Stimați domni și doamne, mai mari peste țară,
Vă rog să-mi iertați cutezanța de a mă adresa, ca simplu cetățean ce sunt, direct către cei de la a căror înțelepciune așteptăm să fim conduși cu pricepere, pentru ca traiul să ni-l ducem decent, să ne apărați libertățile și să ne salvgardați dreptul la viață, la sănătate, educație, exact așa cum prevede Legea Fundamentală.
Mă adresez vouă, mai-marii țării, cei cărora vă încredințăm lună de lună și an de an banii noștri, sub formă de impozite, taxe și contribuții, pentru ca să ne conduceți înțelept, așa cum spuneam mai sus. Îmi permit deci să vă pun o întrebare simplă, așa cum bănuiesc că și-o pune în capul lui orice contribuabil ca mine: ce ați făcut cu banii noștri?
Ne este, oare, asigurat dreptul la viață, când mor zilnic sute dintre noi, iar bolnavii sunt lăsați de izbeliște prin holurile spitalelor, prin ambulanțe și corturi?
V-ați preocupat, oare, de ocrotirea sănătății noastre, așa cum prevede tot Legea Supremă? Ce fel de preocupare este asta când, din toată Europa, noi suntem cei mai loviți de COVID, când campania de vaccinare a dat greș până de curând, spitalele sunt full, iar medicii se declară ajunși la capătul puterilor?
Veghează cineva asupra dreptului nostru la educație, când suntem pe primul loc în ce privește abandonul școlar, analfabetismul sau victimele proxeneților livrate în rețelele de prostituție europene?
Suntem singura țară de pe glob unde, în plină expansiune a pandemiei, liderii politici n-au avut prioritate mai mare decât organizarea unui congres cu 5.000 participanți, în timp ce nouă, simplii cetățeni, nu ne sunt îngăduite adunări cu mai mult de 100-200 persoane. „Quod licet Iovi, non licet bovi” sau cum?
Vi se pare o întâmplare faptul că, la o lună de la congresul liberal, au ajuns să moară până aproape de 500 oameni/zi, comparabil cu pierderile armatei române în cel de al Doilea Război Mondial (cca 530 oameni/zi)?
Stimați mai-mari ai țării, chiar în aceste zile, când virusul seceră oameni nevinovați mai rău decât un război, când vaccinarea a fost până de curând un eșec, când românii de rând sunt speriați de creșterea prețurilor, când se anunță o iarnă grea și o iminentă lipsă de combustibil, românii observă că principala voastră preocupare pare să fie lupta pentru putere și instalarea la butoanele țării.
Merită, oare, sacrificată sănătatea și chiar viața românilor, pe altarul unui simplu joc de felul „plecați voi, ca să venim noi”?
Să nu ne ascundem după deget. Aleșii noștri, cei puși să ne asigure liniștea și traiul bun prin înțelepciunea lor, lasă impresia că nu există pentru țară altă prioritate decât ambițiile lor, orgoliile, infatuarea și nestăvilita lor aroganță.
Stimați mai mari ai țării, ne credeți cobaii voștri? Altfel ce explicație ar avea nesiguranța guvernării și demiterea Guvernului – așa, bun-rău, cum era – fără să fi pregătit nicio alternativă?
Da, domnior, niciuna, întrucât aceea cu alegerile anticipate trâmbițate până deunăzi de liderul PSD și de isonul său AUR și recent și de liderul PNL Florin Cîțu n-ar face decât să lungească și mai mult instabilitatea și sărăcia în care ne aflăm.
Toată țara a rămas consternată aflând că liderii principalului partid la guvernare și cel al principalului partid din opoziție s-ar fi întâlnit oficial duminică în luxoasa Vilă Lac, numai ca să-și spună unul altuia: siktir!
Niciunul nu venise ca să rezolve ceva. Iar cel mai hotărât să nu rezolve nimic pare să fi fost Marcel Ciolacu. Auzi, soluție: susținerea Guvernului numai până la 1 februarie! Adică, până trec sărbătorile și se întoarce dânsul din vacanța parlamentară.
Rememorez exact spusele liderului Opoziției: „în cazul în care PSD decide să susțină un guvern minoritar, acest lucru nu se poate face decât pe o perioadă limitată de timp. Cel mult până la 1 februarie”.
România are nevoie de stabilitate, măi, oameni buni, nu de perpetuarea à la longue a incertitudinii și crizei, undeva dincolo de sărbători, dar dincoace de ziua păcălelilor. Căci ce ar însemna un guvern până la 1 februarie? Să o luăm de la capăt după numai 4 luni?
