Ceea ce face acest caz cu atât mai suspect este momentul în care are loc, cu câteva zile înainte de vizita lui Donald Trump Jr. la București – o vizită care, fără îndoială, îi va oferi lui J.D. Vance o nouă ocazie de a instrumentaliza România în discursul său agresiv, cu România în rolul perfect de berbece retoric împotriva Europei.
Și, ca într-un teatru absurd de aliniere de astre, totul vine la doar o zi după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a ținut să menționeze România ca exemplu negativ, remarcă profesorul Corneliu Bjola (diplomație digitală/Oxford), într-o reacție la cald pentru spotmedia.ro.
Dacă, din cauza acestei decizii judiciare, alegerile vor fi din nou amânate, izolarea — sau cel puțin carantina geopolitică a României — se va adânci.
Principalele idei:
- Alegerile care urmează — oricât de bine ar fi organizate — vor pluti într-un aer de suspiciune. Adevărata tragedie nu este doar că sistemul a fost din nou atacat, ci că a învățat să trăiască în stare de asediu, ca și cum vulnerabilitatea ar fi devenit o condiție normală.
- Momentul ales nu poate fi considerat întâmplător. Faptul că această intervenție a venit cu mai puțin de o săptămână înainte de alegeri, punând în pericol chiar desfășurarea lor — în cazul în care recursul nu poate fi soluționat la timp — indică, fără îndoială, un substrat politic. Iar asta, în sine, reprezintă o amenințare gravă la adresa stabilității democratice.
- Reputația României este deja grav compromisă — și nu dintr-un accident recent, ci dintr-o serie de coliziuni deliberate, orchestrate în ultimii ani de extremiști naționaliști aliniați cu agenda Kremlinului.
- Incidentul se petrece cu doar câteva zile înainte de vizita lui Donald Trump Jr. la București — o vizită care, fără îndoială, îi va oferi lui J.D. Vance o nouă ocazie de a instrumentaliza România în discursul său agresiv, cu România în rolul perfect de berbece retoric împotriva Europei. Totul vine la doar o zi după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov — altminteri foarte preocupat de „chestiuni importante” — a ținut să menționeze România într-un interviu acordat presei franceze, în treacăt, evident, ca exemplu negativ.
- Astfel de acțiuni vor ține România paralizată intern și aproape inoperabilă în plan extern, exact în momentul în care noua arhitectură de securitate europeană începe să se contureze, în contextul repoziționării geopolitice a Statelor Unite față de Europa și Rusia. Dacă, din cauza acestei decizii judiciare, alegerile vor fi din nou amânate, izolarea — sau cel puțin carantina geopolitică a României — se va adânci.
- Există o singură ieșire din această tragedie: ca alegerile din 4 și 18 mai să fie câștigate fără echivoc de un candidat pro-european, capabil nu doar să câștige, ci să guverneze cu viziune și curaj.
Cum vedeți acest episod al unei instanțe care anulează o decizia CCR? Este neintenționat, o eroare sau suntem într-un episod doi de creare a haosului și de discreditare a democrației din România?
Ce s-a întâmplat ieri nu este, din păcate, o simplă eroare judiciară, ci un act deliberat, cu rezonanțe tragice, care pare să reactiveze un scenariu de haos deja bine cunoscut.
Suntem, dacă vreți, în actul doi al unei tragedii politice, scrise parcă de un Sofocle postmodern, în care democrația românească joacă rolul personajului vulnerabil, prins între speranță și prăbușire.
Să ne amintim: totul a început cu anularea alegerilor din 6 decembrie, sub spectrul amenințător al unei interferențe rusești masive în procesul democratic — un moment de ruptură, în care republica și-a văzut oglinzile sparte, iar ordinea constituțională părea că alunecă inevitabil în abis.
A urmat, cum era de așteptat, o perioadă de instabilitate intensă, alimentată de forțe iliberale coagulate în jurul figurii lui Călin Georgescu — un personaj desprins parcă dintr-un film horror scris de Stephen King, construit exact pentru a fisura încrederea în regulile jocului democratic.
Dar, așa cum tragedia cere întotdeauna un moment iluzoriu de echilibru, am avut și noi momentul nostru de răgaz: decizia BEC de a bloca candidatura lui Georgescu a fost percepută ca un semnal clar că instituțiile încă funcționează, că statul de drept n-a capitulat.
Și, totuși, cum se întâmplă în tragediile clasice, exact când publicul începe să murmure cu speranță, apare un actor neașteptat — un judecător motivat de o logică întunecată, de dincolo de lege, un Hades în robă — care rupe firul fragil al ordinii constituționale, iar spectacolul se transformă din dramă într-un act de sabotaj instituțional.
Fără o motivație juridică solidă, fără rigoarea care ar trebui să însoțească o asemenea decizie, un judecător posedat parcă de o voință funestă a redeschis poarta instabilității politice.
Suntem acum, poate, în pragul unui nou episod de regrupare politică, dar e limpede că încrederea cetăţenilor a fost din nou fisurată.
Alegerile care urmează — oricât de bine ar fi organizate — vor pluti într-un aer de suspiciune. Adevărata tragedie nu este doar că sistemul a fost din nou atacat, ci că a învățat să trăiască în stare de asediu, ca și cum vulnerabilitatea ar fi devenit o condiție normală. Iar în piesele grecilor, după astfel de episoade, finalul nu aduce liniște și împăcare - ci doar o luciditate amară, în cazul cel bun.
