Vă propun să discutăm astăzi un punctaj cu principalele observații de etapă, evaluări, motivații și vectori ai evoluțiilor regionale, precum și câteva consecințe și perspective ale confruntării din Ucraina, cel puțin așa cum se văd în această fază de aparentă stagnare a războiului și repoziționare a armatei invadatoare ruse spre teritoriile separatiste din estul Ucrainei, etapă în care s-a intrat de câteva zile:
- Da, președintele Biden a avut dreptate la Varșovia. A rostit un discurs puternic și clar, perfect lucid și moral. A rostit o frază de referință, care deja s-a fixat public și va face istorie. A spus exact ceea ce trebuia să spună și ce așteptam să aud de la președintele Statelor Unite ale Americii, prima putere a lumii și garanta securității democrațiilor liberale aliate.
Doar nu vorbea un ambasador dintr-o țară de categoria a doua sau a treia, fără să spună nimic, în limbaj de lemn, speriat să nu fie rechemat de la post pentru cuvinte prea tari. Joe Biden este alesul națiunii americane, cu 81 de milioane de voturi în spate, cu cea mai mare economie și cea mai puternică armată din lume și își permite să spună lucrurilor pe nume.
Și nu a vorbit numai în numele americanilor. A vorbit și în numele meu, al nostru, al ucrainenilor, europenilor și chiar rușilor care vor să trăiască în pace, libertate și democrație. „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere!” Este o observație de bun simț.
Nu e oare logic și normal ce a spus, după ce Senatul SUA a votat în unanimitate că îl consideră pe Putin criminal de război? Vrea cineva ca un criminal de război să rămână la putere? Ce atâta falsă mirare? Nu înțeleg „pudibonderia” unor jurnaliști care se cred strategi ai diplomației și o tot țin cu damage control.
Nu e nicio pagubă și nu e nimic de retractat aici. Oricum cu Rusia lui Putin nu prea mai este nimic de discutat de către Occident, atâta vreme cât va mai exista acest regim. Președintele SUA consideră că un criminal de război nu mai poate rămâne la putere. Susținem acest punct de vedere. Punct.
2. După ce a ratat toate marile obiective politico-militare ale invaziei, Rusia lui Putin încearcă în prezent să se concentreze pe o țintă pe care o consideră fezabilă – Estul separatist „extins”. Plus, desigur, tragicul Mariupol, aproape fără șanse de scăpare.
Încercarea de a uni Crimeea cu Donbas printr-o fâșie de teritoriu la Marea Azov care să rămână Rusiei este mai mult decât evidentă. După cum nu excludem ca totul să fie înșelător, inclusiv această repliere pe un obiectiv aparent mai mic, iar atacurile să repornească după un timp asupra Kievului, Odesei și Liovului, fiindcă oricum nimic din ceea ce prezintă Rusia la suprafață nu mai este credibil.
Este, oricum, posibil și probabil ca războiul să se prelungească, iar la final să se transforme într-un conflict înghețat, cu trupe rusești rămase pe teritoriul Ucrainei. Dacă nu va putea prezenta poporului rus, dar mai ales sistemului politico-militar al Rusiei o victorie a „operațiunii militare speciale”, Putin nu va aproba semnarea niciunui armistițiu, și cu atât mai puțin un tratat de pace. Mă îndoiesc că va exista un acord Moscova-Kiev fără cedare de teritorii. Și nici plecarea trupelor ruse din Ucraina nu o văd grabnică. Din Transnistria nu au plecat de 30 de ani. Din Georgia de 14 ani.
3. Pentru Putin și Rusia, ridicarea sancțiunilor occidentale va deveni o miză majoră peste câteva luni, formula negocierii cu Occidentul fiind probabil „retragere militară parțială contra ridicarea sancțiunilor”. Sper ca Vestul să nu cedeze unei astfel de strategii odioase și să-și mențină sancțiunile la adresa regimului Putin și după război.
