Meciul România – Ucraina de la Euro 2024 a fost cu mult mai mult decât o importantă victorie sportivă.
A fost un moment pe care l-aș compara cu cel în care o floare ofilită, aproape moartă în pământul uscat și crăpat, primește apă, vezi cum o absoarbe și trimite fericită o boare de miros.
Românii au avut puține motive de satisfacție națională, comună. Suntem conduși de politicieni slabi, cu rezultate slabe, intrarea completă în Schengen rămâne un obiectiv, trecerea la euro nici măcar nu e un plan bine definit, proiect de țară nu avem, suntem divizați și rușinați cu naționalitatea noastră, ba chiar înclinați spre autoflagelare.
Sportul a compensat mereu o frustrare cronică, inclusiv în vremea lui Ceaușescu. Și au mai fost momente de grație cu Simona Halep, cu David Popovici. Dar marile așteptări și marile dezamăgiri au fost legate de “sportul rege”.
Pe stadionul din Munchen, apoi în centrul Bucureștiului a fost mai mult decât o mobilizare de suporteri la un meci al naționalei. A fost un moment de grație al unui sentiment național curat și sănătos, o bucurie comună, împărtășită, un obiectiv comun și gustul victoriei care unește, nu dezbină și pe care o salută, cu intensități diferite desigur, și microbiști, și persoane fără nicio atracție către fotbal (precum sussemnata).
ASTĂZI PE SPOT:
Faptul că spre finalul meciului, în minutul 80, stadionul a răsunat de imnul României, cântat spontan de zeci de mii de glasuri, a fost cu adevărat un moment excepțional, care arată câtă nevoie avem de bucurie comună, de motive de mândrie națională, de trăiri care să ne lege.
Ironia sorții a făcut ca adversarii României să fie reprezentanții unui popor care multă vreme a avut probleme de identitate națională (din motive diferite, desigur) și care traversează un moment de unitate tragică, în fața unei agresiuni odioase.
Deși nu reușesc să dea acestui popor motive de satisfacție și unitate, obiective comune și bucurii împărtășite, politicienii au simțit nevoia să exploateze momentul.
Premierul Ciolacu, posibil prezidențiabil PSD, s-a pozat în tribună și a făcut baie de mulțime înainte de meci.
Nicolae Ciucă, candidat PNL, s-a fotografiat la televizor.
Până și Klaus Iohannis și-a întrerupt neîntrerupta vacanță pentru un mesaj sec pe Facebook.
Toți încearcă să se asocieze cu un pic din victoria aceasta și din sentimentul ei bun să transfere ceva asupra propriei imagini și a voturilor care urmează.
Deși ei sunt principalii vinovați pentru că motivele de bucurie și mândrie națională ale acestei țări sunt atât de rare, că patriotismul este într-o criză proporțională cu dimensiunea exodului și a fost în parte înlocuit cu un naționalism găunos și frustrat.
Și dacă am merge mai departe, care a fost secretul victoriei naționalei la Munchen? Secretul oricărui succes: profesionalism și dăruire, pricepere și suflet.
Câți dintre politicienii care au băgat capul în poza meciului au oferit, sunt în stare să ofere așa ceva României?