Furtuna de o zi de la Ploiești s-a încheiat după nici 24 de ore la ÎCCJ, care a luat o decizie previzibilă conform legii și jurisprudenței proprii.
Instanța de judecată nu poate anula/suspenda o hotărâre jurisdicțională a CCR. Cu alte cuvinte, judecătorul de la Curtea de Apel Ploiești nu avea competența legală să se pronunțe asupra Hotărârii CCR nr.32 de anulare a alegerilor.
Ceea ce nu înseamnă ca subiectul a dispărut, dimpotrivă. Din cel puțin două motive.
1.Puterea fără margini a CCR
Dacă premisa de la care judecătorul a plecat pentru a-și fundamenta competența, și anume că Hotărârea 32 ar fi un act administrativ, este eronată, de aceea și admiterea recursului, nu toate argumentele formulate în motivare sunt la fel.
Unele dintre aspectele pe care judecătorul Alexandru Vasile le invocă sunt cel puțin de analizat. El apreciază că CCR și a depășit atribuțiile atât prin autosesizare, care nu e prevăzută de lege, cât și prin decizia de anulare în sine. Că nu s-a înscris în termenele legale și că nu a avut la dispoziție probe clare atunci când a pronunțat anularea alegerilor.
Sunt semne de întrebare care bântuie societatea românească din decembrie și la care nu a existat până acum un răspuns consistent.
Sigur, rușii, războiul hibrid, Tik Tok, pe care de altfel acum îi vedem buluc pe toți candidații, bani dubioși, influenceri. Toate au existat. Dar la câteva întrebări cheie nu s-a răspuns nici până azi. Cele din motivare.
Pe de altă parte, este un adevăr, nu din decembrie, ci de ani de zile, că avem o Curte Constituțională abuzivă tocmai pentru că legal împotriva deciziilor ei nu există cale de atac. Puterea supremă corupe suprem.
Simplul fapt că judecătorul de la Ploiești nu avea dreptul să se pronunțe, deci a comis el însuși un abuz, nu înseamnă că întreaga sa motivare este greșită.
Problema noastră cea mai mare nu este că un judecător și-a luat lumea în cap. Pentru derapajul lui a existat soluție în 24 de ore. Problema cea mai mare este că avem de ani de zile o Curte Constituțională abuzivă, ale cărei decizii nu pot fi legal cenzurate.
Poate ca Hotărârea 32 a fost legal corectă, dar problema este că legal asta nu se poate judeca. Și această putere absolută a permis CCR să își extindă puterea asupra completelor și hotărârilor ÎCCJ, asupra unor prevederi legale pentru care nu fusese sesizată legal, asupra revocării din funcție a șefei DNA, chiar pentru a legifera etc.
Și pentru că toate acestea există, va rămâne și suspiciunea, teoria conspirației, falia.
2.Politizarea
Cu siguranță, în spatele hotărârii de la Ploiești există o logică politică. Curțile de apel au fost inundate de cereri din partea unor persoane private îndemnate și consiliate chiar public pe rețele sociale de foști judecători simpatizanți ai lui Georgescu pe care îi tot vedem inclusiv la Realitatea TV.
Într-o asemenea inundație este probabil ca, la un moment dat, una dintre acțiuni să ajungă la un judecător “turul doi înapoi”. Sau poate doar exasperat de lungul șir de abuzuri prin care CCR a umilit sistematic judecătorii.
Reacția rapidă a ÎCCJ și anchetarea judecătorului Alexandru Vasile sunt semnale puternice pentru ca asemenea derapaje să nu se mai producă.
Dar o parte din rău e deja făcut. Pentru că decizia și motivarea judecătorului de la Ploiești au pus sare pe o rană necicatrizată și este posibil să ducă la o mobilizare și mai mare a aripii extremiste sau măcar antisistem, care este îndemnată să vadă în rapiditatea ÎCCJ o mișcare de forță a sistemului.
O parte dintre candidați, refuz să fac vreo nominalizare, au căzut în capcana unei politizări inacceptabile și extrem de profitabile pentru cei care contestă statul de drept.
Au fost candidați care au simțit nevoia să laude decizia de la Ploiești, să îl declare erou pe judecător, sau, dimpotrivă, să califice drept incorectă decizia acestuia. La fel ministrul Justiției.
Ambele fundamental greșite! Într-un stat de drept, un om politic, că e ministru al Justiției, că e, cu atât mai mult, candidat la cea mai înaltă funcție din stat, nu are a comenta corectitudinea unei hotărâri judecătorești, mai ales a uneia nedefinitive pe care are cine și chiar urmează să o cenzureze.
Așa făceau și cei care îi declarau victime pe toți infractorii condamnați din justiție și îi duceau cu alai la termenele de judecată. Dacă acceptăm acum ca un om politic să califice o hotărâre a instanței, înseamnă că și apărătorii infractorilor erau în regulă.
Iar apărătorii infractorilor au pus la cale, în numele incorectitudinii declarate de ei a hotărârilor judecătorești, asaltul CCR asupra legilor și instanțelor din România cu efectele pe care le știm.
Principiul nu e că e bine ce ne convine și rău ce nu ne convine. Principiul este unic și încălcarea lui este la fel de rea indiferent de interes.
Iar în cazul unui candidat la prezidențiale care se pronunță asupra unei hotărâri judecătorești, mai ales nedefinitive, care este raportarea la statul de drept, la echilibrul dintre puterile statului?