A reapărut Traian Băsescu, a fost supralicitat Klaus Iohannis și obsesiv arătat cu degetul Nicolae Ciucă. Au fost însă și cei trecuți sub preș sau strategic absenți.
Absența Gabrielei Firea, notabilă doar pentru fotografiile de presă cu scaunul neocupat, a fost una dintre disparițiile subliniate de organizatorii congresului PSD. Au vrut să se vadă că fosta pretendentă la șefia PSD este scoasă din toate cărțile.
A lipsit însă și AUR, care nu a fost în niciun fel ținta atacurilor PSD, cu toate că a fost arătat cu degetul și incriminat extremismul.
Tentația de a vota extremiști a fost pusă însă de Marcel Ciolacu pe seama ultimilor doi președinți, „un turnător și un absent”, nimeni alții decât Traina Băsescu, resuscitat ca dușman, și Klaus Iohannis, mai degrabă ținta ironiilor batjocoritoare, în registrul mic: primul tursit, crosele de golf, absențele din viața țării.
Nici măcar infama Șoșoacă nu a fost menționată, cu toate că acensiunea ei la europarlamentare a reprezentat o reală amenințare nu doar suveranistă, ci și pro-putinistă.
De altfel, nu e nicio surpriză că PSD și Iohannis, bună parte din vreme umăr la umăr, au alimentat AUR atâta vremea cât convenea teoriei unui rău mai mare, care ar putea distruge România.
Un mare absent din discursul social-democraților, axat pe dușmanii care compromit țara din interior, a fost USR, în principiu opoziția democratică, adică principalul contracandidat. Nici Elena Lasconi, a cărei ascensiune în campania prezidențialâ e cotată cu șanse de turul doi, nu a fost menționată, cu excepția alăturării ei, de către Olguța Vasilescu, femeii cu barbă care a cântat la Untold. Dar și în cazul acesta ținta a fost mai degrabă așa-zisul fenomen woke care a devenit ținta noii vânători de vrăjitoare din România, nu Lasconi, a cărei cruce ostentativ purtată la gât o face cu greu diabolizabilă din motiv de netradiționalism.
Este o strategie de minimalizare a adversarilor care ar putea pune probleme triumfalismului Ciolacu, pe modelul celei folosite și de Klaus Iohannis în campania pentru cel de-al doilea mandat, când a transformat-o pe Viorica Dăncilă în adversar principal, trecând astfel în minorat candidatura lui Dan Barna. În acest moment, Viorica Dăncilă a PSD-ului este Nicolae Ciucă, supra-reprezentat în discursurile social-democraților și desemnat unanim prin apelativ ostaș, un peiorativ care duce în derizoriu pretențiile de general ale șefului PNL.
PSD se ia la trântă numai cu PNL, pentru că e convenabil și de aici insistența cu care îl demolează și demonizează pe Klaus Iohannis care, spre deosebire de Traian Băsescu, e lipsit complet de voce și legitimitate.
E și o tehnică de poziționare și negociere: chiar dacă va obține președinția, după legislative e puțin probabil ca PSD să nu încerce să guverneze tot cu PNL, dar cu un PNL slăbit și devenit mai degrabă o anexă.
De ce e repus pe masă Traian Băsescu?
Pe de o parte, pentru a arăta continuitatea de regim Băsescu - Iohannis și pentru a arăta că paranteza nefastă peste România a pus-o dreapta, cam în felul în care și comunismul a rescris istoria, sărind peste monarhie, pentru a se trage direct din Cuza.
Pe de altă parte, pentru că Traian Băsescu este cel care o creditează cu șanse pe Elena Lasconi, în care vede potențialul de rupere de nivel și de frondă.
O țară se cucerește din interior, a spus un social-democrat pe scena Congresului și, gură sfințită sau l-a luat gura pe dinainte, asta rezumă cel mai bine strategia PSD, botezată cu concepte ca omul normal, care anunță miza reală: o țară pentru liniștea PSD, aproapiată de cea dorită de Ion Iliescu, un președinte pentru liniștea noastră. De altfel, filiația directă a lui Ciolacu din Ion Iliescu devine tot mai clară.