Simpla încheiere a luptelor nu înseamnă revenirea la „business as usual” cu Rusia, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Rusia trebuie să suporte pe termen lung un cost greu al invaziei și crimelor de război comise, până la o schimbare evidentă și semnificativă a politicilor Moscovei, ceea ce înseamnă, în opinia mea, până la viitorul regim post-Putin.
4. Nu vreau să par acum pesimistul de serviciu, dar trebuie să înțelegem că Rusia este matahala primitivă care se lasă peste o țară cu toată greutatea ei și nici învinsă nu se mai dă dusă. Președintele Zelenski și ucrainenii trebuie să reflecteze foarte serios și inteligent la modalitățile pe care le au la dispoziție, realist vorbind, pentru a trăi într-o țară liberă de armata rusă.
Presupunem că nu vor să aibă un război nesfârșit, care să ruineze Ucraina și să disperseze națiunea ucraineană, transformând-o în „Siria europeană”. Războiul trebuie să se încheie, la un moment dat, cu un compromis și un armistițiu. Asta este.
Cum ar fi însă acceptabil să arate acest compromis și acest armistițiu nu putem noi spune. Mai ales că Ucraina are obiective atât de ambițioase legate de UE, de modernizare și occidentalizare și de reconstrucția post-război, pentru care va beneficia cel puțin 10-15 ani de acum înainte de un sprijin financiar occidental masiv.
5. Regimul Putin este adevăratul eșec al Rusiei postsovietice. După 31 de ani de la căderea comunismului, Rusia putea fi departe acum, la resursele pe care le are, nu cu un nivel de viață și un PIB/loc. sub cel al României.
Decizia de invadare a Ucrainei va aduce doar necazuri țării lui Putin. Mii de ruși au murit deja pe front. Un miliard de dolari a consumat dictatorul în ultimul an pentru pregătirea invaziei și tot amărâți și nepregătiți sunt soldații ruși pe fronturile Ucrainei.
Milioane de oameni suferă în Rusia de pe urma sancțiunilor. Vor suferi din ce în ce mai mulți și mai intens. Economia rusească se prăbușește. Rubla valorează mai puțin decât hârtia pe care este tipărită. Până în 2030, în UE nu vom mai avea nevoie de gazul Rusiei. NATO se întărește. UE la fel.
Putin voia să împingă America afară din Europa și să dividă NATO, dar prezența americană deja crește în Europa și în regiune. Războiul reinventează Occidentul și inevitabil va obliga Rusia post-Putin să aleagă clar între Vest și China, ca modele de organizare și paradigme strategice pentru acest secol.
Dacă Rusia post-Putin va apărea anul acesta, peste trei sau peste cinci ani, asta nu știm deocamdată, dar va apărea cu siguranță la un moment dat, iar atunci noua conducere de la Moscova va fi nevoită să aleagă fără nuanțe dacă se alătură Europei și democrațiilor sau dacă rămâne o autocrație criminală, înapoiată și coruptă și se va îndreapta cu arme și bagaje spre Asia, pentru a face treburi mărunte și murdare în gospodăria Chinei.
Rusia oricum nu va mai fi o superputere mondială în lumea bipolară SUA (Vest)-China care urmează să se contureze. Dar cel puțin Rusia post-Putin va mai avea o ultimă șansă să aleagă între modelul democratic și modelul autocratic. Cu cât se vor grăbi rușii să ajungă mai repede la acea opțiune, cu atât mai bine pentru ei. Până atunci, vor avea numai de suferit.
6. Esența Războiului lui Putin nu este oficializarea câștigării unor teritorii pe care Rusia oricum le controla de facto din 2014 și le-ar fi putut controla fără probleme în continuare (Crimeea, Donbas), nici blocarea aderării Ucrainei la o Alianță Nord-Atlantică unde oricum Kievul nu fusese invitat și nu avea șanse reale să adere.
