Ultimele zile m-au prins alergând în locuri de poveste dintr-un județ unde drumurile sunt cea mai mare provocare. Ceea ce pe hartă se arată a fi ”doar 20-30 de kilometri” în realitate se traduce în aproape 2 ore.
Motivele sunt multe. Unele care țin de clasicul ”merge și așa” până la alunecările de teren din zonă care nu prea au permis lucrări de infrastructură fără finanțări pe măsură. Vestea bună este că se vede măcar bunăvoință. Dincolo de acest inconvenient, efortul merită!
Am fost în Ținutul Buzăului alături de Cronicari Digitali și zece creatori de conținut, parte din primul reality show în social media din România. Cum a fost pentru noi veți vedea în septembrie, pe canalul de YouTube Cronicari Digitali. Se mai vede și pe conturile de Instagram ale participanților sau, mai simplu, la o căutare după hashtagul #CronicariDigitali. Dar nu despre locuri sau despre show-ul creat de Cronicari Digitali, brandul cultural Zaga Brand și HUMART, vreau să povestim în această săptămână.
Oamenii sunt ceea ce este cu adevărat impresionat în Ținutul Buzăului (și în oricare alt loc din lume unde se mișcă ceva). Oamenii de milioane care nu așteaptă de la alții, care nu au răbdare să spere la minuni, ci se zbat să fie ei parte din schimbare. Viața lor nu a fost ușoară, dar caută măcar să o facă mai bună pentru alții. Și sunt modești. Nu se laudă și sar repede când îi laudă alții: mai sunt multe de făcut.
Cât așteptam concurenții noștri să ajungă de pe traseu la un ”check point” în ograda celui mai vârstnic și respectat locuitor din Mânzălești, am avut timp de povești cu el. Gică Baciul are 100 de ani, împliniți în mai. Cu o zi înainte, nu-l prindeam la telefon pentru că era la cosit, pe câmp.
Când am ajuns la el, avea grădina (o imensitate în vârf de deal) curățată de buruieni, cu iarba cosită, cu toate plantele aliniate și roșiile copilite. Am vrut să-i dau un scaun măcar, să nu așteptăm o oră în picioare. M-a refuzat. A avut însă grijă să alerge să aducă apă pentru mulțimea din ogradă, că poate sunt oamenii însetați și obosiți.
L-am cunoscut în haine de sărbătoare. Cămașa la dungă. M-am rușinat că eu nu reușesc nici măcar un tricou să-l păstrez așa impecabil. La cei 100 de ani ai săi, la o viață trăită între gloanțe pe front, între oameni buni și oameni răi, Gică Baciul pare că nu mai are mare lucru de câștigat sau de sperat. Și totuși a făcut efortul să fie motorul unui moment dintr-un concurs pe care poate nepoții i-l vor traduce.
Probabil a simțit că aduce mai multă atenție satului său. Că face bine comunității care-și poate transmite valorile, tradițiile, obiceiurile și istoria prin intermediul proiectului care face viral Ținutul Buzăului.
La 100 de ani, Gică Baciul a stat mândru în picioare alături de noi, s-a prins în horă și ne-a arătat chiar și cum se joacă un dans specific zonei – Baba și Uncheașul. Fără să-i spună cineva sau fără să știe ce înseamnă, el a devenit ambasadorul satului său și al Ținutului Buzăului. Pentru că locurile, oricât de speciale ar fi, fără oameni sunt seci și sunt doar peisaje pe care le poți vedea foarte bine doar în poze.
Bisoca, în zona cursului superior al râului Râmnicul Sărat, la poalele muntelui cu același nume, se află pe un drum județean pe care-ți vine să-l abandonezi după primii kilometri. Mai sunt și lucrări acum la el, iar după ce că este prost și îngust s-a îngustat și mai mult pentru lucrările care-l vor aduce în 2022.
La poalele munților Carpați, pe locurile unde ciobanul Bucur își păștea odinioară oile, trei surori nu au uitat de unde au plecat și au revenit ca să alimenteze cu speranță și viață un loc care altfel pare că se stinge. Zestrea Bisoceană este povestea creată de ele. O casă veche, restaurată, completată de o ogradă generoasă, unde cei curioși pot înțelege ce înseamnă viața la țară, cum se fac opincile, cum se dărăcește lâna, dar și de cât efort era nevoie doar pentru a scoate și a aduce apă proaspătă în casă de la fântână.
Pentru oricine a trecut pe la țară, locul pare familiar. Pentru un orășean pare dintr-o altă lume. Este una în care cultura tradițională poate să fie înțeleasă și îmbrățișată. Nouă ne-a fost ghid Aura, un om bun care zâmbește mult și caută să construiască un proiect pentru viitor, oferind respect satului românesc.
În Colți, localitate devenită celebră pentru chihlimbar, l-am cunoscut pe învățătorul Nicu Scutaru. Ne-a așteptat în fața casei cu gogoși calde. Dincolo de dorința de a învăța de la el cum se caută chihlimbarul, s-a gândit că altfel merge treaba după ceva bun de mâncare. Și pentru că nu au apucat concurenții să se bucure de bucate, a alergat cu ele după noi în Aluniș, poate să prindă acolo mai mult timp. Și au prins. Și au fost tare bune.
Între aceste întâlniri cu oameni buni am bătut mult pas sau cu mașina Ținutul Buzăului. Am ajuns în locuri unde puțini se încumetă să meargă, iar când o fac uită că sunt în zone binecuvântate aflate într-un echilibru fragil.
Mi-e greu să înțeleg de ce, asemeni animalelor care nu-și pot controla instinctele primare, unii dintre semeni simt nevoia să marcheze teritoriul. E cumva dureros să vezi locuințe rupestre, locuri modelate în milioane de ani, minuni ale naturii și peisaje de o frumusețe copleșitoare încărcate de inscripții ”Ana + Ion= LOVE”, ”$$IE nu știu ce partid”, măzgăleli sau gunoaie care au nevoie de sute de ani pentru a fi înghițite de natură.
România frumoasă este formată din oameni buni. Păcat că România are tot mai puțini oameni buni, care găsesc energia și curajul să facă bine acolo unde sunt, așa cum i-am văzut pe Aura, Nicu și Gică Baciul. Gesturile lor, mici sau mari, sunt motorul care ne face bine, care unge experiențele din locuri frumoase.
Oamenii buni sunt cei care alimentează locuri, dar și afaceri. Mic sau mare, oricare dintre noi poate să facă diferența pornind de la un zâmbet sau de la un gest oricât de mic. Cu cât încurajăm oamenii buni să fie mai vizibili și să ne arate tuturor cât de simplu se face diferența care contează, cu atât vom ajunge împreună, noi ca societate, mai departe.
Împreună schimbăm lumea în care trăim!