Pe de o parte, avem clasa politică, iar ei pur și simplu pare să nu-i pese, ba dimpotrivă, îți spune că trebuie să o duci bine, pentru că țara o duce cel mai bine, statistic, și, de cealaltă parte, vezi că tu nu o duci mai bine. Cei rămași în urmă sunt o categorie socială care a votat resentimentar și care nu a dispărut odată cu anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut.
În volumul Turul doi care n-a fost. Autopsia sumară a unui moment electoral (sperăm) unic (Humanitas, 2025), Cătălin Stoica pune la microscop România care a ajuns în turul doi cu Călin Georgescu, cu alegeri anulate și cu o pleiadă de candidați de care un electorat consistent nu se simte reprezentat. Unii votanți sunt cei care se simt lăsați în urmă și care au recunoscut teze familiare ale ceaușismului târziu în mesajele lui Georgescu, argumentează sociologul Cătălin Stoica, într-un interviu acordat spotmedia.ro.
Cătălin Stoica este doctor în sociologie al Universității Stanford. Între 2007 și 2015 a fost director general al Centrului de Sociologie Urbană și Regională (CURS). În prezent este profesor universitar la Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. A mai publicat la Humanitas volumul România continuă. Schimbare și adaptare în comunism și postcomunism (2018).
Cătălin Stoica, am în față o carte care pune laolaltă evenimentele, cauzele și cumva și consecințele a ceea ce s-a întâmplat în România - alegerile prezidențiale anulate. Subtitlul este Autopsia unui moment electoral și vă propun să începem chiar de aici: ce ați constatat la autopsie? Un sistem imunitar prost sau o boală de mediu?
Nu sunt medic în primul rând, ca să pot să fac aceste distincții. Volumul e scris oarecum la cald, pentru că vedeți, lucrurile încă sunt în desfășurare.
Titlul este Turul doi care n-a fost și face trimitere la un film premiat românesc, Anul Nou care n-a fost, dar lucrurile nu s-au încheiat încă.
Adică, după cum spunea chiar ieri un prieten de-al meu, Sorin Antohi, pe care-l apreciez foarte mult, asistăm la o situație paradoxală, pentru că istoricii analizează niște evenimente punctuale care s-au încheiat, or, noi, în continuare, parcă am fi în situația războiului de 30 de ani. Până și acela s-a încheiat, dar acum lucrurile continuă. Unii cunoscuți sau necunoscuți mi-au reproșat că m-am grăbit, că trebuia să mai aștept.
Mi-am asumat niște riscuri și am încercat să merg pe următoarele direcții de analiză. În primul rând, sunt și niște elemente care țin de experiențele mele personale. După care am analizat pe rând sondajele de opinie.
De ce s-au înșelat? O chestie care pentru publicul larg pare paradoxală. Cum adică să mă înșele sondajele? Nu mai insist, pentru că sondajele, prin definiție, se pot înșela. De aceea, avem marje de eroare.
După care m-am uitat la chestiunea teoriilor conspirațiilor care au apărut imediat după, apoi la ce s-a întâmplat pe platformele sociale, TikTok. Fără îndoială, legat de teoriile conspirației, am analizat și niște elemente legate de acțiunea sau inacțiunea serviciilor, prea multelor noastre servicii de informații.
După care am încercat să ofer, pe baza datelor pe care mi le-au pus la dispoziție cei de la Centrul de Sociologie Urbană și Regională CURS, profilele socio-demografice ale votanților. Am încercat să abordez din mai multe unghiuri de vedere ceea ce s-a întâmplat atunci, dar un răspuns n-am nici eu.
Însă, dacă ar fi totuși să mă hazardez, aș spune următorul lucru: s-a vorbit foarte mult despre influența TikTok-ului. Dar, vedeți, influența asta a TikTok-ului îți explică ceva, dar nu-ți explică foarte, foarte mult. Pentru că, la urma urmei, vorbim de peste două milioane de oameni care s-au dus în viața reală și au pus ștampila pe un candidat surpriză aflat sub radar.