Motivația declanșatoare ar putea fi definită prin următoarele trei dimensiuni:
- frustrarea profundă a aparatului politico-militar și serviciilor secrete rusești după Războiul Rece, în care Moscova și-a pierdut statutul de superputere mondială, urmând să îl piardă curând și pe cel -mult mai modest- de „sperietoare regională”, pierdere pe care Rusia o pune pe seama avansării Occidentului/NATO/UE spre Est;
- occidentalizarea Ucrainei și a Europei de Est postsovietice (Statele Baltice, Republica Moldova, Georgia), care lasă autocrația rusească brutală, înapoiată, coruptă și izolată într-o lume democratizată (mă rog, fără să-l mai punem la socoteală pe Lukașenko, dictatorul rudimentar al unui Belarus deja anexat și ocupat militar);
- în fine, al treilea dar nu cel mai puțin important, dorința obsesivă a lui Putin, hrănită în ascuns timp de 22 de ani după instalarea sa la Kremlin, de răzbunare a declinului puterii Rusiei.
Este vorba deci de o combinație de factori sistemici, factori „culturali” sau paradigmatici (în sensul de cultură politică, de model de organizare a puterii în stat) și factori personali care au conturat această decizie fundamental greșită a Rusiei.
7. Ucraina părea victima perfectă a acestui plan al restaurației, fiind percepută ca ruda rebelă și obrăznicuță care voia să plece de lângă Mama Rusia și care „trebuia să primească o lecție”.
Nu au existat, în opinia mea, motive decisive de natură teritorială sau economică, ci pur și simplu motive care au ținut de un narativ patologic neîmpăcat al imperialismului rusesc decrepit, căruia i se refuză, pe bună dreptate, locul în Europa secolului XXI.
Putin face așadar război pentru un iluzoriu statut al Rusiei puternice și temute, adică pentru o idee vetustă, simplistă, de semidoct ajuns la butoane, idee pe care a deprins-o în copilăria lui săracă și chinuită din imperiul sovietic și cu care a crescut de-a lungul vieții, inclusiv în scurta carieră de KGB-ist mărunt, dar mai ales după umilința înfrângerii URSS în Războiul Rece.
Putin și cei ca el nu au echipamentul intelectual necesar, de inspirație europeană și democratică, pentru a înțelege că mărimea și forța brută a unei țări nu înseamnă automat și fericirea locuitorilor ei, iar interesele statului trebuie să reflecte interesele cetățenilor, nu invers.
8. Teritoriile ucrainene separatiste nu sunt motivul real al războiului, însă pot fi acum compromisul care să oprească acest război și să-i ofere lui Putin calea („exit way”) spre o ieșire care să nu pară dezastruoasă, dintr-un război esențialmente pierdut de Rusia pe plan local și pe plan internațional, o ieșire pe care să o prezinte poporului rus și mai ales sistemului politico-militar de la Moscova ca pe o victorie.
Dar teritoriile separatiste nu rezolvă în sine și conflictul adânc cu Vestul al politicii și paradigmei imperiale rusești. Acest conflict are nevoie de alte tipuri de soluții, mult mai ample ca anvergură strategică și ca efort de modernizare educațională ulterioară, în timp ce un eventual compromis Rusia-Ucraina, deși va opri luptele, nu va stinge confruntarea latentă Rusia-Occident, care poate reizbucni oricând.
9. Doar Ucraina și ucrainenii pot decide ce tip de compromis și ce concesii sunt acceptabile pentru ei și care nu. Nimeni altcineva nu poate să facă asta în locul lor și cred că nici măcar sfaturi nu ar trebui să li se dea în aceste momente critice și cruciale ale negocierilor.
Niciun președinte și nicio țară nu pot lua ușor decizia de a accepta cedarea unor teritorii, chiar și separatiste și pe care, de facto, nu le mai controlează demult. Dar Ucraina va merge înainte, cu sau fără Crimeea și Donbas, și va fi o țară europeană. Acesta este cu adevărat Războiul de Independență al Ucrainei, întârziat la scara istoriei și declanșat, de fapt, de către invadatorul Putin.
