Haosul

Haosul

Nu poți restrânge drepturi și libertăți altfel decât prin lege.

Este ceea ce spune Constituția și în această privință CCR chiar nu avea cum să decidă altceva la fiecare dintre spețele care priveau asemenea restrângeri, inclusiv în cazul carantinei. Ca dovadă, decizia de joi a fost luată în unanimitate de voturi.

CCR este o mare vulnerabilitate a României și felul în care s-a autodecredibilizat prin deciziile care au răsturnat Justiția din această țară e normal să arunce prezumția de incorectitudine asupra tuturor deciziilor. Dar asta nu înseamnă că unele nu sunt corecte, mai ales cele luate în unanimitate.

Guvernul preferă să pună însă totul pe seama lipsei de credibilitate a CCR. Și este o strategie care mi-a fost clară încă de la interviul pe care premierul Orban mi l-a acordat în februarie.

L-am întrebat atunci dacă nu îl pune pe gânduri faptul că CCR i-a desființat anumite acte cu unanimitate de voturi. Și mi-a răspuns fără să clipească: ”Nu”.

În paranteză fie zis, este strategia folosită de toate partidele, care hrănesc populist emoțiile și frustrările publice cu proiecte de lege intenționat și pe multe paliere neconstituționale, pentru ca eșecul să fie apoi pus pe seama CCR. Așa se întâmplă de exemplu cu pensiile speciale – Noi am vrut, dar CCR nu ne-a lăsat!

Ceea ce nu mi se pare în avantajul acestui guvern. Sigur că pentru mulți explicația prin lipsa de credibilitate a CCR e suficientă pentru că le spune ce vor să audă.

Pe mine însă mă sperie lipsa de coerență din legiferare a acestui guvern.

Oricât de ticăloasă ar fi o Curte Constituțională, nu ea este de vină pentru că tu adopți snopuri de OUG-uri fără avizele necesare și ele îți sunt respinse pe acest motiv, fără ca măcar să se ajungă la analiza de fond. Vă dau doar trei exemple: OUG privind reforma în sănătate – lipsă aviz Consiliul Legislativ, OUG privind achiziții publice – lipsă aviz Consiliul Legislativ și CSM, OUG privind despăgubiri în materie de concurență – lipsă aviz CES.

Nu CCR este de vină când îți angajezi răspunderea pentru care nu poți justifica o minimă urgență, cum a fost aceea din ianuarie pentru organizarea concursului la INM din septembrie sau pe un proiect fără avize ca acela privind transportul școlar.

Nu CCR este de vină că tu încalci toate normele CEDO și stabilești contravenții al căror conținut și a căror sancțiune o lași la latitudinea agentului constatator, adică inclusiv polițistul local.

Nu e vina CCR când pui să scrie OUG-urile analfabeți funcționali puși în funcții cheie pe criterii de servilism și care nu simt nicio nevoie să ceară părerea celor care chiar se pricep și mă refer aici nu la persoane, ci la aparate de specialitate din ministere, mai ales cel al Justiției.

Acestea sunt semne ale haosului și incompetenței pentru care răspunsul nu e rățoiala la cei care sancționează abaterea.

Așa cum nu e o soluție să te apuci, ca premier, să dai indicații judecătorilor (nu constituționali, ci magistrați) cum să judece pentru a nu încurca ministerele. Așa ceva făcea doar Dragnea și era sever criticat, inclusiv de Ludovic Orban, pentru asta.

Consider așadar de-a dreptul îngrijorător refuzul asumării propriei responsabilități pentru erori și permanenta încercare de a o piti după imaginea proastă a altor instituții.

Nu cred că guvernul liberal este în mod asumat abuziv. Este doar un guvern foarte slab, gândit să acopere perioada până la anticipate și ajuns să gestioneze o criză extrem de dificilă. De aceea, și acționează atât de haotic.

Dar haosul generează imense vulnerabilități și am să vă dau un exemplu de mare actualitate. Ne întrebăm cum e posibil ca Adrian Ionel să fi rămas atâta vreme în fruntea unei companii strategice ca Unifarm și cum e posibil ca nimeni să nu-și fi dat seama în 4 ani că cea de-a doua sa numire este complet ilegală, așa cum se arată și în comunicatul DNA.

Dosarul Unifarm – dincolo de partide și guverne

Lăsând la o parte orice considerente clientelare sau de corupție, doar prevederile legale în materie sunt atât de contradictorii și de haotice încât prin găurile lor trec nu doar șoricei, ci dinozauri.

Avem trei seturi de reglementari.

1.HG de înființare a Unifarm, nr. 892 din 14 decembrie 1998, vorbește în articolul 9 de organizarea unui concurs pentru postul de manager.

2.Statutul Unifarm publicat în MOF Partea I nr. 487 din 17 decembrie 1998, spune la art 15 că “Directorul general/managerul Companiei Naționale „Unifarm” – S.A. o reprezintă în raporturile cu terții, este numit și revocat prin ordin al ministrului Sănătății, la propunerea consiliului de administrație”.

3.OUG 109 privind guvernanța corporatista, modificată cât Codul fiscal, prevede în art 35 procedura de numire a managerilor companiilor publice, competența revenind consiliilor de administrație cu îndeplinirea anumitor condiții desigur.

În aceste condiții, nu e neapărat de mirare că ministrul Sănătății din 2016, Vlad Voiculescu, habar nu avea în ce condiții a ajuns manager al Unifarm numitul Adrian Ionel și nici dacă trebuia sau nu trebuia să semneze vreun ordin de numire.

Acesta este exact genul de haos care naște și hrănește monștri care rod mai apoi România. Și, de aceea, el nu trebuie tolerat indiferent cine îl generează, “ai noștri” sau “ai lor”. E la fel de toxic.