Cât de departe poți să mergi în numele unei familii (politice)? Iată întrebarea la care Ionel Brătianu nu ar fi ezitat să răpundă simplu, inginerește: „Până acolo unde îmi permite datoria față de România Mare. Niciun centimetru mai departe”.
Vineri, 27 noiembrie 2020, parlamentul german a votat, în unanimitate, să ceară Comisiei Europene aplicarea unei inițiative („Minority safe pack”) a lui Hunor Kelemen, sprijinită de Ungaria, care să aducă autonomie „de facto” maghiarilor din România. Inițiativa respectivă a fost și este combătută puternic de către România și majoritatea statelor europene.
Ei bine, în aceeași zi, 27 noiembrie 2020, premierul nostru, Orban Ludovic a discutat telefonic cu Angela Merkel (sursa: AICI). Despre ce credeți că a vorbit urmașul lui Brătianu cu stăpâna Germaniei? Păi despre „interesul major al României pentru aprofundarea cooperării româno-germane, cu precădere pe dimensiunea economică”, despre „calitatea deosebită a relațiilor interumane dintre România și Germania, facilitate de prezența și contribuția minorității germane din România la cultura, economia și politica românească”, despre „eforturile depuse de Președinția germană a Consiliului UE, inclusiv în gestionarea provocărilor generate de pandemia de Covid-19”, despre „necesitatea stringentă de a ajunge la un acord privind Cadrul Financiar Multianual 2021-2027 și Planul European de Relansare Economică”, despre „aderarea noastră la spațiul Schengen” și despre „evoluțiile din vecinătatea estică și sudică a României, cu accent asupra situației post-electorale din Republica Moldova.
Adică despre orice altceva decât despre votul dușmănos la adresa României ( și a Italiei, Franței, Spaniei, Greciei și Poloniei) din Bundestag. Cu alte cuvinte, Ludovic al nostru a sunat-o pe Frau să îi raporteze că a închis piețele pentru a crește vânzările la Lidl, Kaufland și Metro, să mulțumească Germaniei pentru existența lui Iohannis și pentru lupta cu covid-ul, să își exprime sprijinul față de Berlin în lupta cu iliberalii de la Budapesta și Varșovia și să o felicite pe Frau pentru victoria protejatei acesteia la alegerile din Republica Moldova. Nimic despre faptul că Germania a decis să susțină inițiativa maghiară „Minority safe pack” împotriva României.
Nu am aflat nici ce gândește Klaus Iohannis despre votul dat împotriva României de către partenerii săi populari europeni. Nu știm nici dacă îi va cere socoteală lui Merkel în limba lor comună. Știm doar că Iohannis este singurul președinte al României care nu are consilier pentru politică externă. Îl are în schimb consilier pentru „afaceri europene” pe nimeni altul decât pe fratele premierului Orban, pe Leonard Orban adică. O pură coincidență?
Puțină istorie nu strică în acest moment al expunerii. Pus, la conferința de pace de la Paris, în fața figurilor simandicoase, reci și perfide ale aliaților victorioși, Ionel Brătianu nu a ezitat să se facă neplăcut acestora și să afirme, fără niciun dubiu, că România nu concepe să împartă cu nimeni Ardealul pentru care a intrat în război. Ionel Brătianu este cel care, din dragoste pentru România Mare, a ordonat armatei române să își înfrângă inamicul definitiv, la el acasă. Ionel Brătianu a condus România în timpul războiului pentru Transilvania, război încheiat prin ocuparea Budapestei în august 1919. Și tot Ionel Brătianu este cel care a trebuit să aducă un alt prim ministru în locul său, pentru a nu expune țara unei păci care să nu recunoască România Mare.
Pe scaunul de pe care s-a sculat Ionel Brătianu la 1 octombrie 1919 stă astăzi Ludovic Orban. Care Ludovic nu scapă niciun prilej să ne reamintească datoria sa față de familia politică căreia îi aparține PNL astăzi, Partidul Popular European (PPE). Din dragoste pentru popularism, Ludovic Orban vrea să ne căpătuiască, după alegeri, cu un guvern „de familie”, compus din PNL, PMP și UDMR. PMP-ul lui Traian Băsescu nu a ezitat să preia această temă și să trâmbițeze în toată campania electorală aceeași teză, a guvernului de familie. Totul, justificau liberalii și pmp-iștii, pentru a scăpa națiunea de pericolul neo-marxist. Sau sexo-marxist.