Suntem încă prinși într-un cerc de tensiune, în care finalul tragediei grecești nu a fost încă scris. Pentru a înțelege cu adevărat unde ne aflăm, trebuie să fim capabili sa răspundem la două întrebări esențiale.
A fost acest incident un act de hybris din partea unui judecător solitar, orbit de ambiții personale, care a ales - din vanitate sau din convingeri ideologice - să-și joace rolul de călău într-o piesă a răzbunării politice?
Sau este vorba despre un exponent al unui curent mai amplu, care a decis să continue opera de destabilizare începută de Călin Georgescu și de cercurile de influenţă din jurul său?
Nu avem, deocamdată, suficiente date pentru a valida sau respinge cu certitudine una dintre aceste ipoteze.
Însă un lucru este limpede: momentul ales nu poate fi considerat întâmplător. Faptul că această intervenție a venit cu mai puțin de o săptămână înainte de alegeri, punând în pericol chiar desfășurarea lor - în cazul în care recursul nu poate fi soluționat la timp - indică, fără îndoială, un substrat politic. Iar asta, în sine, reprezintă o amenințare gravă la adresa stabilității democratice.
- Bizara decizie de la Ploiești. Cauze și efecte asupra alegerilor
- Decizia judecătorului din Ploiești: trambulină pentru Simion
Care vor fi consecințele? Politice, electorale, de reputație internațională.
Consecințele? Vor fi, fără îndoială, grave - dacă decizia acestui judecător cu porniri de kamikaze constituțional nu este corectată rapid. Și nu doar în registrul electoral sau al reputației internaționale a României, ci într-un sens mult mai profund și mai periculos: acela al unei națiuni care își pierde busola și nu mai distinge drumul de prăpastie.
Reputația României este deja grav compromisă - și nu dintr-un accident recent, ci dintr-o serie de coliziuni deliberate, orchestrate în ultimii ani de extremiști naționaliști aliniați cu agenda Kremlinului.
Acești falși profeți ai „suveranității” nu au ratat nicio ocazie în ultima perioadă să lovească cu sete în statul român: fie din frustrarea provocată de marginalizarea idolului lor ideologic, Călin Georgescu, fie dintr-o dorință aproape grotescă de a fi „înscăunați” cu un nou firman ideologic, fluturând șapca roșie a noilor „prim-secretari MAGA” ai României.
Rezultatul? Îl știm deja: o Românie semi-izolată, care se agață cu disperare de personaje sulfuroase, precum Sprânceană, doar pentru a conserva, fie și temporar, o brumă de credibilitate în fața Washingtonului — în timp ce, periodic, este lovită de valuri de atacuri sub centură, propagate prin megafonul ideologic Musk–Vance.
Ceea ce face acest caz cu atât mai suspect este momentul în care are loc.
Incidentul se petrece cu doar câteva zile înainte de vizita lui Donald Trump Jr. la București — o vizită care, fără îndoială, îi va oferi lui J.D. Vance o nouă ocazie de a instrumentaliza România în discursul său agresiv, cu România în rolul perfect de berbece retoric împotriva Europei.
Și, ca într-un teatru absurd de aliniere de astre, totul vine la doar o zi după ce purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov — altminteri foarte preocupat de „chestiuni importante” — a ținut să menționeze România într-un interviu acordat presei franceze, în treacăt, evident, ca exemplu negativ.
Iar faptul că acest interviu a fost oferit presei franceze - într-un moment în care Franța este partenerul cel mai apropiat al României (și al Republicii Moldova) - este, desigur, o coincidență cât se poate de inocentă.
Pe termen scurt, astfel de acțiuni vor ține România paralizată intern și aproape inoperabilă în plan extern, exact în momentul în care noua arhitectură de securitate europeană începe să se contureze, în contextul repoziționării geopolitice a Statelor Unite față de Europa și Rusia.
Dacă, din cauza acestei decizii judiciare, alegerile vor fi din nou amânate, izolarea — sau cel puțin carantina geopolitică a României — se va adânci.
Și nu doar în relația cu partenerii transatlantici, ci și în ochii aliaților europeni direcți, care s-ar putea să nu mai vadă în România doar o țară cu probleme, dar de încredere — ci, tot mai mult, o fisură care se tot lărgește în flancul estic.
Există o singură ieșire din această tragedie: ca alegerile din 4 și 18 mai să fie câștigate fără echivoc de un candidat pro-european, capabil nu doar să câștige, ci să guverneze cu viziune și curaj.
- Zeci de personalități lansează un apel la vot pentru o Românie europeană, fără corupție și extremism
România are nevoie nu doar să depășească cu bine impasul legat de organizarea alegerilor, ci de mult mai mult: de o reformă profundă a statului, de o reîntoarcere lucidă și fermă la propriul său contract democratic și european.
Și toate acestea — nu într-un context favorabil, ci într-un moment marcat de dificultăți economice serioase și tensiuni geopolitice majore.
Nu va fi ușor. Doar astfel putem trece de la fragilitate la stabilitate, de la marginalizare la relevanță — înăuntru și în afară. Un rezultat strâns — sau, mai grav, o victorie a neofanarioților — ar însemna scoaterea României, pentru o perioadă nedeterminată, de pe traiectoria sa istorică europeană.
Iar istoria, știm bine, nu este îngăduitoare cu cei care greșesc direcția de două ori la rând.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech