Discuția despre plecarea dlui Iohannis în funcția de secretar general NATO prin demisie din actuala demnitate, și, implicit, despre succesori, este mai degrabă o petardă lansată printr-o întrebare poate servită președintelui (cel puțin asta spun surse din presă), tocmai pentru a mai muta discuția de la subiectele sensibile ale actualității.
Miza pe reacțiile pavloviene ale presei s-a dovedit corectă, cât timp peste doar câteva ore apărea marea informație despre comitetul de sprijin pentru candidatura lui Mircea Geoană.
Adică, concret, ceea ce dna Geoană face deja de cel puțin un an, inclusiv cu periodice mese simandicoase la care sunt invitați cei a căror simpatie poate contribui la un curent de susținere. Dorința dlui, dar mai ales a dnei Geoană este certă și deja se lucrează intens pentru ea.
Plus subiectul recurent al candidaturii dnei Kovesi, izvorât din două tipuri de obsesii: teama cu transpirații reci, respectiv nevoia de călăreți pe cai albi. Nu știu dacă dnei Kovesi i-ar plăcea să fie președinte al României, dar în mod cert nu a dat niciun semn în sensul acesta.
Știu însă sigur că dna Kovesi este o femeie foarte inteligentă, care s-a lovit mult de efectele politicii, și internă, și europeană. Și nu mă îndoiesc că ele au învățat-o că un președinte fără o forță politică puternică în spate, care să îi asigure parlamentar aplicarea viziunii, este un președinte condamnat la opoziție, câtă poate face, și mai devreme sau mai târziu se prăbușește.
Deci să candideze și să câștige ca să ce? Ca să coabiteze cu PSD și PNL? Sunt convinsă că LCK nu are intenția să candideze lăsând un mandat european în care este foarte apreciată și se bucură de toate garanțiile la care în România nici nu putea visa.
Tot aproape cert în acest moment este că vom avea alegeri prezidențiale. Planul încercării de trecere la republica parlamentară a fost, se pare, abandonat, cât timp președintele a vestit că până în 2024 Constituția nu va fi revizuită.
Pentru prezidențiale la termen, discuția despre candidați este prematură. Dacă îmi permiteți barbaria lingvistică, „mai prematură” ca oricând, având în vedere vremurile pe care le trăim.
Până la prezidențiale ar mai fi, în mod normal, 2 ani și 4 luni. Vă propun să vă aduceți aminte cum arata viața planetei, a țării și a dvs personal în urma cu 2 ani și 4 luni și cam cât din prezent l-ați fi putut nu anticipa, dar măcar bănui rezonabil.
În 2 ani și 4 luni se pot întâmplă enorm de multe între care ridicarea unui candidat care să spulbere toate calculele pe care le-am putea face noi acum și care să fie purtat spre victorie de un val de frustrare și furie ca o viitură.
Iar un asemenea candidat nu poate fi decât un populist naționalist, adică un fel de coșmar suprem.
Alegerile anticipate depind de o eventuală demisie a președintelui Iohannis pentru a deveni secretar general NATO, după cum se vehiculează acum.
În termen de 3 luni de la demisie, deci undeva la inceputul lui 2024, ar trebui organizate alegeri potrivit art 97 al 2 din Constituție.
Are dl Iohannis șanse să primească postul pe care numai ce a mărturisit, implicit, că îl dorește (o mărturisire implicită și a valorii pe care o acordă mandatului prezidențial)?
Specialiștii spun că foarte mici, spre zero, din mai multe motive.
Americanii numai ce au impus un român în funcția de secretar general adjunct, sunt membri vechi NATO care își doresc funcția, iar dl Iohannis nu este suficient profilat ca personalitate dincolo de avantajul geografic temporar.
În aceste condiții, ar avea o șansă în plus dacă ar fi femeie, pentru că există tendința de a merge și aici pe o egalitate de gen. Iar femei NATO chiar are de unde alege de la dna Mogherini, extrem de activă, până la fostul președinte lituanian Dalia Grybauskaitė, dacă alianță chiar vrea să dea un semnal foarte dur Rusiei.
Nu scrie niciunde că nu poate deveni secretar general NATO un președinte sau un premier în funcție care să demisioneze pentru asta. Doar că asta nu s-a întâmplat niciodată și cutumiar e extrem de improbabil, dacă nu imposibil.
Dacă în cazul miniștrilor de Externe s-a mai întâmplat să treacă direct în funcția de secretar general NATO, în nicio țară serioasă nu e de conceput ca un președinte sau premier să demisioneze ca să se cațere într-o poziție mai înaltă.
E vorba despre respect față de mandat, de misiune, de modul de funcționare a alianței și dă foarte prost și în raport cu viitoarea funcție, pentru că denotă un oportunism periculos.
În plus, din informațiile mele, dl Iohannis nu este pe nicio listă scurtă oficială, pentru simplul motiv că ea nici măcar nu există. Dincolo de speculațiile de presă, lista scurtă oficială va fi gata abia peste un an, în condițiile în care mandatul lui Jens Stoltenberg expiră, după prelungirea de un an, pe 30 septembrie 2023.
Nu știu dacă dl Iohannis a încercat ca prin răspunsul său pofticios la întrebarea despre NATO să se arate disponibil, dar nu mă îndoiesc că a lăsat o foarte proastă impresie, într-o lume în care așa ceva nu se face.
Așa că, în loc să ne batem capul cu scenarii complicate, mai bine am privi adevărul pe cât de simplist pe atât de tragic. Alegerile sunt departe, puterea este covârșitoare, incompetentă și cu mult mai sudată de interesele comune decât despărțită de jocul de scenă pentru electorate, alternativa la ea sunt doar anticipatele, pe care nu le vrea nimeni, Opoziția își privește din toate pozițiile buricul și se autodevorează, iar președintele este preocupat doar de propriul viitor.