Jocul dur al unei puteri în declin

lucian.lumezeanu
Antreprenor – Comunicare și risc politic
Lucian Lumezeanu a fost, pe rând, ziarist, consultant, corporatist. Ultima dată a fost manager de Public Affairs & Public Relations pentru o multinațională din domeniul construcțiilor, unde a contribuit la legi, politici, strategii din zona de eficiență energetică și siguranță la incendiu. A inițiat diverse asociații și coaliții din industrie. A fost și președinte al Consiliului Director pentru două asociații. Îi place să creadă că știe să jongleze cu și să creeze realități. Din 2021 a ieșit din lumea corporatistă și e pe cont propriu. Își sfătuiește clienții, de la agenții la multinaționale, pe riscuri politice, strategii legislative, comunicare, știri false și oportunități din zona Green Deal. Ocazional, ține cursuri pe subiecte din zona asta. Lucian Lumezeanu este în spatele proiectului ThisPropaganda https://www.thispropaganda.eu/.

Rusia joacă tare. Mai tare de atât cu greu s-ar putea în acest moment. La urma urmei, lumea noastră e în mare parte construită pe rănile celor două războaie mondiale. Amenințarea unui nou război în Europa depășește granițele temerii față de un conflict oarecare – dacă războaiele pot fi așa vreodată. Amenințarea asta zguduie chiar fundamentele mentale pe care s-a construit starea noastră de relativă siguranță în Europa.

Iar cei care conduc Rusia știu asta. De ce o fac? Ce trebuie să înțelegem e că unul dintre motivele pentru care Rusia a provocat această criză este că regimul lui Vladimir Putin acționează așa (și) pentru a opri un lung declin geostrategic al Moscovei.

Sigur că nu pare așa la o primă vedere. La urma urmei, Rusia e mai puternică decât în anii ’90. E mai puternică decât la începutul anilor 2000. Și-a arătat forța militară și nu numai cu invazii mai mult sau mai puțin mascate în țări din apropierea sa. A declanșat crize ale gazului care au speriat Europa. A intervenit militar în Siria. A anexat Crimeea și, de facto, estul Ucrainei. A intervenit de la distanță în alegerile din SUA, în Brexit și pe oriunde a apărut un motiv de dispută politică din care putea câștiga un avantaj. Duce un mini-război informațional bazat pe știri false în fiecare zi, în mai toate țările, inclusiv România.

De fapt, Rusia e o putere în defensivă în chiar ceea ce consideră spațiul său natural de manevră. Mai mult, greutatea sa relativă pe plan mondial continuă să scadă, în primul rând pentru că economia ei e mică raportată la pretențiile sale de superputere. Faptul că Vladimir Putin a reușit să stopeze și pe alocuri să inverseze elemente ale acestui declin nu schimbă faptul că per total Rusia pierde teren.

De fapt, Rusia e atât de agresivă și pentru că vrea să compenseze astfel regresul constant pe plan geopolitic. Sigur că în spate sunt resorturi de mândrie națională, de ideologie, chiar și o anume doză de paranoia de securitate adânc înrădăcinată în mentalul colectiv al unui popor invadat și devastat de atâtea ori în istoria sa. Precum și o foarte solidă nevoie de a compensa uriașele sale probleme economice și sociale prin direcționarea atenției rușilor spre exterior.

Mulți cercetători, chiar și ruși, au remarcat faptul că Rusia recurge la măsuri dure pe plan extern când suportul pentru regimul Putin începe să scadă, pe fondul unei economii anchilozate de corupție, autoritarism și lipsă de performanță, care nu poate livra venituri și servicii publice la un nivel satisfăcător pentru cea mai mare parte a populației.

O sferă tot mai mică

Continuatoarea Imperiului Rus și a URSS vede cum ceea ce considera sfera sa naturală de influență se diminuează constant. Mai mult, țări pe care altădată le domina sau chiar le încorpora își îndreaptă privirea spre Europa și America.

Hai să ne uităm puțin la istoria ultimilor 30 de ani!