Adică, cinstiți liberali și pmp-iști, voi vreți să vă aliați cu UDMR pentru a ne scăpa de neo-marxistul Dacian Cioloș? Foarte tare. Sper că nu vorbiți de același Dacian Cioloș pe care PNL l-a făcut ministru al Agriculturii în anul 2007. Oare lui Traian Băsescu sau lui Eugen Tomac le-o fi amintit cineva că neo-marxistul Dacian Cioloș a fost numit, în 2010, de către stăpânul absolut al României de atunci, Traian Băsescu, comisar european pentru agricultură??? Dar oare liberalilor le-o fi amintit cineva că respectivul neo-marxist a fost adus premier în 2015 chiar de către neobositul luptător pentru popularism european, Klaus Iohannis???
Și dacă tot vorbim de 1 Decembrie și de Ionel Brătianu, să va aduc aminte un fapt esențial: UDMR este singura formațiune politică care dorește ștergerea din Constituție a definirii României ca stat național. Ba mai mult, UDMR dorește să instaureze, în mijlocul țării, un „ținut secuiesc”. UDMR este o organizație finanțată și sprijinită de către statul maghiar și este perfect coordonată cu partidul lui Viktor Orban, FIDESZ.
Ei, dar lucrurile astea nu sunt chiar așa academice și nevinovate. Nu, UDMR are o agendă concretă, cu pași concreți pe care îi face împotriva hărții de la 1 Decembrie 1918. Iată, bunăoară, una din marotele acestei formațiuni este schimbarea sensului tratatelor europene și inventarea unor drepturi colective ale minorităților naționale. Din mijlocul unui stat care le-a dat mai multe drepturi decât au avut românii vreodată, sătui de banii publici românești și maghiari cu care se hrănesc de zeci de ani, liderii UDMR propovăduiesc o transformare sinistră a Uniunii Europene pentru a le da oricăror entități, auto-proclamate ale unor „minorități naționale” să beneficieze, direct și nemijlocit, de fondurile europene pentru coeziune, fără interferența statelor naționale.
„Minority safe pack” se cheamă arma cu care UDMR vrea să își impună, în plan concret, autonomia așa-zisului „ținut secuiesc”. „Minority safe pack” este o inițiativă udmr-istă, sprijinită de către Budapesta, prin care se dorește declarativ ca Uniunea Europeană să adopte „măsuri în domenii precum: limbi regionale și minoritare, cultură și învățământ, politică regională, reprezentare publică, egalitate, conținuturi audiovizuale și alte genuri de media, respectiv politici de finanțare regională (statală).” (sursa: AICI).
Inițiativa este veche, cam de pe vremea când UDMR se aliase la guvernare cu PDL, partidul lui Traian Băsescu și susținea modificarea Constituției în sensul „eliminării sintagmei de stat national din Constitutie, posibilitatea acordarii unui statut special pentru regiunile unde majoritatea populatiei apartine minoritatilor, reprezentarea proportionala a acestora in institutiile statului, eliminarea institutiei prefectului” (sursa: AICI). Numai că, foarte rapid, în 2013, Comisia Europeană a respins inițiativa maghiară, ca având prevederi care exced competențele Comisiei și presupun modificarea tratatelor europene. Nu-i nimic, Hunor Kelemen nu dezarmează și merge la Curtea de Justiție a UE, după care înregistrează din nou, la 3 aprilie 2017, inițiativa la Comisia Europeană.
Pentru a nu exista nicio îndoială cu privire la paternitatea inițiativei „Minority safe pack”, iată cine sunt inițiatorii:
Hunor Kelemen și Lorant Vincze de la UDMR s-au întovărășit în acest demers cu reprezentanții germanilor din Danemarca, Belgia și Italia, cu un sloven din Austria, cu o „frieslandeză” și cu o daneză din Germania. De ce au făcut-o? Păi pentru că au sperat la sprijinul unor state din Uniune și pentru că au vrut să mascheze inițiativa udmr-istă într-o inițiativă cu vocație continentală.
