Cum poţi să ţii evidenţa şi apoi să înţelegi un preşedinte care, într-un singur an, a publicat peste 6.000 de mesaje pe reţelele sociale, a participat la peste 433 de evenimente publice şi a susţinut conferinţe de presă libere care au durat, în medie, aproape două ore?
Aceasta este întrebarea de la care porneşte Patrick Wintour, editor al The Guardian, într-o analiză despre dificultatea de a face politică externă într-o eră dominată de imprevizibilitatea lui Donald Trump.
Biroul stenografilor de la Casa Albă estimează că a transcris 2,4 milioane de cuvinte rostite de Trump – de patru ori mai mult decât lungimea epopeii „Război şi pace” a lui Tolstoi.
Urmărirea preşedintelui american nu mai este doar o problemă pentru reporterii epuizaţi, ci şi pentru diplomaţii occidentali, nevoiţi să caute semnalul relevant într-un zgomot continuu de declaraţii, postări şi ieşiri publice.
Monitorizare permanentă, pe fusuri orare diferite
Diplomaţii occidentali şi-au extins şi rafinat sistemele de monitorizare a presei pentru a ţine pasul cu obiceiul lui Trump de a face anunţuri politice explozive sau de a lansa atacuri neaşteptate împotriva unor aliaţi în orice moment al ciclului de ştiri 24/7.
Ministerele de Externe trebuie să fie atente inclusiv la mesajele publicate pe Truth Social, platforma preferată a şefului Casei Albe.
În primul său an, Trump a postat aici de 6.606 ori. Analizele arată că joi la miezul nopţii, marţi la ora 11:00, sâmbătă la ora 17:00 şi luni la ora 23:00 sunt momentele în care postează cel mai frecvent – un detaliu care îi dezavantajează adesea pe diplomaţii aflaţi pe alte fusuri orare.
Un diplomat citat de The Guardian spune că refrenul cel mai des auzit în multe dimineţi este: „Ce a mai spus de data asta?”.
156 de postări într-o singură noapte
În noaptea de 1 decembrie, Trump a publicat nu mai puţin de 156 de mesaje. Ca şi în alte nopţi similare, a amestecat anunţuri cu impact asupra pieţelor financiare cu laude personale şi teorii conspiraţioniste, inclusiv afirmaţia că Joe Biden ar fi fost executat în 2020 şi înlocuit cu roboţi şi clone.
Pentru diplomaţii europeni, aceste postări nocturne sunt adesea cele mai problematice, pentru că ajung pe telefoanele lor în drum spre serviciu. Marţea trecută, la ora 6:15 dimineaţa, Ministerul de Externe britanic a descoperit că cineva – probabil Nigel Farage – ar fi încercat, prin intermediari, să îl convingă pe Trump să denunţe acordul Regatului Unit privind insula Diego Garcia, un subiect pe care Downing Street îl considera deja închis.
Un diplomat aflat la post în Marea Britanie spune că a devenit o competenţă în sine capacitatea de a traduce şi filtra remarci adesea incoerente pentru a identifica eventuale „perle” de politică externă cu consecinţe reale.
„Poţi asculta discursul în direct, la masa de acasă, iar el începe să vorbească despre copilăria sa, despre un parc de lângă un spital de psihiatrie sau despre mama lui care îi spunea că ar fi putut deveni jucător profesionist de baseball. Începi să te deconectezi – nu vrei să trăieşti în mintea acestui om – şi apoi îţi dai seama că ai ratat ceva important”, a mărturisit diplomatul.
Multe dintre aceste conferinţe de presă sunt dominate de vorbe goale şi autoelogii, dar există întotdeauna riscul ca, pe neaşteptate, Trump să lanseze „o bombă”: de la trimiterea unei armade în Iran până la impunerea unor tarife de 100% asupra Canadei.