Sunt niște oameni care, repet, în viața reală și-au pus ștampila pe un candidat care altora, multora, li s-a părut exotic, șaman, dacă vreți.
Fără îndoială că au existat interferențe ale unor actori statali străini, ca să parafrazez expresia din raport. Au existat probabil și jocuri făcute de prea multele noastre servicii, de grupuri de interese din societatea civilă sau societatea în civil, depinde cum vrem să o numim. Dar eu cred că 70% din ceea ce ni s-a întâmplat ne-am făcut-o cu mâna noastră.
Deci trebuie să înțelegem ce i-a determinat pe acești oameni să reacționeze cum au reacționat și să pună ștampila pe acești candidați suveraniști.
Care sunt cauzele sociale la care ați ajuns? Vorbiți despre clivaje, clivaje adânci, care nu sunt doar polarizări, adică nu sunt doar pricini în social media. Care sunt niște clivaje majore sociale?
În comentariatul autohton se vorbește despre clivaje, chiar despre polarizări și un astfel de clivaj pe care s-a insistat foarte mult ar fi cel dintre europeniști, euroatlantiști, pe de o parte, și restul, adică cei care au votat, incorect istoric, cum ar spune unii, filoruși și mai știu eu cum.
Dacă ne uităm la datele sondajelor de opinie care au fost publicate cu mult înainte de acest eveniment, vedem că totuși opțiunea pro-UE în rândul majorității cetățenilor cu drept de vot este majoritară.
Opțiunea pro-NATO este, de asemenea, majoritară. Sentimentul anti-rusesc este ridicat. Deci, dacă există un clivaj, asta încerc eu să subliniez, nu e ăsta neapărat, adică nu încă.
Aici fac următoarea precizare: încă majoritatea românilor nu sunt anti-UE, anti-NATO. Există temeri de războiul din apropiere, pe care inclusiv Călin Georgescu le-a speculat. Dar aici nu trebuia să fii mare specialist în comunicare de la firma Kesington, ca să îți dai seama că într-o campanie electorală poți folosi fricile, temerile votanților. Motivele astea de îngrijorare existau.
Dacă vorbim de un clivaj, atunci clivajul este cel dintre, pe de o parte, clasa politică mainstream, partidele tradiționale și liderii lor și o mare majoritate a cetățenilor care nu se simt reprezentați, se simt dezamăgiți. Clasa politică, partidele mainstream lasă impresia de impunitate, au un aer de impunitate, nimic nu-i poate atinge.
Clivajul ăsta despre care vorbesc eu e susținut cu date ale acelorași sondaje și care provin și din cercetări comparative la nivel internațional, unde vedem că încrederea în partidele politice sau în Parlament are niveluri abisale. Oamenii se simt nereprezentați. Există, de asemenea, și un fundal economic al acestei neîncrederi.
Dacă ne uităm la statistici, spun mulți că România înregistrează cel mai mare produs intern brut pe cap de locuitor.
Problema este cum se distribuie această avuție națională și cum nu se distribuie. Nu există egalitate perfectă, dar aici sunt inegalități majore de venituri și inegalități majore de șanse, de șanse de viață.
Ceea ce noi în sociologie numim șanse de viață, adică șansele unui individ care provine, să spunem, din clasa de jos sau din partea de jos a clasei de mijloc de a avea acces la învățământ de calitate pentru copiii lui, la servicii medicale, nu mai vorbim de servicii medicale de calitate. Or, aici ai un fundal socio-economic al acestei falii.
Ne așteptăm ca, bunăoară, în perioadele de criză economică, și fac trimitere la un clasic al sociologiei, Emile Durkheim, numărul sinuciderilor să crească. Dar tot conform acestui sociolog clasic și altor studii întreprinse după el, numărul sinuciderilor tinde să crească și în perioade de prosperitate economică.
De ce se întâmplă lucrul ăsta? Pentru că îți cresc foarte mult așteptările.
