Mi se pare admirabilă metafora cu care un cunoscut realizator TV comenta astfel cazul campionului mondial de altădată Ilie Năstase, prins recent la volan sub influența alcoolului: „După încheierea carierei, a făcut tot ce a ținut de el ca să își dărâme statuia”.
Corectă observație, întrucât fostul campion nu este deloc la prima sa extravaganță în lume. A mai fost prins tot băut la volan și altădată, fiind condamnat în 2019, cu sentință definitivă, la 9 luni și 10 zile închisoare, cu amânarea executării pedepsei.
Cu siguranță, „amânarea sentinței” era un avertisment ca fapta să nu se mai repete, dar și un gest de prețuire pentru ceea ce reprezintă Ilie Năstase în lumea sportului mondial. Căci iată explicația dată chiar de către instanța finală, Curtea de Apel București:
„CAB a fost de acord cu Judecătoria Sectorului 1 și a ținut cont de impactul pe care cariera sa l-a avut în promovarea României în lume, dar îi atrage atenţia fostului tenisman cu privire la faptul că se poate transforma uşor într-un exemplu negativ.
Se impune a se atrage atenția inculpatului cu privire la faptul că toate faptele pozitive care-l pun într-o lumină bună în ochii societății românești și nu numai, realizate de acesta în aproape o viață, pot fi lesne uitate în măsura în care va continua să săvârşească fapte antisociale, putându-se transforma ușor într-un exemplu negativ”.
Din păcate, reputatul tenisman, căruia românii îi poartă un profund respect pentru performanțele sale din trecut, s-a mai dat în spectacol și cu alte ocazii, nelegate de șofatul sub influența alcoolului. Parcă îmi mai amintesc că, acum câțiva ani, a dorit să participle la festivitățile de 1 Decembrie de la tribuna oficială, deși nu fusese invitat acolo.
Poate nu știa că, neinvitat, nu poți intra. Poate a încercat numai să epateze jandarmii, cu gestul său ștrengăresc. Poate a considerat că gradul de general-maior trebuie să-i surclaseze pe toți jandarmii și pe toți militarii din zonă, inclusiv pe cei puși să verifice modul cum se desfășoară accesul la tribune. Cert este că, înveșmântat în haina sa de general-maior(r), la care avea dreptul, a dat buzna peste jandarmi.
Dialogul de atunci cu jandarmii nu-i făcea cinste. Totuși aceștia, puși în situația delicată de a fi muștruluiți de un general-maior pentru că își făceau datoria, l-au împiedicat pe intrus să pătrundă în tribună fără invitație și, după o scurtă altercație, tenismanul a bătut în retragere.
Un caz mai recent pare să aparțină aceleiași vocații a domnului Năstase de a-și dărâma propria statuie. Mă refer la momentul recent, când tenismanul cu medalii internaționale s-a pretat să se ia la harță cu o ziaristă, care i se adresase cu tonul cel mai respectuos posibil, cu întrebări specifice profesiei sale.
Răspunsurile nu sunt demne nici de un mare sportiv, nici de un general-maior și nici măcar de un cetățean oarecare:
- Doamnă, sunteți prea tânără și prea proastă ca să înțelegeți
- Dacă v-am răspuns, sunteți o idioată. E bine?
- Dacă dumneata trăiești în țara asta comunistă, ești o comunistă.
- Hai! Du-te dracu’ de proastă!
La asemenea limbaj, era normal să fi reacționat multe organe ale statului sau chiar societatea civilă. Au trecut însă câteva zile și, deocamdată, nu prea observ decât puține reacții. M-aș fi așteptat, de exemplu, să intervină controversatul ministru al Sportului. Mi se pare ciudat faptul că domnul Novak n-a încercat să pună cumva la punct derapajele fostului mare campion, măcar ca să nu se repete faptele în viitor.
Dar ministrul Sportului a tăcut mâlc.
Îmi permit să mai observ că derapajele ar putea fi consecințe ale unor carențe grave de educație. Educația nu-i permite nimănui să dea calificative de „proastă” și „idioată”, după care să trimită interlocutoarea la dracu’.
România are un Minister al Educației, unde este instalat un nou ministru – doamna Ligia Deca. N-a aflat oare domnia sa despre reprobabila conduită în societate a unei personalități de renume din sport? Iar, dacă a aflat, n-a considerat, oare, oportun să intervină, informând și opinia publică, cu privire la modul cum acționează? Sau, poate, consideră că educația nu are legătură cu conduita domnului Ilie Năstase în public?
Singurul membru al Guvernului care n-a lăsat fapta netaxată a fost – spre cinstea lui – noul ministru al Apărării. Era normal, întrucât campionul din tenis a fost onorat și cu gradul de general, iar conduita reprobabilă în societate a afectat onoarea uniformei militare.
Într-un interviu televizat, ministrul Apărării, domnul Angel Tîlvăr, a anunțat că va lua în discuție această abatere gravă a lui Ilie Năstase și vor fi luate măsurile necesare. N-a precizat mai multe, dar măsurile pot privi tresele de pe umeri sau poate privilegiile de care se bucură un general-maior.
Socotind, desigur, că este tratat „la grămadă” și nu ca o personalitate de excepție, așa cum își dorește, domnul Năstase s-a radicalizat brusc: „Plec din România. Nu mai vreau să stau în țara asta”.
Părăsirea țării este ultima opțiune, atunci când n-ai altă soluție. Dar domnul I.N. este departe de a nu avea soluții. Situația materială este îndestulătoare, se bucură de un deosebit respect din partea românilor, îndrăznesc chiar să cred că prietenii din țară sunt mai mulți și mai atașați decât din oricare altă parte.
De aceea, refuz să cred că marele campion a vorbit serios, când își propunea să se ducă printre străini, unde-l așteaptă poate un panou frumos caligrafiat cu parola Welcome. Nu că nu l-ar așepta, dar îmi permit să citez dintr-o declarație făcută tot de dânsul, anul trecut, într-un moment de dragoste de țară: „Eu nu pot să mă identific decât cu România și cu poporul român”.
Sau aș mai cita dintr-o altă declarație, rostită în Franța, țară unde Ilie Năstase își petrecea adesea vacanțele sau sejururile impuse de interesele sale:
„… în luna decembrie, când ajungeam acasă, în România, dorul de casă, de ai mei, mă trăgeau la București”.
Cred în sinceritatea acestor declarații incomparabil mai mult decât în amenințarea cu plecatul din țară. Cred, întrucât domnul Năstase este român get-beget, întrucât de-a lungul anilor, mai corect al deceniilor, a avut nenumărate prilejuri să aleagă autoexilarea, dar n-a făcut-o.
Nu asta a fost opțiunea domniei sale, pentru că s-a născut aici, a crescut aici, aici a învățat să joace tenis și de aici a propulsat feeric în viață. Ce vreți mai mult decât faptul că românul, care s-a căsătorit aici de cinci ori, a ales numai neveste românce și niciuna de pe plaiurile unde poate-l așteaptă cineva cu Welcome!
Într-un moment de furie, domnul Năstase a amenințat că pleacă, știu că o poate face, dar mă îndoiesc că dorește să ia această hotărâre. Asta, cu atât mai mult, cu cât tenismenul nu este un amărăștean, dintre cei care pleacă să culeagă căpșuni în Spania. Este unul așezat, realizat și care nu are decât două defecte: primo, nu-i plac regulamentele și, second, îi place o bere la masă.
Prea puțin, ca să plece aiurea, dar suficient ca să observe că, oricât de respectat ar fi peste tot în lume, în România mai este și iubit. Greșesc cumva?