Jocul Austriei și misecuvinismul lui Iohannis. 8 ani de împliniri mărețe

Jocul Austriei și misecuvinismul lui Iohannis. 8 ani de împliniri mărețe
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Motivul radicalizării singulare a Austriei în chestiunea Schengen este incorect, potrivit datelor oficiale ale Frontex, aflate pe masa Comisiei Europene. Fluxurile de refugiați nu trec pe la noi, ci vin din Serbia și forțează intrarea în UE, majoritar prin Ungaria. Adică fix pe la partenerii cancelarului austriac Nehammer.

De ce luptă cancelarul Austriei cu evidența dovedită de cifre?

Pot fi motive electorale interne, după cum poate fi și afilierea la interesul Rusiei de a destabiliza UE și a spori suveranismul, mai ales la granița cu Ucraina. Asocierea cu Vucic și Orban, precum și faptul că oligarhii ruși sunt în continuare protejați de Austria, fac foarte credibilă această variantă.

Dacă România era respinsă pe motiv de neîncredere în funcționarea statului de drept, de legi ale Justiției, de ineficientă folosire a dotărilor de la graniță (vezi cazul SCOMAR sau al contrabandei cu țigări), era ușor de înțeles și chiar legitim. Ca să îți încredințez paza granițelor mele și dreptul de a acorda vize și pentru teritoriul meu, trebuie să am deplină încredere în instituțiile și legile tale. 

ADVERTISING

Dar invocarea unui motiv contrazis de cifrele CE generează o mare frustrare care alimentează victimizarea și suveranismul în România.

Dacă ultimul asalt diplomatic îl va muta pe cancelar pe o poziție mai flexibilă, vom afla în următoarele câteva ore. Un semn important va fi agenda finală a Consiliului JAI de joi și vineri.

Dar toate cele de mai sus nu înseamnă sub nicio formă că în România clasa politică nu are nicio vină, nu doar pentru ipoteza unui eșec, ci și pentru faptul că e nevoie ca UE să se opintească din toate puterile, să ne tragă de mâini și umeri, să ne împingă de fund și picioare, doar doar ne-or sui în căruța Schengen ca să nu riște tulburări la granița cu războiul și să nu îi dea satisfacție lui Putin.

De ce am ajuns aici? De ce nimeni nu îndrăznește să se joace cu aderarea Croației, deși pe acolo chiar trec o parte din migranții care vin din Serbia?

Pentru că Puterea de la București nu este credibilă și nu are anvergură, nu contează dincolo de factorul Putin. În mod tradițional, politicienii români au stat la mica ciupeală, circumstanțele ne-au împins și în NATO, și UE, cu condiții parțial bifate, cu șmecherii, cu bube în cap, cu compromisuri.

Până anul acesta se opunea aderării la Schengen și Germania, până acum câteva zile se opuneau și Olanda, și Suedia. S-au sucit nu pentru că au avut revelații, ci pentru că factorul Putin e mai important acum. Pentru că prin România trec zilnic din Ucraina 450-600 de camioane și 4-5 garnituri de tren.

De 8 ani de zile, jumătate din timpul de când ne străduim să intrăm în Schengen, la cârma statului român este Klaus Iohannis. Și de-o fi, cum se profilează, un eșec major, și de-o fi un succes chinuit și forțat din răsputeri de parteneri, vina pentru situația umilitoare în care este România ca un sac greu de cărat în remorcă o poartă Klaus Iohannis.

Omul căruia alegerile i-au fost câștigate mai întâi de Victor Ponta, apoi de Dragnea și Dăncilă, beneficiarul absolut și misecuvinist al circumstanțelor, Klaus Iohannis a crezut că tot circumstanțele îi vor pune pe tavă și această victorie fără cine știe ce eforturi. Că de data asta îi va câștiga Putin meciul. Și, ce să vezi?, ironia ar putea face ca fix Putin să îl blocheze.

Leneș și arogant, președintele s-a înconjurat numai de obedienți în general incompetenți. Spuneți-mi un succes major de politică externă a României în mandatul dlui Iohannis!

Cu cine să-l obțină? Cu competența domniei sale? Cu dl Aurescu? Un ministru de Externe trebuie să fie charismatic, cu o anvergură personală cuceritoare. Dl Aurescu este un birocrat iască, cu charisma unui fotoliu numai bun și deloc complexant lângă un dulap.

Acum stă ascuns sub pat și îl lasă pe ministrul Bode să negocieze cu mâinile la Viena, de parcă austriecii de clovni gratis aveau nevoie. Ce caută Bode la Interne?

Cum să ai în partid un Bolojan și să-l blochezi cu ranchiună complexată la el acasă, în loc să-i dai Guvernul pe mână? 

De ce au fost evitați în asemenea funcții cheie-oamenii de calibru pe care îi mai are România? Pentru că nu sunt obedienți, pentru că au idei, pentru că nu execută fară crâcnire inepții provinciale și egocentrice rostite solemn?

Cancelarul Nehammer ține de PPE, la fel ca PNL și dl Iohannis. Rutte de la Renew s-a dat pe brazdă, socialiștii suedezi s-au dat pe brazdă, pe dl Iohannis îl blochează popularii lui. De ce?

Pentru că dl Iohannis nu contează în familia popularilor. Pentru că asta e anvergura lui și a PNL. De ce? Pentru că în afară de mici șpăgi contractuale nu au ce pune pe masă. Cine se visa secretar general NATO?!

Austria își face jocul, care o fi el, cu o țară slăbită și vulnerabilizată cu conducere mediocră și fără argumente, țară despre care știe că nu are o susținere de fond, ci doar o circumstanțială indulgență, pentru că există factorul Putin.

Că vom rămâne din nou în afara Schengen, că ne vom strecura cumva plini de vânătăi, această situație umilitoare dă măsura competenței, anvergurii și inteligenței politice ale președintelui României.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