Cei lăsaţi în urmă
Or, oportunitățile nu cresc pentru toți. Și atunci dezamăgirea e poate mai cruntă, între dorințe și așteptări, când vezi că în jurul tău mulți o duc bine, deși nu știi cum de au ajuns să o ducă bine, să conducă mașinile extrem de scumpe, după orice standard, și că tu nu reușești, ai un sentiment de frustrare, de dezamăgire.
Ai, pe de o parte, clasa politică ce pur și simplu pare să nu-i pese, ba dimpotrivă, ei îți spun că trebuie să o duci bine, pentru că țara o duce cel mai bine, statistic, și, de cealaltă parte, vezi că tu nu o duci mai bine.
Aici intervine problema și în țară, dar și în diaspora, a unei categorii sociologice foarte interesante a celor lăsați în urmă.
Sunt oameni care, dintr-un motiv sau altul, provenind din medii defavorizate, zone marginalizate, având niveluri de calificări scăzute, nu se pot bucura de prosperitatea de care se bucură aparent mulți.
Și atunci e un sentiment din ăsta de frustrare extrem de ridicat și acesta e cazul și al diasporei. Am avut valuri ale emigrării. Cei care au plecat în ultimele valuri nu se mai bucură, pentru că și Europa trece prin niște crize, nu se mai bucură de aceleași oportunități.
Sunt indivizi lăsați în urmă și să fii lăsat în urmă acolo poate să fie și mai frustrant și mai dramatic, pentru că sunt totuși printre străini și sunt chiar ai nimănui, au fost obligați să plece dintr-o țară care nu le oferea nimic. Au ajuns acolo cu niște speranțe și așteptări ridicate.
Nu se mai pot nici întoarce, nici construi acolo, practic o viață socială.
Exact. Și așa aș explica eu faliile. Dacă există o falie, trebuie să ne gândim la falia asta dintre politicienii mainstream și majoritatea cetățenilor.
Și sentimentul de impunitate, după cum spuneți. Pentru că dacă ne uităm, artizanii marilor partide de dinainte de alegerile anulate sunt tot acolo. Președintele PSD, care a ratat istoric turul doi, e tot președinte PSD și tot prim-ministru. Ba chiar își joacă șansa de a fi și după alegerile pe care le reluăm.
Eu am mai avut șansa sau neșansa, să zicem așa, de a cunoaște oameni politici, la fel ca dumneavoastră, și vedem că de multe ori împăratul e gol, dar cu toate acestea, deci având în vedere așteptările mele care erau pe minus, am rămas și eu uimit de rapiditatea cu care au revenit la vechile metehne.
Premierul Ciolacu, odată ce ne-a trecut tuturor glonțul pe la ureche, este întrebat din nou: cum explicați ce faceți cu chitanțele deplasărilor dvs cu Nordis? Și ce spune el? Un fel de glume de autobază sau de glume de simigerie, spune: o să-i scriu lui Moș Crăciun să-mi pună sub brad chitanțele. Adică din nou o chestie de asta de dispreț, de impunitate.
Foarte rapid au revenit și de aici și dezamăgirea că impresia mea este că nu au învățat nimic.
Din contra, par a trage pentru menținerea status quo-ului vechi.
Da, e esențial pentru ei. Vorbeam despre ce s-a întâmplat, cine a fost de vină. Ei și au făcut-o cu mâna lor. La urma urmei, pentru că sunt numeroase mărturiile pe care le-am întâlnit și eu, care au apărut și în presă, spre exemplu, se spune că PSD, în seara alegerilor sau cel puțin ăsta era planul, să i se transfere voturi lui Simion, adică să fie instruiți clienții PSD din teritoriu să voteze cu Simion ca să nu intre, vezi Doamne, Ciucă.
Acum, dacă ne gândim că PSD-ul are în teritoriu în jur de 2.000 de primari, dacă fiecare comună-oraș are câte cel puțin 10 persoane care au votat așa, obținem 20.000 de voturi minim. Ciolacu a ratat intrarea în turul al doilea cu 2.500 de voturi.
