Dacă nu ar fi pe contul și decontul României, degringolada coaliției ar fi oarecum comică. Vedem disperarea de a găsi soluții pe alocuri chiar fanteziste pentru farfurii sparte, mobilă și covoare distruse, pereți ciobiți, fără a admite prezența elefantului în odaie și fără a-l da afară.
Este clar că bugetul crapă din multe motive: a fost mincinos conceput, ca să pice pe deficit, consumul a scăzut, inflația începe să scadă, deci veniturile la buget se subțiază, presiunea pe guvern crește pe măsura apropierii alegerilor, în primul rând, din partea primarilor, care sunt pilonii viitoarelor campanii, banii din PNNR încep să se subțieze și ei din cauza ratărilor.
E clar că trebuie luate măsuri ca să nu explodeze deficitul, nu doar din cauza regulilor UE, conform cărora suntem deja în procedură de depășire, ci și pentru că e cu atât mai scump și mai greu să te împrumuți cu cât cifrele arată mai rău.
Deja dobânzile pentru împrumuturi au reprezentat anul trecut 2% din PIB, iar procentul e în creștere.
În general, aceasta este o situație care se întâmplă după alegeri. După dezmățul electoral, trebuie aplicate corecții, iar politicul e cu sacii în căruță. Așa a fost și în 2010, după ce în 2008 și 2009 noi nu aveam nicio treabă cu criza, nici gând că s-ar apropia.
Doar că acum măsurile trebuie luate înainte de alegeri, ceea ce e teribil, pentru că deciziile cele mai logice ar însemna lovituri grele exact în zonele cele mai sensibile.
Elefantul care ar trebui scos din odaie este fix sistemul clientelar imens, care a expandat până la refuz aparatul de stat.
Cei mai mulți secretari de stat și cu rang asimilat, vreo 300, din istoria guvernelor după ‘89, fiecare cu un aparat de cel puțin 4-5 oameni. Mulți nu fac nimic, pentru că sunt incompetenți, ocupă posturi recompensă pentru filiale.
Avem cel mai mare număr de bugetari după 89, în condițiile în care sistemele de bază - sănătate, educație, poliție, duc lipsă de personal. La fel mediul privat.
Ca un exemplu, după ce a preluat CJ Bihor, Ilie Bolojan a dat afară 50% din personal și județul are cea mai mare dinamică economică. Dar ca să îți iasă, trebuie să păstrezi competenții, care oricum fac toată treaba, și să scapi de balast, fix cei care contează politic.
Nu pentru orice reorganizare administrativ-teritorială e nevoie de modificarea Constituției. Comasări de comune, retrogradări de orașe care au doar nume urban, toate acestea sunt perfect posibile și mâine, dar ar lasă fără funcții o mulțime de activiști, simpatizanți, clienți.
În materia pensiilor speciale ar putea începe cu eliminarea căpușelor: tot felul de funcționari, de asimilați din tot felul de instituții, adică mai toți “specialii” cu excepția magistraților și militarilor care profesează în mod efectiv.
În loc să atace aceste redute, să scoată elefantul și să facă într-adevăr curat, liderii coaliției mută scaunele și se învârt în jurul mesei.
Au pornit cu înghețarea salariilor și interzicerea cumulului pensie-salariu de la stat. S-a potolit elanul la primele mârâieli. Au trecut la înghețarea angajărilor, după care au început să aprobe excepții și nu pentru zonele vitale.
Așa că nu vor mai angaja profesori, medici, asistente și polițiști, dar vor face excepții, nu mă îndoiesc din experiența trecută, pentru tot felul de posturi calde pentru clientelă.
Marcel Ciolacu a lăsat să se scurgă pe surse, pentru a-i fi atribuită, o afirmație care în gura unui președinte PSD e dincolo de comic: “nu mai vreau dezmăț la stat cu mii de angajări pe pile”. Serios? Câți dintre reprezentații PSD își ocupă funcțiile pe criterii de competență, fie că vorbim de guvern sau de tot felul de instituții cheie precum ANRE?
Mai pregătesc oprirea achizițiilor de mașini, mobilă, agrafe și topuri de hârtie. Să înțeleg că renunță la BMW-urile pe care polițiștii au început să le trosnească pentru că nu știu să stăpânească asemenea fiare?
În plină degringoladă, Marcel Ciolacu a încercat să introducă pe ușa din dos impozitarea progresivă. Și pentru că e o măsură dragă PSD, care îi aduce puncte în zona lui electorală, dar și pentru că după eventuala rotativă, problema bugetului va trece de la N. Ciucă la domnia sa.
Sigur, nu poartă numele de impozit progresiv, ci unul generos și populist - supraimpozitarea bugetarilor de lux care câștigă mai mult decât președintele României.
În mod evident nu are cum să treacă de CCR, pentru că nu este posibilă impozitarea diferențiată în funcție de sursa banilor, ci doar pe niveluri de câștig. Și atunci ar urma supraimpozitarea celor care câștigă peste președintele României și în mediul privat.
Bani care să fie luați nu pentru servicii publice mai bune, pentru investiții, ci pentru a fi sparți pe întreținerea imensului elefant.
Liberalii nu s-au opus public, cu o singură excepție. Singurul care a reacționat public este prim-vicepreședintele Motreanu, o voce însă destul de izolată.
Dacă vor fi de acord, liberalii pot la fel de bine să desființeze oficial partidul, oricum vor pica sub prag instantaneu. Lupta pentru ce a mai rămas din cota unică era ultima lor redută liberală, fără ea sunt anulați.
Mesajul dlui Iohannnis din vacanța sud-americana se dorește rabinic: pare a nu susține ideea dlui Ciolacu și face trimitere către o regândire a legii salarizării și fiscalității.
Dl Iohannis are doar soluții de călătorie, nu și pentru țară. Am aflat că nu vrea tăieri și disponibilizări, dar nu am aflat care este varianta sa viabilă. Avionul faraonic, probabil.