În România, conspirația este regina raționamentelor. Prostia este mereu nedreptățită, o Cenușăreasă a cauzelor, prea simplă pentru luxuriantele minți balcanice, prea banală pentru prea vigilenții care nu adulmecă decât construcții complexe, prea evidentă pentru cronica noastră neîncredere în evidență și, în mod cert, prea deprimantă.
Este mai ușor de digerat că te-au păcălit să le votezi niște minți malefice. Este mai suportabil să crezi că te conduc niste ticăloși inteligenți și abili care până la urmă vor redresa corabia ca să nu moară politic și ei. La un ticălos inteligent poți avea un licăr de speranță că va face și lucruri bune, măcar atunci când va avea interesul să o facă.
Dar să te fi păcălit la vot un prost e insuportabil. Să fii condus de proști este terifiant. A suspecta conspirații complexe este, așadar, de-a dreptul un analgezic. În timp ce nedreptățita prostie rămâne subestimată pentru că doare. Suspectăm de conspirații complexe oameni care nu sunt în stare să facă simple calcule. Îi supraestimăm masiv ca să nu asumăm terifianta realitate.
Dar vine câte un moment în care analgezicul nu mai face față adevărului crâncen. Așa a fost cu OUG care trebuia să crească salariile minime în agricultură și construcții pentru a compensa introducerea contribuțiilor sociale.
De zile întregi presa făcea calcule publice din care rezulta că, așa cum era concepută, creșterea nu era suficientă pentru ca venitul net să nu scadă. Și totuși OUG a mers înainte în aceeași formă pe ordinea de zi a ședinței de guvern, pe masa guvernului, până când, în literalmente ultima clipă: frânăăăă, că ne prăbușim!
Premierul a descoperit că socoteala de la Finanțe, de la Muncă, de la SGG, de unde o fi fost ea, e greșită și OUG trebuie oprită.
Așa ceva nu s-a mai întâmplat în 33 de ani. Au fost proiecte retrase din transparență, idei tâmpe abandonate, declarații inepte. Dar nu s-a mai întâmplat ca o OUG să fie retrasă din ședința de adoptare pentru că e greșită. Pe undeva, tot e bine, veți spune, la câte acte normative au fost adoptate eronate și a fost necesară modificarea lor.
Doar că de această dată nu era vorba despre vreo soluție legislativă prost croită sau despre vreo eroare dactilo, ci despre un calcul simplu, pe care un finanțist ar trebui să-l poată face cu ochii închiși și pe care îl făcuseră deja ziariștii.
Era vorba despre o componentă a unui pachet fiscal despre care se vorbește de luni de zile și, deci, ar fi fost de așteptat să fie analizat și reanalizat până la ultima virgulă și ultima socoteală.
Ce alte inepții încă nedetectate vor exploda din restul măsurilor fiscale, dacă vor trece în forma actuală de CCR?
Asta nu e conspirație. E incompetență, e prostie pură.
Da, în cazul amendamentului privind Pilonul 2 putem vorbi despre ticăloșie, conspirație, dar una grefată tot pe prostie, atât în execuție, motiv pentru care a și fost ușor de depistat, și în concepție, pentru că așa se numește să nu anticipezi efectele în lanț care ar izbi economia în cazul prăbușirii unor fonduri cu active de 100 de miliarde de lei.
În vremea lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, cea mai mare problemă a României era corupția. Dar când reușeau să se abțină de la jaf, liderii de atunci erau în stare de guvernări inteligente. Ca dovadă, guvernul Năstase, corupt până la os, a fost cel care a încheiat negocierile de aderare la UE și a reușit intrarea României în NATO. Sigur, în anumite circumstanțe geopolitice, dar fapt este că a reușit.
Între timp, corupția nu a scăzut, dar a crescut spectaculos incompetența.
Calitatea clasei politice a scăzut constant și dramatic, vorba unui fost ministru din cabinetul Năstase: acum conduc cei care jucau table cu șoferii noștri. Iar politicieni fără educație și impostori au promovat în toate funcțiile pe cei asemenea lor, că doar nu era să promoveze deștepți care să îi eclipseze.
Și așa am ajuns că nici politicul, nici tehnicul să nu mai fie în stare să facă măcar calcule simple.
Corupția rămâne un mare pericol pentru România. Dar la concurență, daca nu cumva surclasată de imensa prostie care împinge țara din gard în gard și din șanț în șanț.