România Educată a devenit dintr-un plan de țară o campanie de PR nu prea reușită. Educația, la baza dezvoltării oricărei societăți – fie a noastă în general, fie a unei entități comerciale – are nevoie de oameni buni, dar și de un cadru potrivit.
Numele editorialului din această săptămână este dat de o campanie care propune un nou model de școală de stat. Unul unde fiecare copil contează, profesorii au grijă de copii, directorii sunt lideri și părinții se implică.
Astăzi, peste 3 milioane de copii și tineri cresc și învață în cele peste 6000 de grădinițe și școli din România. Cum ar fi ca toți să prindă aripi din anii de școală, să învețe într-un loc care-i pune în valoare și care le arată cum pot să se dezvolte armonios?
Pentru că educația nu este despre a acumula informații, ci despre a învăța cum să folosești acele informații și cum să nu uiți pe drum de cei care te-au ajutat să faci asta. Educația presupune să învățăm și cum să lucrăm în echipă, pentru că istoria ne-a învățat că împreună suntem mai puternici.
Dar pentru a învăța și a te concentra pe acumularea de informații, ai nevoie de un loc unde să simți că nu sunt alte pericole. Că ceilalți nu te judecă și condamnă pentru cum gândești, pentru ce îți place, cum te exprimi, ce visezi, ce ai sau ce nu ai pe tine sau acasă.
Cumva în ultima frază sunt rezumate motive de bullying care azi îi împiedică pe copii să se concentreze la ceea ce ar trebui să facă la școală. Sunt cam aceleași motive care existau și în vremea altor generații, doar că atunci nu știam că au un nume și nici nu se discuta despre problemă probabil sperând că o să dispară de la sine. În realitate s-a metamorfozat în ceva mult mai grav, afectând viața de adult și comportamentele nesănătoase fiind luate acum la job.
Într-un sondaj făcut luna aceasta pentru newsletterul Hacking Work, mulți angajați români au spus că au resimțit bullying, presiune psihică, hărțuire, discriminare, agresivitate, manipulare sau jigniri și favoritisme.
Dintre cei 400 de respondenți, 41% au fost atât țintă, cât și martor la astfel de comportamente toxice. Cum sublinia Doru Șupeală, „această toxicitate crește dacă managerii și cei care dețin puterea nu sunt conștienți, preocupați și implicați în a oferi sprijin, încredere și protecție colegilor lor”.
Pe măsură ce am dezvoltat căi tot mai sofisticate de a comunica, am realizat că am început să comunicăm din ce în ce mai puțin. Așa este și cu educația. Pe măsură ce a devenit din ce în ce mai accesibilă, iar la informație accesul este tot mai ușor, devenim parcă tot mai proști (definiția la final).
Asta și pentru că suntem bombardați cu informație dar nu am învățat cum să o filtrăm. Pentru că am simțit constant o presiune, de la școală, din familie, de la societate, în general, de a acumula cât mai multe date, dar fără să căutăm să le adăugăm în bagajul nostru fix pe acelea care ne fac fericiți și ne-ar putea dezvălui pasiunile care se pot transforma în joburi în care să și câștigăm decent, dar și la care să mergem cu plăcere.
Un eșec la școală ne făcea ne multe ori să ne îndoim de capacitățile noastre de a fi buni. Sub orice formă s-ar putea exprima asta. Când s-a repetat destul de mult sintagma ”ești prost” sau ”nu ești bun de nimic”, într-un final receptorii chiar așa au devenit. Pentru că ești ceea ce crezi că ești, dar mai ales te poți transforma în ceea ce crezi că poți fi.
Am pornit să scriu acest articol de la o provocare lansată de Școala Încrederii, de a spune o poveste din școală care m-a marcat, așa că o să spun una care mă urmărește și azi.
În primii ani de școală, după o ședință cu educatoarea, doamna Elena Păun, un om #demilioane cu un har didactic autentic, mama s-a întors și mi-a spus că am fost caracterizat de ea astfel: ”Rahat și suflet”. Partea de ”suflet” era imaginea încercărilor mele de a fi bun și de a învăța, ”rahatul” provenea din reflecția în note mai mici decât alți colegi la unele materii.
Ar fi trebuit să mă simt ambiționat. Dar mereu când ceva nu mi-a ieșit așa cum mi-am dorit m-am întors la această caracterizare.
În viața de adolescent, s-a imprimat asupra modului în care mă vedeam în oglindă. Am avut de luptat cu mine și acea caracterizare scurtă ca să arăt că nu sunt doar „Rahat” pe lângă „Suflet”.
Mama nu cred că a realizat atunci și nici acum că niște cuvinte spuse într-o seară vor marca atât de mult căpușorul unui tânăr de 7-8 ani.
Mi-a luat aproape 30 de ani și o postare pe Facebook ca să aflu de la învățătoarea mea că nu-i aparținuse caracterizarea, ci fusese o „născocire” a mamei cu scopul de a mă motiva.
Se spune că unele cuvinte au putere. Chiar așa și este! Cei care aruncă cuvinte și spun că nu pot face rău greșesc grav. Mai ales atunci când cuvintele ajung la tineri care absorb ca un burete totul, fără a avea dezvoltate încă filtre care să-i apere de ce nu le este potrivit.
Dacă ne dorim să avem un viitor mai bun, trebuie să mergem la baza construirii lui: EDUCAȚIA. Iar educația se construiește cu încredere, oameni potriviți... dar și cuvinte potrivite. Când mergem la școală, trebuie să simțim că avem ce și de la cine învăța, dar și că este un loc unde putem învăța cum să fim noi. O versiune cât mai bună a noastră. Cu pasiunile și toate trăsăturile care ne fac unici și atât de minunați în ecuația vieții.
Împreună schimbăm lumea în care trăim!
PROST, potrivit DEX 2009: 1. Adj., s. m. și f. (Om) lipsit de inteligență, fără judecată, fără minte; nătărău, nerod, tont, prostănac. ◊ Expr. Un prost și jumătate = foarte prost. A face pe prostul = a simula prostia. ♦ (Om) care se încrede ușor; (om) naiv, credul. ◊ Expr. A-și găsi prostul = a-și găsi omul pe care să-l poată înșela ușor, pe care să-l poată duce de nas. 2. Adj., s. m. și f. (Înv. și pop.) (Persoană) fără știință de carte; (om) neînvățat, ignorant. ♦ (Om) lipsit de rafinament; (om) simplu, neevoluat. 3. Adj. De condiție socială modestă, din popor, de jos, de rând. ◊ (În trecut) Soldat prost = ostaș fără grad; soldat. 4. Adj. Obișnuit, comun. ♦ De calitate inferioară, lipsit de valoare. 5. Adj. (Adesea adverbial) Care nu este așa cum trebuie (din punct de vedere calitativ, funcțional etc.); necorespunzător, nesatisfăcător. ♦ (Adverbial; în legătură cu verbul „a vorbi”) Stricat, incorect. ♦ (Despre situații, știri, întâmplări etc.) Neplăcut, nefavorabil, nenorocit. ♦ (Despre vreme) Nefavorabil, rău. ♦ Nepriceput, nepregătit, neîndemânatic într-o meserie, într-o profesie etc. 6. Adj. Dăunător; neprielnic. ◊ Expr. Glumă proastă (sau de prost gust) = glumă fără haz, care supără, jignește. Vorbă proastă = vorbă îndrăzneață sau injurioasă; p. ext. ceartă