10. Regimul Putin este, așa cum am spus, marele și adevăratul eșec al Rusiei postsovietice și al poporului rus,care a ratat modernizarea culturii politice și intrarea adecvată în secolul XXI, după prăbușirea Uniunii Sovietice.
Această șansă a existat, așa cum a existat pentru germani după prăbușirea Germaniei naziste sau pentru japonezi după șocul distrugerii Japoniei militariste în 1945. Ambele fuseseră mari imperii. Nu mare, dar a existat o șansă și pentru ruși, în anii '90.
Ea s-a închis treptat după 2000, cu fostul ofițer KGB ajuns șef la Kremlin, iar odată cu discursul lui Putin din 2007[1] s-a intrat în pregătirea războiului de revanșă pe care îl vedem în prezent.
Spre deosebire de alți autori, eu cred că deputinizarea Rusiei este posibilă și, chiar dacă ar reprezenta un lung proces de schimbare educațională și culturală, întins pe 2-3 decenii, națiunea rusă nu este iremediabil pierdută în ghearele autoiluzionării imperiale și modelului totalitar agresiv de exercitare a puterii politice.
Ar fi foarte bine ca Europa și Occidentul (SUA) să aibă în viitor o Rusie democratică alături, în marea competiție pentru supremație globală cu China, care rămâne tema fundamentală a ordinii mondiale în secolul XXI. Dar asta va depinde de ce vor dori și vor putea să facă rușii cu Rusia post-Putin.
11. Anexarea Crimeii în 2014 a fost doar testul pentru Ucraina și, mai ales, pentru Occident. Armata ucraineană nu a tras un singur foc de armă pentru a apăra Crimeea, iar Vestul a reacționat slab și de formă. Aceste două erori sau neputințe au contat mult.
Putin a înțeles prin asta că are cale liberă pentru a recrea imperiul în Europa de Est, la limita teritorială și de influență pe care o avusese Uniunea Sovietică. Acea URSS a cărei dispariție Putin o deplângea în Parlamentul de la Moscova, în aprilie 2005, drept „cea mai mare catastrofă geopolitică a secolului XX”.
12. Toate evaluările pre-război ale lui Putin s-au dovedit greșite. Simplul fapt că anexarea Crimeii a funcționat atât de ușor în 2014, iar Rusia a scăpat atunci nepedepsită, din cauza complacerii Vestului, nu a însemnat mai nimic pentru războiul de acum.
Ucraina a rezistat și rezistă cu dârzenie, populația locală îi urăște pe ruși, performanțele armatei ruse sunt slabe, Occidentul s-a unit și mai strâns, sancțiunile au fost mult peste nivelul celor de după Crimeea 2014, dependența europeană de gazul rusesc nu este de nedepășit, iar pe plan public narativul Ucrainei a câștigat categoric în fața discursului mincinos și ipocrit al Moscovei, Rusia fiind deja percepută ca o fostă mare putere învinsă și căzută în groapa pe care singură a săpat-o.
Rusia caută acum ieșirea din această mizerie pe care a creat-o și dorește ridicarea sancțiunilor occidentale, dar orgoliul lui Putin va face ca armistițiul să fie semnat numai în condițiile în care el îl va putea prezenta ca pe un succes al „operațiunii militare speciale”. Indiferent de prețul pe care îl vor plăti rușii de rând. El, la 70 de ani, mare lucru nu mai are de pierdut. Lui îi e bine oricum, cu sau fără acord de armistițiu, până în ziua când, brusc, nu îi va mai fi bine...
13. În esență, asistăm la Războiul de Independență al Ucrainei și la căderea ultimului imperiu din Europa secolului XXI.
14. Și, mai ales, să nu uităm: „Pentru numele lui Dumnezeu, acest om nu poate rămâne la putere!”
[1] https://www.politico.com/news/magazine/2022/02/18/putin-speech-wake-up-call-post-cold-war-order-liberal-2007-00009918