ruşii vor lupta mai bine

Dacă s-au retras din nordul Ucrainei renunţând la planul de cucerire al întregii ţări şi se focusează pe Dombas, generalii ruşi cred că dacă vor concentra ce au pe o linie de front mai scurtă vor avea parte de succese militare. Poate că ei cred că n-au putut păstra ce au cucerit din cauza densităţii mici a forţelor din teritoriu care a permis soldaţilor ucraineni să evite bătălii frontale şi să atace prin învăluire sau prin penetrarea liniei frontului. Prin concentrarea trupelor în Donbas generalii vor să se întoarcă la paradigma războiului clasic, faţă în faţă, tanc la tanc, pluton la pluton, să readucă situaţia la ce au învăţat şi ce ştiu. De fapt nu fac altceva decât să repete scenariul invaziei Kievului, sperând ca de data asta să le iasă.

Din nefericire pentru ei războiul a arătat contrariul. Infanteria motorizată rusă a clacat şi dacă nu era artileria cu straşnicele sale bombardamente, armata rusă s-ar fi retras din toată Ucraina. Bombardamentele astea făcute de-a valma asupra obiectivelor civile sunt motivate de incapacitatea infanteriei ruse a lupta de la egal la egal cu infanteria ucraineană şi au scopul de a asigura timp armatei ruse să se regrupeze. Bombardamentele astea ar fi şi mai utile dacă ar fi îndreptate împotriva unor obiective militare sau trupe ucrainene masate la un loc, nu dispersate în teritoriu. Şi ar fi utile dacă armata rusă ar mai avea ce rugrupa sau dacă ar veni din spate cu unităţi profesioniste, nu cu recruţi minori care nu ştiu ce e războiul. Cu asemenea recruţi au început invazia şi rezultatul s-a văzut.

Ce speră strategii ruşi este să ţină frontul până la 9 mai ca apoi să caute echilibrul prin negocieri sau prin transformarea invaziei într-un conflict îngheţat, un război mocnit asemeni celui purtat în Donbas. Ruşii mizează pe faptul că ucrainenii nu au armament ofensiv şi doar cu infanteria nu vor putea destabiliza linia frontului. Faptul că au ajuns să ameninţe cu lovituri nucleare tactice este o dovadă a slăbiciunii armatei, o dovadă că au început să înţeleagă cum stau lucrurile în realitate.

Dar armament va veni, din UE, din SUA, iar o perioadă de acalmie ar permite Ucrainei să se înarmeze, să se reaşeze, aşa că nimic din ce se va petrece pe front nu este deocamdată previzibil sau inevitabil. Pe de altă parte timpul nu este neapărat folositor ruşilor, este mai degrabă de partea ucrainenilor. Dar ruşii au un avantaj major, şi anume încăpăţânarea de a lupta indiferent de costuri sau de vieţi umane, acesta e singurul lucru care îi face de temut.

Mariupol a devenit un simbol al naţiunii ucrainene

Pentru ucraineni rezistenţa în Mariupol a fost dovada curajului şi a dorinţei de a rezista în faţa invadatorului. Cucerirea oraşului de către ruşi nu va schimba determinarea ucrainenilor, aş zice că dimpotriva, le va spori îndârjirea. Dacă oraşul va cădea mâine sau poimâine obiectivul armatei galben-albastre va fi recucerirea lui. Iar dacă armata ucraineană va ajunge la porţile oraşului, ce va face armata rusă, va rezista în Mariupol cât au rezistat localnicii?

O naţiune are nevoie de un narativ pentru a se închega, iar Mariupolul, cu epopeea sa, le oferă ucrainenilor încă un motiv în plus să afle că sunt o naţiune. Iar în acest caz bombardamentele sunt inutile pentru că obuzele pot omorî toţi apărătorii oraşului dar nu pot distruge idei sau simboluri.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