Invectivele pe care și le aruncă reciproc PSD și PNL delimitează o arenă de luptă electorală în care cei doi mamuți s-ar lupta corp la corp.
Trânta lor merge de la discreditarea lui Klaus Iohannis până la completa disonanță cognitivă cu care liberalii vorbesc despre împiedicarea „ciumei roșii” să ia puterea.
Tocmai grotescul cu care se gratulează unii pe ceilalți arată frontul artificial pe care vor să-l impună – nu pentru prima oară – liberalii și social-democrații.
În egală măsură, este un indicator și pentru apetitul cu care pun guvernarea țării pe masă, nesfiindu-se să compromită, într-un context internațional cât se poate de grav, teme externe cum este războiul la scară largă pe care Rusia îl duce în Ucraina.
La congresul de confirmare a intrării PSD în era liderului unic de mână forte, fără nici măcar un contracandidat formal sau măcar un zvon de disidență, punctajul pe care fiecare dintre vorbitorii echipei Ciolacu l-a respectat a avut ca punct central diabolizarea contracandidatului la președinție Nicolae Ciucă, cu declinarea Klaus Iohannis. Limbajul și formulările au mers de la ironii și repetarea unor termeni de discreditare până la formulări tot mai grotești.
Replica PNL a venit la comandă, cu clasicele amenințări de ieșire de la guvernare și variantele mai dure, de repunere în circulație a unor sintagme de tipul „ciuma roșie”.
Ridicolul a părut paroxic în mesajul președintelui PNL Nicolae Ciucă, de chemare la arme pentru a opri PSD să preia puterea, după 20 de ani.
Ceea ce arată însă a disonanță cognitivă e menit, tocmai prin tușele groase, să inducă percepția bipolarității, imaginea a doi hegemoni care luptă încleștat pentru putere (cu pretenția pentru țară). Restul actorilor din arenă sunt, prin urmare, irelevanți pentru miza jocului.
Așa cum s-a configurat, strategia celor două partide-mamut este aceea a validării reciproce ca unic adversar de calibru, cu o viziune maniheistă, în care cele două sunt interșanjabile, în funcție de narator, în rolurile de salvator sau personaj malefic.
În varianta maximală, PSD îl portretizează pe Nicolae Ciucă drept continuatorul regimurilor Băsescu și Iohannis, adică al președinților care fie au tăiat pensii și salarii (dintr-unul dintre mesajele de la Congresul PSD), fie au subordonat instituția prezidențială ambițiilor personale, în vreme ce PNL îl portretizează pe Marcel Ciolacu drept autocratul care va readuce la conducerea țării pesedismul, după două decenii în care acesta a fost ținut deoparte.
Ambele proiecții sunt, evident, false, dar campaniile electorale rareori se ocupă cu adevărul ca adecvare la fapte. Efectul urmărit este acela al bipolarității hegemonice, care scoate din ecuație orice alt actor politic.
De asta USR și candidata Elena Lasconi, Mircea Geoană și pentru moment inutilizabilii AUR și Șoșoacă nu sunt decât minor și umoristic pomeniți atât de PSD, cât și de PNL.
Înseamnă asta că PSD și PNL au devenit inamici de neîmpăcat?
Ar putea apăsa pedala pe o incompatibilitate de fond, dacă nu ar exista precedentul apropiat istoric al disonanței fără pesede și încă o șansă pentru PSD, care a marcat al doilea mandat al lui Klaus Iohannis, care a dus la slăbirea instituției prezidențiale și la o revenire destul de spectaculoasă a PSD, lăsat de Viorica Dăncilă în mâinile lui Marcel Ciolacu, un lider al cărui traseu politic părea, în acel moment, unul mediocru și sacrificabil.
Tocmai completa iresponsabilitate a lui Iohannis față cu mandatul de președinte face posibilă demonizarea deciziilor din perioada pandemiei și spălarea pe mâini a PSD.
Chiar și la final de putere și devenit un lame duck, prin retragerea autarhic-bosumflată, Klaus Iohannis mai face o ultimă ispravă: dă încă o șansă PSD.
Ca orice populist, Marcel Ciolacu înțelege că are nevoie de crize controlate, pe care să pretindă că le soluționează. Criza pe care PSD o pune în scenă este aceea a dreptei care a erodat instituția prezidențială și pe care doar candidatul lui o poate rezolva.
În acest fel, blochează dezbaterile care ar putea polariza real electoratul și care ar putea repune în circulație potențialul de animozitate față de un președinte social-democrat, care irită PSD-ul post-Iliescu. Președintele-împăciuitor pe care l-au lansat la apă social-democrații are filiație directă din președintele pentru liniștea țării, parafrazând sloganul lui Ion Iliescu.
Asta nu înseamnă că PSD și PNL nu intră și într-un duel real.
- După atacurile de la congresul PSD, Ciolacu nu vede altă coaliție de guvernare decât tot cu PNL
- Ciucă: Ne așteptam la cu totul altceva de la Congresul PSD. Dacă nu le mai convine de PNL la guvernare să-și asume bărbătește
Mizele însă nu au legătură nici cu guvernarea și nici cu salvarea țării de, după caz, continuitatea Băsescu/Iohannis sau preluarea întregii puteri de către PSD. În pofida invectivelor care pot căpăta și inflexiuni de injurii, cei doi mamuți pot guverna împreună și acum, și după alegeri, calculele privesc procentele și poziționarea.
Miza comună e mai importantă: bipolarismul, adică excluderea din dezbaterile mari, mediatice, a celorlalți actori politici.
Este o formă de pre-manipulare a votului utilizată de regimurile populiste, soft autocrate, iliberale, de felul celor observate de Anne Applebaum în cel mai recent volum, Autocracy, INC. (Penguin Books 2024): noile regimuri populiste nu acționează prin teroare, cenzură și alte astfel de instrumente, ci prin devalizarea practic a votului, în așa fel încât acesta nu mai spune prea multe despre reprezentarea politică.
Dacă sistemul a turat pentru ca turul doi să pună pe masă alegerea între Iohannis și Dăncilă, votul a fost deposedat de reprezentarea reală, cu metode soft.