Nesfârșit și dezgustător, scandalul soților Șoșoacă este nu numai o perdea de fum în fața subiectelor serioase ale României, ci și, mai ales aș spune, o batjocorire cinică a suferințelor reale provocate de un fenomen teribil și extrem de răspândit în România – violența în familie.
În mod evident, dna Șoșoacă nu este o victimă a violenței conjugale. Cel mai puternic argument, care ne scutește de orice alte aprecieri, este decizia instanței care a stabilit că soțul nu trebuie să poarte brățară de monitorizare.
Dimpotrivă, dna Șoșoacă este o promotoare a violenței, cel puțin verbală. Manifestările domniei sale sunt de o agresivitate fără echivalent în politica românească actuală. Și nu doar punctual, în momente de maximă enervare, ci în mod constant, ca mod de acțiune.
Să ne aducem aminte că dna Șoșoacă a fost, de la tribuna Parlamentului, chiar autoarea unei autentice instigări la violență verbală referitoare la cei care au gestionat pandemia.
Mi-e, așadar, foarte greu să văd în acuzațiile domniei sale la adresa soțului altceva decât o modalitate de a-și face publicitate gratis, hrănind foamea de senzațional atât a presei, cât și a publicului.
Dar în timp ce dna Șoșoacă se victimizează fără motiv, după cum a constatat instanța, în această țară există multe persoane, mai ales femei și copii, care îndură iadul violențelor de toate felurile în familie și nu sunt apărate de nimeni.
Adevăratele victime
Potrivit datelor Ministerului Public pe anul trecut, 1.645 de persoane au fost victimele unor astfel de fapte, 173 au fost ucise, 659 au fost bătute. Și acesta este doar vârful icebergului.
Pentru că, la fel ca în cazul infracțiunilor sexuale, numărul faptelor care ajung să fie reclamate și instrumentate de procurori, astfel încât să ajungă în statisticile parchetelor, reprezintă o minoritate comparativ cu numărul real al acestei cazuistici.
Este un fapt cunoscut că majoritatea victimelor tac și, în cel mai bun caz, pleacă, în cel mai rău caz îndură în continuare până când multe ajung totuși în statistici, ucise.
De ce se întâmplă așa e o discuție complicată. Pe scurt, pentru că mentalitatea majoritară nu e favorabilă nici femeii, nici copilului. Bătaia e ruptă din Rai la orice vârstă și adesea e socotită un fel de drept tradițional al capului familiei. Avem o mulțime de proverbe care susțin această mentalitate.
Victimele stau pentru că, în general, nu au unde să se ducă, sunt dependente financiar și se tem de reacția lumii, care nu le va fi favorabilă.
Remarc viteza cu care Poliția în Capitală s-a mobilizat să o salveze pe dna Șoșoacă, a emis ordinul de protecție, i-a pus brățara de monitorizare soțului. Foarte bine! Dar mă întreb dacă reacția ar fi fost la fel de rapidă și dacă reclamanta era vreo necăjită a nimănui, care și-a luat cu greu inima în dinți să ceară ajutor. Am mari rezerve.
În timp ce dna Șoșoacă caricaturiza o dramă reală, brățara pusă degeaba soțului ei, după cum a stabilit instanța, putea fi folosită în cazuri de real pericol pentru victimă.
Fără brățări, fără mașini, fără polițiști
Numărul de brățări disponibile e încă mic, în jur de 2.000 la nivel național, și nici măcar nu sunt folosite în toate situațiile prevăzute de Legea 146/2021. De la finalul lui februarie este în vigoare și legea ordinului de protecție.
Și, totuși, după 3 ani, folosirea brățărilor este tot în stadiul de proiect pilot. Abia de la 1 ianuarie anul acesta, pe lângă Capitală și 3 județe, el a fost extins în 20 de județe.
Dar, după cum arată sindicatul Europol: „cine va emite toate aceste ordine de protecție provizorii, având în vedere deficitul semnificativ de polițiști cu care se confruntă”? Cum spuneam, în cazul dnei Șoșoacă s-a găsit imediat cine.
Pe de altă parte, tot potrivit Europol, „una dintre cele mai mari dificultăți cu care se confruntă Poliția este legată de tehnologia învechită și neadecvată, multe dispozitive și echipamente utilizate în prezent sunt de generație veche și, în cele mai multe cazuri, nefuncționale“.
Și acest lucru a fost dovedit chiar în cazul Șoșoacă, când punerea în funcțiune a sistemului a fost o încercare de câteva ore.
Pe de altă parte, starea tehnică precară a parcului auto al Poliției „poate fi un obstacol semnificativ în desfășurarea cu succes a programului de monitorizare electronică. Lipsa combustibilului, mai ales în contextul legislativ actual, în care au fost blocate angajările de cheltuieli pentru reparații curente la autovehicule, dar și achiziția de combustibil, agravează problema și limitează capacitatea polițiștilor de a se deplasa la evenimente”.
Acestea sunt problemele reale și grave despre care ar trebui vorbit în privința violenței în familie, nu despre cinismul fără margini al unui politician total lipsit de scrupule și apt să canibalizeze orice temă și orice situație. Dar ele nu fac audiență/trafic pentru că, nu-i așa?, bătaia e ruptă din Rai.