Pe parcursul anilor, profesia de jurnalist mi-a oferit posibilitatea să intru în contact cu toți președinții României de după 1990. Am fost surprins să descopăr cât de mare e impactul personalității unui lider asupra deciziilor pe care le ia, de multe ori în mod subiectiv, și cât de mult modelează realitatea.
Singurul cu care n-am vorbit niciodată, nu am reușit să-i pun vreo întrebare sau n-am discutat din poziția de reporter – personalitate politică a fost Ion Iliescu. Dar am fost prezent la multe din evenimentele sale electorale din anii 1996 și 2000, la conferințe și discursuri.
Am considerat întotdeauna că e important din perspectiva jurnalistică să cunoști direct omul care conduce destinele unei țări. Ajută mult înțelegerea modului prin care un lider se raportează la alegători, la partidul din care provine, la dinamica relațiilor cu aliații, dar și cu adversarii politici.
Într-o discuție cu Nicușor Dan avută înainte de a candida pentru a treia oară la Primăria București – era undeva prin toamna anului 2019 și ne pregăteam să intrăm în studioul unei televiziuni – am realizat că e foarte atent la reacțiile celor din jur, că are o capacitate mare de a înmagazina informațiile pe care, apoi, le trece printr-un proces complicat de prelucrare.
Din acest motiv, sunt destul de surprins acum de aruncarea în aer a negocierilor pentru formarea coaliției de guvernare, scânteia fiind o bucată de șervețel pe care a scris în timpul campaniei electorale că nu va mări TVA.
Mi-a rămas în minte de atunci, iar apoi am avut confirmarea în mai multe rânduri, că actualul președinte nu intră într-o discuție cu un raționament încheiat înainte și cu o poziție deja definită.
Adică, a fost sincer și conform personalității sale atunci când a decis că partidele trebuie să discute și să ajungă împreună la anumite soluții, concluzii și posibile decizii, fără implicarea sa directă.
Dar o astfel de atitudine se poate întoarce împotriva lui și exact acest lucru se întâmplă acum. Nu trebuia să aștepte trei săptămâni ca să anunțe că nu va accepta un premier care susține ideea de a crește TVA. Putea să anunțe partidele de la bun început că măsurile economice trebuie să evite creșterea acestei taxe.
Probabil, Nicușor Dan a vrut să primească un număr cât mai mare de input-uri de la mediul politic în legătură cu provocările viitoare, cu situația economică, dar și cu raporturile dintre formațiunile care urmează să formeze coaliția de guvernare.
Cei mai mulți oameni, preponderent cei care nu au o educație matematică, intră într-o negociere pe o anumită temă cu raționamentul încheiat, obiectivele fixate, cu un număr de soluții, iar dacă primesc pe parcursul negocierilor semnale diferite sau apar provocări la care nu s-au gândit, improvizează. Astfel, negocierea se poate încheia doar în două moduri, ambele fără soluții perfecte: compromisul părților care au improvizat sau blocaj.
După trei săptămâni, negocierile au eșuat și din vina lui Ilie Bolojan, care vede ca singură salvare creșterea TVA.
S-ar putea ca exact asta să fie soluția, nu sunt suficiente informații, iar experții au poziții și argumente contrare, dar cred că se putea căuta o formulă de compromis.
De exemplu, un pachet de măsuri fără creștere de TVA pentru o perioadă de trei-șase luni, iar dacă nu se ating obiectivele de reducere a deficitului abia atunci s-ar trece la următoarea fază.
Au fost nişte săptămâni intense. În mod normal, în opinia mea, o negociere de tipul ăsta ar trebui să dureze trei-patru luni, numai că noi suntem presaţi de timp şi sper ca în urma discuţiilor... să ajungem la consens...
Nicușor Dan, președintele României
Persoanele cu o educație matematică, cei care pe parcursul vieții au fost obișnuiți să rezolve probleme nu încep să caute soluții decât după ce au reușit să strângă, să ordoneze și să înțeleagă toate informațiile relevante în legătură cu problema respectivă. E un efort anevoios, migălos, concentrat și, de multe ori, solitar.
Nu știu dacă alegătorii vor înțelege personalitatea noului președinte și modul cum se raportează la mandat, dar aceasta e realitatea. Liderii partidelor și grupurile lor de lucru au fost lăsaţi să negocieze, să-și exprime pe surse sau public nemulțumirile, să existe interacțiune între ei și tensiuni, în speranța că într-un final se va naște un plan. Dar n-a fost să fie.