Mai întâi au fost țările din fostul bloc comunist care au ieșit de sub tutela Moscovei în 1989. Apoi dezintegrarea URSS de la finalul lui 1991. Aderarea la NATO a primelor 3 țări care fuseseră parte a Tratatului de la Varșovia. Dar apoi lucrurile s-au accelerat. Aproape toate țările ex-comuniste au aderat la NATO, inclusiv statele baltice, care fuseseră parte a diverselor imperii ruse și au importante minorități rusofone.

Apoi sfera Rusiei s-a redus și mai mult. Regimuri pro-occidentale au apărut în state precum Georgia și Ucraina, ca să nu mai vorbim de Republica Moldova. Regimuri care și-au propus aderarea la NATO și /sau UE. Nu e lipsită de importanță nici pierderea de influență din zona Caucazului, unde aliatul Rusiei, Armenia, tocmai a pierdut un război (și teritoriu pe care îl controla) cu Azerbaidjanul sprijinit de Turcia.

Și aici se mai adaugă un factor. Unul extrem de important: Societățile – nu neapărat guvernele lor - din jurul său înclină spre ceva de-a dreptul înfricoșător pentru Kremlin. Democrația adevărată. Și sunt dispuse să o obțină chiar prin revolte de stradă. Am văzut asta în Ucraina, am văzut în Belarus, am văzut mișcări în direcția asta chiar și în Kazahstan, Kîrgîstan ori Uzbekistan.

Faptul că Ucraina cea atât de asemănătoare cu Rusia în multe aspecte nu doar că se îndreaptă spre Vest, dar mai și constituie un model de posibil succes democratic pentru partea tânără și dinamică a societății ruse, e ceva ce dă fiori unui regim cvasi-dictatorial precum cel de la Moscova. De aceea Rusia nu vrea să-i permită Ucrainei să evolueze.

Rusia vorbește tare, uneori mușcă, dar pierde teren. Chiar în curtea sa din spate.

O economie prea mică pentru ambiții atât de mari

Suntem obișnuiți să vedem Rusia ca pe un colos. Și din punct de vedere militar, teritorial și sub alte aspecte chiar este. Dar puțini oameni realizează cât de mică este economia Rusiei. Cea mai mare țară din lume produce doar o parte infimă din PIB-ul global. Spre exemplu, America are o economie de 14 ori mai mare la o populație doar de 2 ori și ceva mai mare. Dintre statele sale componente, California și New York au PIB-uri (totale, nu pe cap de locuitor) mai mari decât Rusia, în timp ce Texas are o economie cam aceeași dimensiune.

UE are o economie de peste 10 ori mai mare. Germania, cu o populație mult mai mică decât Rusia, are un PIB de peste 2 ori mai mare. Marea Britanie, Franța sau Italia au și ele economii mai mari decât statul condus de la Moscova.

Ne putem da seama că Rusia este o țară relativ săracă din faptul că românul mediu este MAI BOGAT decât rusul mediu și stă mai bine la majoritatea indicatorilor care țin de calitatea vieții.

Mai mult, nici perspectivele nu sunt bune. Rusia are o rată de creștere modestă în ultimii ani. Dacă România e obișnuită cu creșteri economice de 5-6, chiar 8%, Rusia crește cu doar 1-2%.

Per total, se poate spune fără ezitare că Rusia e într-un declin relativ și din punct de vedere economic față de celelalte puteri mondiale. Economia sa devine mult mai mică prin comparație. Sigur că se poate comenta că ’’dacă taie Rusia gazul europenilor’’ și alte asemenea lucruri, însă uităm că dacă face asta economia sa intră în faliment.

În condițiile astea, e foarte greu să ai și o economie relativ modestă, să stai și ’’cuminte’’ și să-ți atingi și obiective geopolitice care țin de menținerea dominației într-o anumită zonă. Extrem de greu. Dar Rusia nu stă ’’cuminte’’.

Trăgând o linie, mărind cadrul și uitându-ne inclusiv la evoluțiile istorice și cum le percepe regimul Putin, vedem că puterea relativă a Rusiei, inclusiv influența sa în spațiul ex-sovietic, SCADE încet dar sigur într-o evoluție normală. De aceea regimul Putin vrea să oprească această evoluție. Forțând. Amenințând. Trăgând, la nevoie.

Rusia e îngrijorată de declinul propriei puteri. Și asta o face mai periculoasă. Și imprevizibilă.