Ce vor, de fapt, să propună concret udmr-iștii prin această inițiativă? Ei vor ca Uniunea Europeană să adopte un set de criterii politice privind minoritățile cu care să poată fi șantajate statele membre. Cu alte cuvinte, dacă nu vom reuși să îi convingem pe partenerii de guvernare de la București să schimbe legile țării așa cum vrem noi, atunci îi vom amenința cu Bruxeless-ul! Îi vom șantaja cu apelul la UE și ne vor da și mai multe funcții și sinecuri ale statului. Plus că nu ne vor tulbura defrișările...
„Minority safe pack” propune, printre altele, ca UE să intervină, peste capul statelor membre și să impună drepturi speciale pentru limbile minorităților naționale: „În domeniul educației, formării, tineretului și culturii, UE are dreptul de a lua măsuri de sprijinire, coordonare sau completare a activității statelor membre”. Respectiva inițiativă propune, nici mai mult nici mai puțin decât eliminarea limbii oficiale din procedurile de acordare a finanțării europene în anumite domenii”.
Criteriile care exclud limbile regionale și minoritare, din cadrul programelor de finanțare ale UE, trebuie să fie eliminate în cazul noilor generații de programe pentru educație, formare, tineret și cultură, precum noul Erasmus pentru toți sau Europa Creativă”. Sub pretextul că legislația în limba română (de exemplu) este prea complicată, se cer „praguri mai mici și proceduri administrative simplificate, adaptate nivelului de finanțare, pentru a permite organizațiilor neguvernamentale care reprezintă aceste comunități mici să beneficieze de programele de sprijin financiar. În prezent, procesul de aplicare este prea anevoios pentru mai multe comunități lingvistice mici”.
Ați înțeles? Adică regulile alea stricte pentru a lua bani europeni și pentru a nu-ți bate joc de ei ar trebui să li se aplice doar cetățenilor majoritari (românilor, adică). Iar minoritarii (filtrați evident de baronii UDMR) să poată să ia bani europeni fără să mai respecte toate regulile că, de, trebuie protejați. Și nici să nu îi mai întrebe procurorii ce au făcut cu banii. Și, dacă tot ar fi să le dea Europa bani direct pe criteriul etnic, ce-ar fi să nu mai ceară bani pentru proiecte ci așa, printr-un mecanism pe termen lung? Cică „Pentru a facilita schimbul de bune practici între comunitățile lingvistice europene, și mai ales între cei care vorbesc o limbă regională sau minoritară, sistemele de finanțare pe termen scurt nu sunt nici eficiente și nu au nici au efectul scontat”. Pe românește, „Minority safe pack” propune, de fapt, discriminarea cetățenilor după criteriul etnic: cei din minorități să poată avea acces mai rapid, mai simplu și pe termen mai lung, față de cei majoritari!
Dar cea mai importantă solicitare din inițiativa respectivă este, de departe, împărțirea fondurilor pentru dezvoltare regională pe criterii etnice. Se cere ca „Prevederile cu caracter general ale fondurilor regionale trebuie modificate astfel încât obiectivele tematice să includă protecția minorităților naționale și promovarea diversității culturale și lingvistice.”. Până acum fondurile de dezvoltare regională erau pentru drumuri, alimentare cu apă, infrastructură în general. Ei bine, de acum înainte să se finanțeze infrastructura pentru protecția minorităților, cam asta vor inițiatorii. Adică să dăm bani separați pentru fanteziile baronilor locali din Harghita și Covasna.
Și ce mai vrea „Minority safe pack”? Ei, de exemplu, un sistem de atribuire de mandate de europarlamentar pentru minorități. Adică, dacă cumva vreodată UDMR nu va trece pragul național la alegerile europarlamentare, să i se dea din oficiu niște locuri în Parlamentul European. Ce mai contează că UE este o uniune a statelor naționale? De ce să nu renunțăm la învechita democrație și să nu „îmbunătățim” noi, Hunor Kelemen, rezultatul votului popular?
