George Simion obține un scor uriaș, locul doi va fi decis de diaspora - rezultate exit poll

George Simion obține un scor uriaș, locul doi va fi decis de diaspora - rezultate exit poll
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Primele rezultate exit poll (care nu iau în calcul diaspora) arată un scor uriaș obținut de George Simion, care se plasează pe primul loc, în timp ce locul doi și trei sunt ocupate, la foarte mică distanță, de Crin Antonescu și Nicușor Dan.

În cazul acestora, voturile din diaspora sunt esențiale pentru stabilirea ierarhiei finale.

Iată cum arată cifrele:

UPDATE: Rezultate Exit-poll CURS (la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 21.00)

George Simion - 33,3%

Crin Antonescu - 22,8%

Nicușor Dan - 21%

Victor Ponta - 14,5%

Elena Laconi - 4,4%

Alt candidat - 4%

Rezultate Exit-poll CURS (la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 19.00)

George Simion - 33,1%

Crin Antonescu - 22,9%

Nicușor Dan - 20,9%

Victor Ponta - 14,7%

Elena Laconi - 4,40%

Alt candidat - 4%

Rezultate Exit-poll Avangarde (la ieşirea alegătorilor de la urne, la ora 20.00)

George Simion - 30%

Crin Antonescu - 23%

Nicușor Dan - 23%

Victor Ponta - 15%

Elena Laconi - 4%

Alt candidat - 5%

Iată cele mai importante informații și evenimente din ziua votului, prezența din țară (total și pe județe), dar și din diaspora (total și pe țări), unde s-a înregistrat un comportament atipic.

În ziua votului, candidații au fost surprinși în imagini inedite, cu grimase, priviri sugestive și gesturi teatrale.

La nivel declarativ, Călin Georgescu și George Simion au mers împreună la vot, Simion a zis că a votat cu Georgescu, care a opinat că alegerile sunt o fraudă. Nicușor Dan a votat pentru mulți oameni tăcuți, cinstiți, muncitori, pe care nu i-a reprezentat nimeni până azi, iar Elena Lasconi a votat cu credința că nicio femeie care are îndrăzneala să spună răspicat ceva nu va mai fi catalogată drept isterică. Crin Antonescu a vorbit în engleză cu jurnaliștii străini despre „trauma" alegerilor anulate, iar Victor Ponta și-a exprimat încrederea că va fi în turul al doilea cu George Simion.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