După aceea, domnul Ciolacu și echipa sa pesedistă vor intra cu toții în vacanța parlamentară, iar la întoarcere ne vor spune sarcastic: stop, armistițiul s-a terminat. Nu mai aveți guvern, dragi români, e vai de cozonacul vostru, dar să nu vă faceți griji, că venim noi și o luăm de la capăt!
Mi-e teamă că principalul partid din Opoziție nu reușește să se așeze în principalul rol al Opoziției: să ofere o soluție alternativă.
E rușinos pentru un partid să-i izbutească moțiunea de cenzură și să rămână bouche bée, când e întrebat ce urmează. După moțiune, se cuvenea să aibă un premier reprezentativ și cu bogată experiență politică, capabil să aplice soluțiile pe care partidul pretinde că le are, să stopeze asaltul pandemiei, să gestioneze relansarea economiei, prețul energiei, scumpirile, inflația și să înfrunte iarna care se anunță grea.
Nu cred că, dacă ar fi avut PSD o asemenea personalitate, președintele Iohannis ar fi respins-o.
Dar liderul PSD nu are curajul să intre pe terenul de joc și să tragă în minge cu bocancii săi. Preferă să stea pe tușă în bascheți și să strige de acolo către toți ceilalți: Huooo!
Din păcate, nici urmașii vechilor Brătieni nu se comportă mai dihai. Și-au încredințat soarta unui personaj fără rezonanță, o caricatură a liderilor înaintași. Cum de au fost în stare să-l trimită la negocierile de la Vila Lac despre care vorbeam tocmai pe Cîțu?
Are Cîțu aspect de negociator? A negociat dânsul vreodată ceva și a reușit? Te copleșește el cu logica sa imbatabilă, cu retorica impecabilă, cu charisma atrăgătoare? Acolo, la Vila Lac, s-a comportat ca Bulă: cunoscând cele 10 condiții prealabile ale lui Ciolacu, nici măcar nu le-a discutat una câte una, ca orice negociator înțelept. A crezut că-i dă peste nas interlocutorului dacă-i spune că el are o singură condiție: să nu i se pună condiții.
Ăsta-i răspuns de epigramist, de pamfletar, de miștorcar, domnule Cîțu, nu de negociator.
N-aș vrea să fiu defetist, dar insuccesul răsunător al lui Cîțu prevestește numai insuccese oriunde s-ar așeza PNL, de acum încolo, la masa tratativelor.
Stimați mai-mari ai țării, vă scriu aceste rânduri de jos de tot, aproape de firul ierbii și vă asigur că așa gândește multă lume. Iar lumea vă asigur nu mai e nedumerită. E dezgustată. Mă buimăcește să simt că a ajuns dezgustat de conducătoriii săi un popor cu trecut demn și altădată respectat în lume, prin conducătorii săi.
Românii excelează muncind cot la cot cu nemții, francezii, italienii sau spaniolii, sportivii noștri sunt aducători de medalii olimpice, matematicienii câștigă și ei concursuri, tot olimpice, românii sunt medici de prestigiu, interpreți care au impresionat și mai impresionează cu vocile lor marile scene de la Scala, Metropolitan Opera sau Covent Garden, țara asta l-a născut pe marele Brâncuși, pe Eugen Ionescu, Henri Coandă, George Enescu, Nicolae Titulescu și mulți, foarte mulți alții.
Mi-e jenă să observ că pe destinele acestei țări, care a produs genii, au reușit să pună mâna ba o Dăncilă, ba un Cîțu, ba alți câțiva parveniți.
Cum spuneam, stimați mai-mari ai țării, sunt un simplu cetățean, un contribuabil, care plătește conștiincios taxe și impozite, pentru ca voi să conduceți bine țara. Atenție, eu plătesc cu bani buni, nu cu bancnote false. Și am pretenția ca, la vârful țării, să fie numai lideri buni, niciunul contrafăcut.
Iar dacă s-au strecurat și contrafăcuți printre ei, apoi nu mi se pare normal să-i plătesc cu bani buni tot eu. Este rolul vostru, să-i luați ori cu binișorul, ori cu un șut acolo unde merită, după caz.
POST SCRIPTUM
Rog cititorul să mă scuze că nu folosesc uneori formula de politețe, la persoana a doua plural, când mă adresez unor respectabile personalități.
Le asigur că o fac numai din politețe și înaltă apreciere. Cine se îndoiește să citească vechile cronici. Măria Ta i se spunea domnitorului și niciodată Măria Domniei Voastre.
Mai mult, nici în Scriptură nu veți găsi exprimarea la persoana a doua plural. Cunoașteți rugăciunea Tatăl Nostru? Citez: „sfințească-se numele Tău” (nu numele dumneavoastră) sau „vie împărăția Ta” (idem).