Noua ordine mondială a început cu invadarea Ucrainei

Noua ordine mondială a început cu invadarea Ucrainei
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

„Atât la nivel local, cât şi global se pun bazele şi principiile unei ordini mondiale armonioase şi mai juste, orientate social şi sigure, o alternativă la cea existentă”, iată ce frumos sună declarația autocratului de la Kremlin în limbajul de lemn al propagandei.

Propagandă demnă de un stand-up comedy, atât și nimic mai mult am fi tentați să spunem, dar vorbele astea, dincolo de hazul lor intrinsec, ucid oameni în Ucraina.

Un individ care vrea o nouă ordine mondială și începe lucrul la această ordine invadând o țară independentă, pe care Rusia se angajase să o respecte și să o apere în granițele statuate prin Memorandumul de la Budapesta din 1994, nu este credibil și orice declarație pe această temă merită primită cu suspiciunea că vine de la cineva care ori vrea să prostească lumea ori nu are toate țiglele pe casă.

Președintele autocrat rus s-a dus la Forumul ASI ca să cuvânteze, ca să țină un discurs. Pe linia de propagandă care trebuie să prezinte maica Rusie îmbrăcată frumos, că d-aia a fost scoasă în lume, Putin s-a găsit să vorbească nefericit despre noua asta ordine mondială.

ADVERTISING

Nu mai trebuie insistat pe gâlmele cu turbine canadiene de gaz care cică lipsesc acum Gazprom și pe ceaiul de pufuliță. Bineînțeles că niciun tânăr rus care se duce la mall nu va gusta ceaiul lui Ivan – ceaiul de pufuliță – pentru că n-are probleme cu prostata, ci va consuma o cola sau un pepsi. De aici ar trebui să deducem că Putin vrea să schimbe ordinea mondială cu tratamente naturiste?!

Cât despre turbinele de gaz, rușii au avut la dispoziție timp și fonduri berechet. De ce n-au făcut altele mai bune decât canadienii? Pentru că nu au fost în stare iar nici creativitatea bolnavilor de prostată nu va face mari realizări tehnice de aci înainte. Și cu turbinele de gaz Rusia se află în paradigma impotenței tehnice a armatei, ăsta e nivelul lor și de unde nu e nici Dumnezeu nu cere decât un ceai de pufuliță.

În fapt, vorbind despre noua sa ordine mondială liderul de la Kremlin vorbește despre nevoia disperată a lui ca Rusia să primească statutul de mare putere mondială, statut pe care comuniștii lui ruși l-au pierdut în anii '90. Faptul că maica Rusie a devenit provincială și regională nu cadrează cu visurile imperiale pravoslavnice și Putin s-a gândit să „rescrie istoria” pentru că în mintea sa doar refacerea imperiului țarist poate da Kremlinului mult visata grandoarea de altădată.

Concluzia este simplă: noua ordine mondială este accederea Rusiei la poziția URSS care a însemnat maximul din ce a obținut vreodată. Ei, uite de asta nu poate „oferi” Occidentul modelul său de viitor lumii pentru că în modelul acesta Rusia trebuie să-și țină poalele în interiorul granițelor de azi și, culmea, să respecte dreptul și normele internaționale.

Nu prea are succes cu noua sa ordine mondială domnul Vladimir, n-a făcut nicio brânză la adunarea BRICS și nici la întâlnirea de la Teheran. Autocrații nu prea vor să respecte statutul de mare putere a Rusiei și nici statutul de mare lider mondial și galactic dorit de Putin. Pur și simplu oamenii au altă viziune despre ordinea aia mondială, fiecare cu interesul și cu ideile sale. Interese și idei pe care Putin nu le poate armoniza cu niciun chip așa că liderul rus a ajuns un jucător oarecare în această echipă, asta i-a dat de înțeles Erdogan cu bătaia sa „amicală” pe umeri.

Dincolo de hârjoana asta autocrată care vrea să stabilească ierarhii, noua ordine mondială ar trebui să aibă o noimă, noi reguli, noi principii. Ce noi principii ar vrea să promoveze liderul rus? N-a făcut vorbire despre ele, lucru ce ne spune că ele sunt sublime, dar nu prea există. Cu ce autoritate poți promova noi principii dacă tu nu-ți respecți tratatele? Cu ce poți susține noi reguli dacă nu dovedești seriozitate în politica ta externă?

Noua ordine mondială înseamnă ,,redesenarea” războiului hibrid al Rusiei cu Occidentul. Noua ordine mondială înseamnă amenințarea Europei cu frigul iernii viitoare. Înseamnă intervenția Rusiei în politicile interne și sociale ale țărilor puternice din Europa, cu scopul de a distruge Uniunea. Înseamnă dorința bolnavă de a conduce zona proximă Rusiei, pentru că liderii de la Kremlin cred că acesta este destinul lor istoric.

O țară care își folosește resursele ca să dezbine Europa în loc să le folosească pentru propria sa dezvoltare economică este o țară cu o ideologie bolnavă. O ideologie imperialistă de secol XIX, învechită și periculoasă care acum ucide oameni și distruge infrastructură în Ucraina, o ideologie care era cât pe ce să înfometeze lumea arabă și africană. Dacă asta e noua ordine mondială visată de Putin, atunci e normal ca de ea să se delimiteze și amicii săi autocrați, nu doar lumea civilizată occidentală.

Noua ordine mondială înseamnă demolarea democrației, înseamnă impunerea voii celui mai puternic în fața celui mai slab. Dacă Rusia n-ar avea focoase nucleare, războiul din Ucraina s-ar fi terminat de mult sau poate nici n-ar fi început. Dacă Rusia n-ar avea focoase nucleare nimeni de la Moscova nu și-ar mai permite să insulte Occidentul și să provoace NATO la luptă pentru că o parte a NATO ar fi Ucraina reîntregită.

E pur și simplu gargară ieftină livrată în fraze pompoase ce spune Putin, este propagandă curată, este minciună politică pentru poporul rus și pentru uzul idioților utili occidentali, ca Viktor Orban sau Marine le Pen. Dacă vorbele acestea nu ar omorî oameni în Ucraina, ar fi demne de un spectacol de stand-up comedy cu clienți de la Bălăceanca.

Sigur că modelul de viitor pe care îl oferă Occidentul, cu bunăstarea materială a locuitorilor săi și energia verde pe primul plan, cu individul ca subiect de drept inalienabil, cu reguli ale dreptului internațional susținute de o armată defensivă, dar puternică și tehnologizată nu poate fi digerat de un autocrat care pune dorințele și vrerile sale înaintea nevoilor și drepturilor concetățenilor săi.

Deci definiția noii ordini mondiale a lui Putin este simplă: ea este ce vrea el, nu ce este corect și necesar pentru ceilalți. Noua ordine mondială rusă este Putin. Altă nouă ordine mondială este Xi Jinping, și tot așa înainte, cât vor fi autocrați bolnavi de putere care la adăpostul bombei nucleare pot scuipa în fața lumii ideologiile lor bolnave.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