Relația dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan a început prost, iar din evenimentele istoriei recente, o astfel de neînțelegere și încăpățânare se poate transforma rapid în confruntare, cu toate efectele negative ce decurg de aici.
Amândoi sunt din aceeași familie politică, amândoi au fost primari, validați de alegătorii din orașele în care au candidat, amândoi se raportează pragmatic la lumea din jur, fiind oameni ai faptelor, nu neapărat vizionari.
Constituția României oferă atribuții importante atât președintelui țării, ales în mod direct, cât și prim-ministrului, desemnat prin votul Parlamentului.
Tendința e ca deținătorii celor două poziții să intre în conflict, mai devreme sau mai târziu, conform tradiției din ultimele trei decenii. Iată că acum conflictul a apărut chiar înainte de nominalizarea lui Ilie Bolojan pentru poziția de prim-ministru.
Nu am comentat, în general, deciziile Curții Constituționale sau ale instanțelor. Chiar dacă, la nivel european, nu există o procedură unitară privind transparența declarațiilor de avere, experiența acumulată în România în acești ani arată că transparența publicării acestor declarații, atunci când deții o funcție publică, a fost un câștig...
Ilie Bolojan, critic la adresa CCR, care a limitat publicarea declarațiilor de avere
În opinia mea, cei doi erau obligați să lucreze împreună pentru interesul general. O ruptură poate arunca România din nou într-o zonă de turbulențe politice și, posibilă, criză economică.
Președintele Nicușor Dan, în prima fază a arătat că e dispus să accepte o soluție de compromis pentru a construi o majoritate liniștitoare în Parlament care să includă și PSD, pentru ca apoi să dea înapoi și să se cramponeze de creșterea TVA.
Ilie Bolojan are un stil diferit, fiind tentat să-și impună punctul de vedere, soluția, chiar dacă provoacă iritare și nemulțumire în jur. Și exact asta s-a întâmplat. N-a avut abilitatea de a accepta și viziunea președintelui.
De multe ori, mă întreb cât de conștienți sunt liderii politici de faptul că modul cum funcționează țara, problemele, nemulțumirile, dar și desfășurarea evenimentelor au legătură directă cu personalitatea lor?
Marcel Ciolacu, un om politic a cărui principală calitate a fost capacitatea de supraviețuire, a produs în final un dezastru, pentru că nu a văzut mai departe de orizontul său limitat, fiind învins de propriile convingeri, cea mai puternică fiind aceea că electoratul poate fi cumpărat.
O astfel de idee adânc înrădăcinată în mintea și comportamentul liderilor PSD, începând cu anul 2012, după criza economică globală, un deceniu mai târziu s-a dovedit a fi un dezastru, atât politic cât și economic.
Ciolacu a produs o pagubă de 30 de miliarde de euro economiei și, aproape, și-a distrus partidul, încercând să ajungă președintele României, prin măsuri populiste de creștere nesustenabilă a pensiilor și salariilor bugetarilor, dar și nepotism generalizat.
O altă problemă de care elita politică din România nu ține cont e influența și impactul intern pe care-l au evenimentele și tendințele globale.
Se observă acest lucru și în dezbaterile publice, în care, de cele mai multe ori, atât liderii, cât și oamenii fac distincție între ce se întâmplă în afara țării și ce se întâmplă în țară, ca și cum România ar fi o altă planetă.
Războiul din Ucraina, revenirea lui Trump la Casa Albă, alegerile din Moldova sunt doar câteva evenimente majore care au avut un impact semnificativ în țară, unul pe care atât fostul președinte Iohannis, cât și fostul prim-ministru Ciolacu le-au minimalizat, nebănuind că vor provoca o furtună devastatoare.
Blocajul, posibila renunțare a lui Ilie Bolojan la poziția de prim-ministru și reluarea negocierilor vor slăbi poziția unui președinte care gândește mult și ia decizii încet. Chiar dacă există o cale de reducere a deficitului fără creșterea TVA, în politică, o astfel de soluție contează mai puțin decât efectele tensiunilor dintre cei chemați să guverneze, tensiuni care pot compromite orice program de reforme.