Pentru Ucraina, istoria a devenit un adevărat câmp de luptă. Cu luni înainte de a lansa invazia pe scară largă, Vladimir Putin publica un articol de 5.000 de cuvinte în care argumenta că Ucraina nu are dreptul să existe ca stat independent. La începutul ofensivei din 2022, liderul de la Kremlin a invocat o listă întreagă de „nedreptăți istorice” comise de Occident. Mai târziu, s-a autoproclamat continuatorul țarului Petru cel Mare, justificând expansiunea prin paralele istorice.
Acum, scrie CNN, istoria revine din nou în centrul dezbaterii. Pe măsură ce președintele american Donald Trump presează pentru o soluție negociată, politicieni și analiști caută în trecut analogii pentru a evalua momentul delicat în care se află Ucraina și riscurile oricărui proces diplomatic.
Paralelele istorice nu sunt niciodată perfecte, dar actuala situație amintește de trei episoade-cheie ale secolului XX: Acordul de la München (1938), Conferința de la Ialta (1945) și Memorandumul de la Budapesta (1994).
München 1938: tentația „păcii prin concesii”
Acordul de la München este poate cea mai invocată analogie. În septembrie 1938, Marea Britanie și Franța au cedat Germaniei naziste regiunea Sudetă din Cehoslovacia, sperând că îi vor satisface ambițiile lui Hitler și vor salva pacea în Europa. Rezultatul a fost exact opusul: Hitler a fost încurajat să continue agresiunea, iar un an mai târziu a izbucnit cel de-Al Doilea Război Mondial.
Criticii lui Donald Trump văd în disponibilitatea sa de a se întâlni singur cu Putin, la mijlocul lui august în Alaska, și în sugestia că Ucraina ar putea fi nevoită să accepte pierderea unor teritorii, o repetare a greșelii lui Neville Chamberlain.
Senatorul democrat Richard Blumenthal avertiza pe X: „Gândirea magică a lui Trump amenință un München în reluare. Îmblânzirea unui dictator sângeros cu teritorii și promisiuni nu a adus «pace în vremea noastră». Nici acum nu o va aduce.”
Există și o dimensiune militară în comparația cu München. Prin cedarea regiunii Sudete, Cehoslovacia și-a pierdut fortificațiile strategice, devenind practic vulnerabilă. La fel, avertizează analiștii, dacă Rusia ar obține prin negocieri restul regiunii Donețk, ar controla orașe-fortărețe precum Sloviansk și Kramatorsk – esențiale pentru apărarea Ucrainei.
Ialta 1945: marile puteri decid soarta altora
O a doua paralelă evocată este Conferința de la Ialta, din februarie 1945, când Roosevelt, Churchill și Stalin au stabilit împărțirea sferelor de influență în Europa postbelică. Dacă la momentul respectiv conferința a fost prezentată ca un succes diplomatic, în Estul Europei ea este privită retrospectiv ca o „trădare”: milioane de oameni au rămas în spatele Cortinei de Fier, sub dominația sovietică.
Temerea unor analiști este că un „mare târg” între Trump și Putin ar putea repeta scenariul, cu Kievul marginalizat și deciziile luate peste capul ucrainenilor.
Fostul ambasador american la Moscova, Michael McFaul, avertiza înaintea întâlnirii Trump - Putin: „Summitul din Alaska nu trebuie să devină Ialta 2.0.”
Nu e surprinzător că Putin însuși apreciază astfel de acorduri între marile puteri. În 2015, la ONU, el lăuda arhitectura de securitate stabilită la Ialta, care, spunea el, a prevenit „tulburări majore” timp de decenii.
Istoricul Serghei Radchenko nuanțează însă comparația: în 1945, Roosevelt nu mai avea alternative, pentru că Armata Roșie ocupa deja Europa de Est. Tot ce putea obține erau promisiuni goale de alegeri libere. În schimb, spune el, situația actuală e diferită: „Rusia nu poate cuceri nici măcar Donbasul. Spre deosebire de Ialta, astăzi există alternative reale, iar asta ar trebui să ofere administrației Trump un avantaj în negocieri.”
Budapesta 1994: garanții de securitate fără valoare
Al treilea moment istoric invocat este Memorandumul de la Budapesta. În 1994, Ucraina proaspăt independentă a renunțat la arsenalul nuclear moștenit de la URSS, în schimbul unor garanții de securitate din partea Rusiei, SUA și Marii Britanii. Documentul stipula respectarea suveranității și a integrității teritoriale a Ucrainei.
Aceste garanții s-au dovedit însă iluzorii. În 2014, Rusia a anexat Crimeea fără să întâmpine opoziție militară din partea semnatarilor. În 2022, invazia pe scară largă a făcut evident că documentul nu a oferit nicio protecție reală.
Fostul președinte ucrainean Petro Poroșenko spunea recent: „Am avut un memorandum de securitate, dar nu a funcționat. Orice altă garanție care nu este obligatorie și concretă este inacceptabilă.”
Această experiență explică de ce Kievul insistă acum pentru garanții solide, obligatorii, care să nu repete eșecul din 1994.
Lecția pentru prezent
Ucraina se află din nou la o răscruce istorică. Diplomații, scrie CNN, caută formula pentru negocieri de pace, dar istoria oferă avertismente clare: concesiile pot încuraja agresorul, marile târguri între puteri pot sacrifica statele mici, iar garanțiile fără mecanisme concrete de apărare sunt inutile.
Rămâne de văzut dacă acest moment va fi amintit ca începutul păcii sau ca o nouă pagină întunecată a istoriei europene.