Poate fi oprit Simion?

Poate fi oprit Simion?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Scorul lui George Simion și diferența față de următorul clasat sunt atât de mari, încât discuția despre turul al doilea este extrem de dificil de purtat în termeni echilibrați. Simion are aproape dublul scorului lui Nicușor Dan și a obținut aproape cât locurile 2 și 3 la un loc.

Scorul real a depășit cu mult exit poll-urile și chiar sondajul INSCOP din ziua votului, oricum cel mai apropiat de realitate. Practic, George Simion a câștigat în toată țara, cu excepția județelor maghiare și a Bihorului, care au mers la Crin Antonescu, și Bucureștiul și Clujul, luate de Nicușor Dan.

Este cu mult mai mult decât a reușit Călin Georgescu în noiembrie. Este zdrobitor.

Cum se explică? Va fi timp pentru analize detaliate, probabil că poate fi construită o lucrare de doctorat strălucită pe această temă, dar în principal poate fi vorba despre frustrarea anulării alegerilor de anul trecut și felul în care candidații proeuropeni și-au construit campania într-o bălăcăreală reciprocă totală.

De fapt, nimeni nu a înțeles mai nimic din ceea ce s-a întâmplat anul trecut, iar nota de plată este această hartă aproape monocoloră.

image

Este mai mult decât performanța aproape cumulată Georgescu - Simion din noiembrie.

Întrebarea este dacă imensa diferență dintre cei doi calificați în finală mai poate fi inversată? Dl Simion poate fi învins pe 18 mai?

Simion mai are nevoie de 11 procente ca să câștige, Nicușor Dan are nevoie de 30 de procente în plus.

De unde?

Nicușor Dan va lua de la Crin Antonescu electoratul PNL, o parte din electoratul maghiar, și, să zicem, electoratul Elenei Lasconi, deși acolo e foarte multă ură.

Electoratul masiv în joc este cel PSD, împărțit acum între Crin Antonescu și Victor Ponta. Și nu este vorba despre conducerea PSD, este clar că ea nu mai are control pe electorat. Este vorba despre baza partidului. Unde se va duce ea?

Nicușor Dan a avut mereu un discurs antiPSD, extrem de accentuat în ultima perioadă a campaniei. A dus bătălii teribile la București împotriva candidatei PSD, Gabriela Firea. Ce ar putea determina PSD să vireze masiv spre Nicușor Dan?

Este electoratul PSD mai apropiat de valorile europene sau de valorile suveranist trumpiste ale lui George Simion? Toată furia campaniei, bălăcarelile proeuropenilor insultele și punțile incendiate s-ar putea răzbuna teribil, pentru că transferul de voturi are o componentă emoțională.

Ar putea Ponta să-și îndemne milionul de votanți să voteze cu Nicușor Dan? Cu ce argument? Sau interesul lui este să se apropie de Simion cu un partid nou?

Este posibil ca la vot să vină și electorat nou, mai ales că prezența în 4 mai nu a fost strălucită. Unde s-ar duce el? Cel mai probabil în proporțiile pe care le vedem acum, adică o parte ar veni în plus atrași de mirajul învingătorului categoric, o parte ar veni de groaza lui.

Cea mai mare diferență surmontată vreodată într-un scrutin prezidențial a fost în 2014, când Klaus Iohannis a recuperat diferența de 10 procente față de Victor Ponta, însă în condiții complet diferite. Victor Ponta era la guvernare și a comis eroarea fatală cu secțiile de votare din diaspora. Așa ceva nu i se poate întâmpla lui George Simion, pentru că nu este în poziția să facă asemenea erori.

În schimb, cel obligat să se apropie de actuala putere, pentru că vrea voturile PSD, este Nicușor Dan, ceea ce i-ar putea dăuna electoral.

Una peste alta, este nevoie de o minune în cel mai autentic sens al cuvântului pentru ca Simion să piardă finala din 18 mai. Și după aceea? Va fi mult timp de vorbit, dar în principiu are doar două soluții: ori faliment de țară cu acte în regulă, ori ceea ce CTP numea „melonizare”.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