Teama de a nu fi plictisitor
Un alt diplomat evocă începutul conferinţei de presă de săptămâna trecută, în care Trump a celebrat primul an de la revenirea la putere şi a vorbit timp de 80 de minute despre motivele pentru care America este „cea mai tare ţară din lume”, înainte de a răspunde la întrebări.
După ce a afirmat că Somalia „nici măcar nu seamănă cu o ţară” şi că deputata democrată Ilhan Omar este o „escroacă” pe care nu o suportă, Trump a început să le arate reporterilor fotografii ale unor presupuşi infractori arestaţi de ICE în Minnesota, fiecare etichetat drept „cel mai rău dintre cei mai răi”.
A urmat un monolog care a sărit de la aceste imagini la „un loc frumos din Elveţia”, unde era „sigur” că este aşteptat „cu mare bucurie”, apoi la Venezuela, la un cadou primit de la lidera opoziţiei María Corina Machado – o medalie a premiului Nobel – şi, în final, la satisfacţia companiilor petroliere americane faţă de politicile sale.
„Nu vă plictisiţi, nu-i aşa?”, a întrebat el publicul. „Sper că nu”, a adăugat.
Chiar şi în această divagaţie, care trădează teama profundă a lui Trump de a părea plictisitor, diplomaţii identifică indicii relevante: preşedintele ar fi dispus să colaboreze în continuare cu guvernul venezuelean, fără a o exclude complet pe Machado, al cărei gest simbolic l-a impresionat. Linguşirea, notează The Guardian, încă funcţionează.
Fox News, o reţetă de succes
Karen Pierce, fosta ambasadoare a Marii Britanii la Washington, a explicat recent, întrebată despre secretul relaţiei sale bune cu echipa lui Trump, că a ales să apară cât mai des la Fox News, ştiind că acesta este postul urmărit constant de preşedinte.
În prezent, unele ambasade au diplomaţi dedicaţi monitorizării modului în care Fox News prezintă geopolitica, considerând că aceasta este una dintre principalele surse de informare ale lui Trump.
„Credem că nu citeşte, dar dacă un comentator MAGA spune ceva la Fox, de acolo îşi ia informaţiile”, explică un diplomat.
Unii oficiali occidentali cred chiar că ameninţarea lui Trump de a impune tarife vamale asupra a opt state europene ar fi pornit exclusiv de la convingerea sa că Europa a trimis o misiune de recunoaştere pentru a începe construirea apărării Groenlandei împotriva unei invazii americane. „Dacă vede la televizor imagini cu un C-130 pe o pistă din Groenlanda şi un comentator MAGA spune prostii, ai probleme”, avertizează unul dintre ei.
Dezinformarea ca arsenal politic
La fel cum este extrem de vulnerabil la dezinformare, Trump este şi o sursă constantă de informaţii false. Dacă, în primul său mandat, verificarea faptelor devenise o industrie în expansiune, acum există o acceptare tacită a faptului că Trump operează cu propriile „fapte”.
Diplomaţii nu le pot ignora însă, pentru că ele fac parte dintr-un arsenal folosit pentru a-şi intimida sau presa rivalii.
Într-un pasaj amplu din discursul său de la Davos, Trump a susţinut că China vinde turbine eoliene Europei, dar le exclude din propriul mix energetic. „Le vând oamenilor proşti care le cumpără, dar nu le folosesc ei înşişi”, a spus el, în faţa unei audienţe care ştia că afirmaţia este falsă. Potrivit think tank-ului Ember, energia eoliană şi solară au reprezentat 40% din producţia de electricitate a Chinei în aprilie 2025.
Declaraţia are însă un scop politic clar: Trump a cerut Uniunii Europene să cumpere anual din SUA petrol, gaz natural lichefiat şi tehnologii nucleare în valoare de 250 de miliarde de dolari până în 2028.
Toate acestea complică enorm munca diplomaţilor. Paradoxal, concluzionează The Guardian, cu cât Trump se îndepărtează mai mult de realitate, cu atât diplomaţii – antrenaţi în arta interpretării – pot deveni mai valoroşi.