Mai departe intrăm deja în sfera patologicului. După ce admit că „Articolul 19 din TFUE prevede că, hotărând în unanimitate, în conformitate cu o procedură legislativă specială și cu aprobarea Parlamentului European, Consiliul poate lua măsurile necesare în vederea combaterii oricărei discriminări bazate pe sex, rasă sau origine etnică, pe religie sau convingeri, pe handicap, vârstă sau orientare sexuală”, Kelemen și colegii săi consideră că „această enumerare exhaustivă a motivelor de discriminare nu include însă apartenența la o minoritate națională”. Ăștia chiar caută noroi și-n Sahara: cum adică discriminarea pe criterii etnice nu e suficientă, mai trebuie una și pe criterii de minoritate națională?
Evident că principiul de bază pentru tratamentul așa-numitelor „minorități” trebuie să fie exceptarea de la regulile europene generale. O aflăm clar de la inițiatorii acestui proiect: „Pentru anumite sectoare ale economiei, UE a adoptat un regulament de “exceptare pe categorii de ajutoare”, care definește faptul că un ajutor este exceptat de la obligația de notificare în cazul în care sunt îndeplinite anumite condiții. Avantajele exceptării pe categorii de ajutoare sporesc certitudinea juridică atât pentru autorități cât și pentru beneficiar, însemnând totodată și o reducere a volumului de muncă pentru Comisie. Solicităm aplicarea principiului de exceptare pe categorii în cazul activităților care susțin comunitățile minoritare și promovarea culturală a acestora. Aceasta include “cultura și conservarea patrimoniului”, dar chiar și mai mult decât atât. Solicităm un tip de exceptare care să ia în considerare promovarea limbilor și a diversității regionale, respectând totodată drepturile persoanelor care aparțin minorităților”.
Ei bine, veți zice, ce mare chestie? Niște tipi exotici au mai consumat niște kilograme de hărtie pentru a-și scrie propriile fantezii. Așa era situația până vineri, 27 noiembrie 2020. Când, ce să vezi, Germania s-a hotărât să sprijine exoticii. Parlamentul federal german a adoptat, în unanimitate, o rezoluție prin care cere Comisiei Europene să implementeze inițiativa „Minority safe pack”. Rezoluția a fost propusă de către grupurile parlamentare CDU/CSU (liderii popularilor lui Orban și Băsescu) și SPD (colegii socialiști ai PSD-ului lui Ciolacu). Nu mai puțin de trei parlamentari din „familia politică populară”, anume Astrid Damerow, Eckhardt Pols și Petra Nicolaisen au lăudat inițiativa udmr-istă. La fel și socialista Sylvia Lehmann. (sursa: AICI).
Poate nu ar fi lipsit de interes să știm că și alții s-au gândit la ipoteza la care ne gândim și noi. Iată, de exemplu, ce întrebare îi pune redactorul polonez de la Niezalezna.pl europarlamentarului polonez Jacek Saryusz-Wolski : „Cum vedeți subiectul loialității maghiare în chestiunea veto-ului comun, în contextul în care există zvonuri că ungurii vor ceda presiunii germane în schimbul unor concesii făcute minorității maghiare din România? Poruszony został też wątek lojalności Węgrów, gdyż pojawiły się plotki, że ze względu na pewne ustępstwa na rzecz ich mniejszości narodowej w Rumunii, mogą oni się wyłamać.” (sursa: AICI) . Chiar așa, cum ar răspunde Ludovic Orban acestei întrebări?
Sau poate ar fi mai simplu ca guvernul PNL-PMP, de familie populară, să îl pună să ne închidă gura pe matusalemicul cenzor-șef din țara noastră, Asztalos Csaba Ferenc, președinte, de 15 ani și pentru încă 5 ani, al Consiliului pentru Combaterea Discriminării? Până la urmă nu m-aș mira să se interzică și amintirea lui Ionel Brătianu, după un model de succes în alte cazuri...