Războiul din Ucraina va deveni un război de uzură, un război pe termen lung, a spus Jens Stoltenberg, după ce s-a întâlnit cu președintele american Joe Biden.
Situația de pe frontul ucrainean pare să-i dea dreptate secretarului general al NATO. În Lugansk rușii înaintează cu viteza melcului, dar dețin controlul a 90% din teritoriu. Armata rusă înaintează cu câțiva km pe zi, de parcă bombardamentele de artilerie lovesc în gol. În regiunea Herson forțele ucrainene au înaintat cam 8 km într-o zi. Frontul lung de 1.000 de km pare să fi ajuns la un echilibru, ce câștigă unul dintre combatanți într-o zonă pierde în alta.
Rușii și-au diminuat drastic cantitatea de proiectile, serviciile britanice susțin că au consumat deja 60% din cantitatea de obuze de precizie. Dacă va continua bombardamentele în același ritm, e foarte posibil ca în două luni muniția să se fi epuizat. Lipsită de resurse, armata rusă scoate de la naftalină tancuri vechi de 60 de ani pe care le aruncă în luptă, în lipsă de altceva mai bun.
Unii soldați s-au săturat de război și refuză să îndeplinească ordinele comandanților. Mobilizarea nu va aduce combatanți proaspeți și instruiți pe front mai devreme de septembrie.
Ucrainenii pierd cam 100 de militari pe zi în medie, deci cam 3.000 pe lună. Până în august vor mai pierde 6-7.000 de oameni, pierderi mari pentru o armată aflată în disperată nevoie de armament greu cu care să poată susține lupta de câmpie.
Cele patru sisteme HIMARS ce vor fi primite de la americani nu vor răsturna situația decât local, nu vor putea aduce superioritate pe zone mari de font. Și vor fi disponibile în cel mai bun caz la începutul lunii august, adică abia atunci când ofensiva rusă se va fi epuizat.
Acesta este tabloul de război la 100 de zile de la invazie. Armata rusă este un elefant orb și cu picioare de lut, armata ucraineană pare un berbec cu coarnele tăiate. S-a ajuns după trei luni de război la situația de dinainte din Donbas, doar că frontul a crescut la dimensiunile Novorusiei.
Se va ajunge la o linie a frontului atât de lungă încât două armate, una epuizată fizic și moral iar alta prost înarmată, se vor urmări și se vor măcina în lupte mărunte, se vor uza într-atât că nu vor putea lansa, nici una, nici alta, vreo ofensivă majoră.
Rusia pentru că armata sa va fi ostenită și va consuma muniția de artilerie, Ucraina pentru că nu va primi destul armament din Occident ca să fie capabilă să susțină o ofensivă majoră.
Și uite așa se poate ajunge la situația în care cei doi oponeți vor fi siliți, după rețeta Macron-Draghi, la negocieri. Uite așa se poate ajunge la un deznodământ similar cu cel al războiului dintre Rusia și Finlanda, din 1939 și la o pace asemănătoare, pe principiul atât de drag europenilor, pace pentru teritorii.
Sunt pesimist că liderii europeni, cu ochii la prețuri și la costul ajutorării Ucrainei, vor înțelege importanța situației și vor rata momentul de a distruge definitiv ambițiile imperialiste ruse, așa cum trebuiau să facă cei de dinainte la sfârșitul Războiului Rece. Mai degrabă vor dori o pace care să le asigure ieșirea rapidă din criză, lăsând situația în coadă de pește.
Vor contribui la reconstrucția Ucrainei și la înarmarea ei și vor accelera green deal-ul ca să-și reducă dependența de gazul rusesc. Europa va face ce știe mai bine, comerț și dezvoltare economică, considerând că poate duce mai degrabă acest fel de război decât pe cel real, pe care îl poartă ucrainenii.
Rusia se va retrage în bârlog să-și lingă rănile și să caute bani pentru reînarmare, pentru achiziția sau conceperea de arme similare occidentalilor și se va pregăti pentru revanșă. Se va reorienta spre piețele emergente, cu speranța că va găsi acolo banii necesari pentru înzestrarea armatei.
Va constata însă repede că nu va primi prețuri bune ca în trecuta relație cu Vestul, mai degrabă situația exporturilor va fi ca cea derulată acum cu India, unde prețul petrolului rusesc exportat este incomparabil mai mic decât cel primit anterior de la europeni.
Dacă se va ajunge la negocieri, Rusia nu va ceda un petec din pământurile cucerite. Va avea însă mari probleme în administrarea teritoriului cucerit, iar reconstrucția va fi în Novorusia extrem de înceată. Blocurile dărâmate nu vor fi curând reconstruite, infrastructura va rămâne în starea în care se află azi ani în șir.
Administrarea noilor provincii ruse va costa bugetul sume enorme și va face reconstrucția economică și dotarea armatei ruse foarte grele.
Dacă aceasta ar putea fi perspectiva, să înțeleg că aceasta este metoda prin care SUA vor să sleiască de puteri Rusia, astfel ca ea să nu mai poată ataca vreun vecin în următoarele decenii? Trist și fățarnic acest scenariu, pentru că sacrifică Ucraina de azi pentru slăbirea Rusiei de mâine.