Războiul se extinde în Marea Neagră. Europa se află azi într-o situație asemănătoare ca în 1938, după cum avertizează chiar cancelarul federal Friedrich Merz.
Dronele rușilor au avariat la sfârșitul săptămânii trei nave turcești ancorate în apropierea Odesei, oraș aflat la mai puțin de 250 de kilometri de Galați.
Informațiile au fost date publicității de Kiev printr-un comunicat de presă în care se precizează că navele au fost lovite în largul Mării Negre, în zona exclusivă a Ucrainei, dar în afara razei de acțiune a apărării antiaeriene ucrainene.
Incidentele au avut loc în timpul unui atac rusesc asupra infrastructurii energetice, la o zi după întâlnirea din Turkmenistan a președintelui turc Recep Tayyip Erdogan cu omologul său rus Vladimir Putin.
Trei state NATO cumpără pe față combustibil rusesc
Liderul de la Ankara a transmis după ce s-a întors acasă că „Marea Neagră nu ar trebui privită ca un câmp de luptă”, fiindcă întețirea atacurilor pe mare nu afectează doar cele două părți beligerante, ci pe toți cei care „au nevoie de o navigație sigură”.
Vasele turcești lovite relativ superficial nu făceau, probabil, parte din obiectivele atacului comandat de Moscova, care, de altfel, a amenințat săptămâna trecută Kievul că va izola Ucraina, în așa fel încât să nu mai poată ieși la mare.
Totul după ce ucrainenii au atacat de mai multe ori platformele Lukoil care extrag petrol din cel mai mare zăcământ rusesc aflat în Marea Caspică. Nu e clar încă de unde au fost lansate dronele, mai ales că de la granița cea mai estică a Ucrainei până în apele Caspicii sunt peste 700 de kilometri.
Petrolul extras de aici poate fi transportat pe Volga și apoi pe canalul Lenin Volga-Don, care face legătura între cele două mări: Marea Caspică și Marea Neagră. Rusia reușește în acest fel să-și vândă petrolul, pe care fie îl duce din Marea Neagră prin strâmtori, fie îl vinde direct Turciei prin Azerbaidjan.
De altfel, prin conducta Baku (Azerbaidjan) - Tbilisi (Georgia) - Ceyhan (Turcia) intră și petrol rusesc, pe care îl cumpără diferite state europene.
Politico a scris în această toamnă că există suspiciuni întemeiate că azerii transferă combustibil rusesc spre Europa, nu doar petrol, ci și gaz. Oficialii de la Baku au insistat mereu că gazul importat din Rusia ar fi pentru uzul lor intern, dar datele arată altceva.
În orice caz, trei state NATO cumpără pe față combustibil rusesc: Turcia, Ungaria și Slovacia. Pentru a scurtcircuita măcar o parte din acest comerț prin care Rusia își finanțează industria de armament, ucrainenii au început de luna trecută să lovească petrolierele din așa-numita flotă fantomă a Kremlinului care trec prin Marea Neagră.
Turcia, care are un parteneriat important cu Rusia, dar care în același timp continuă să sprijine Ucraina, pare enervată de prelungirea războiului pe mare și ar vrea să convingă cele două părți să abandoneze lupta în zona maritimă.
Merz: „Putin nu se oprește”
Niciunul dintre statele riverane nu-și dorește extinderea conflictului pe mare, mai ales că strâmtorile Bosfor și Dardanele sunt închise pe timp de război, conform Convenției de la Montreux din 1936.
România spera să aibă o bază multinațională NATO la malul mării, care să fie capabilă să apere flancul pontic al țărilor membre ale Alianței. Odată cu retragerea americanilor din această ecuație strategică la Marea Neagră, planul e mai puțin viabil.
Pe de altă parte, forțele navale militare nu mai sunt la fel de puternice în era dronelor, care pot doborî cu costuri mici vase de război scumpe. Cel puțin deocamdată. În scurt timp, însă, scuturile anti-drone se vor dezvolta suficient de mult, iar războiul va trece la un alt nivel.
Poate chiar înainte de pragul următor despre care vorbește cancelarul german, care prevede că o eventuală pace cu cedări favorabile Rusiei ar fi similară cu Acordul de la München din 1938.
„Putin nu se oprește”, a spus sâmbătă Friedrich Merz, „la fel cum în 1938 regiunea Sudetă nu a fost de ajuns” (pentru Hitler).
În septembrie 1938, premierul englez Neville Chamberlain și cel francez Édouard Daladier au fost de acord la München să lase Germaniei regiunea Sudetă a Cehoslovaciei, crezând că în acest fel asigură pacea continentului, deși amândoi știau că Germania se înarma și își pregătea armata pentru o perioadă lungă de război.
Acordul de la München a modificat echilibrul de putere al continentului în favoarea Germaniei, iar concesia pe care i-o făcuseră lui Hitler britanicii și francezii a durat doar câteva luni: în martie 1939, Germania a ocupat toată Cehoslovacia, pe 1 septembrie a invadat Polonia, în 1940 au căzut Franța, Olanda, Belgia.
Acordul de la München, acceptat cu naivitate de liderii de la Londra și de la Paris, a fost doar o trambulină spre al Doilea Război Mondial.
Sabina Fati