- Filme cu proști care s-au crezut foarte deștepți. Autodenunț pentru fraudă electorală. Cîrstoiu 2.0?
Deci PSD și-a creat practic un golem și, ca orice golem, s-a întors împotriva lui.
Exact, PSD a avut un iepure. Dar erau și cei de la PNL îngrijorați și i-au zis probabil domnului Ciucă: stai, șeful, că-ți găsim și noi un iepure și iepurele lor a fost Georgescu și am ajuns în situația în care Elena Lasconi a ajuns în turul al doilea, dar a ajuns printr-un accident. Ca-n zicala românească: nu e pentru cine se pregătește, ci pentru cine se nimerește.
Votul acela resentimentar. Votul de furie sau votul de frustrare, unde se va duce, credeți că vor rămâne acasă acești oameni? Adică să ne așteptăm la o prezență mai scăzută la vot sau la un vot de furie care se va duce spre un candidat sau se va repartiza cumva?
Este foarte greu de spus, pentru că mai avem ceva timp și, vedeți și dvs, lucrurile se schimbă. Adică intervin diverse evenimente.
Am avut, pe de o parte, ceea ce s-a întâmplat, cu faptul că o majoritate din USR a hotărât că îl va sprijini pe Nicușor Dan. Da, lucrul acesta e o decizie rațională, bazată pe sondaje, dar cel puțin momentan i-a suflat Elenei Lasconi vânt în pupa, o simpatie față de o victimă, o persoană care a fost tratată nedemn.
Au fost niște așa-zise dezvăluiri, niște atacuri legate de o presupusă colaborare a lui Crin Antonescu cu Securitatea, care s-a dovedit a nu fi așa. Și atunci cred că asta îl va ajuta. Cred că asta îl va ajuta foarte mult pe Crin Antonescu.
În același timp, remarc faptul că George Simion a intrat în silenzio stampa. Simion, în opinia mea, și ce am văzut eu din date din profil, nu are aceeași tracțiune pe care a avut-o Călin Georgescu.
Ce a atras la Călin Georgescu, dincolo de campaniile manipulate? Pentru că era un amalgam de disonanțe cognitive, să spun așa, pentru noi, pentru unii oameni care făceau tipul acesta de analize și totuși a convins foarte mulți oameni.
Un lucru extrem de important e că el nu a avut o notorietate foarte ridicată în rândul publicului larg. Dumneavoastră, eu sau alții, care suntem apropiați oarecum de lumea politică prin natura meseriei, am auzit cândva despre el.
Avem, pe de o parte, o clasă politică pentru care se folosește sintagma aceea cu toate partidele, aceeași mizerie. Deci toții erau într-un fel murdăriți. Îți apare un tip care își creează o aură din asta de expert, a lucrat la ONU, dar nu prea știm ce a făcut acolo. Nu vorbea mult, și știți, de obicei, oamenii care nu vorbesc mult par inteligenți. Pe mine mă complexează, am mereu impresia că gândesc profund, că știu mai multe.
În plus, el a pus accentul pe toate temele vulgatei etno-naționale utilizate în anii ceaușismului târziu, pentru că mulți dintre votanții lui sunt persoane care nu sunt vârstnici, vârstnicii au votat statistic majoritar cu PSD-ul, ci e vorba de cei de vârstă de mijloc, până în 60 de ani.
Oamenii ăștia au fost educați în comunism, unii dintre noi am prins anii ceaușismului târziu, cu ideile alea demente despre independență economică, neatârnare, autarhie economică, țara noastră e bogată, temele astea care au fost recunoscute de mulți.
În plus, tema că noi am avut industrie, dar ne-au distrus-o străinii, probleme de narcisism colectiv: noi suntem victima imperiilor. A știut să le vehiculeze foarte bine.
Atingeți în carte, și vă propun să fie și încheierea noastră, această temă a sondajelor de opinie. Avem un procent istoric aproape de nehotărâți. Sunt nehotărâți sau sunt sub acel efect, de spirală a tăcerii?
E o întrebare foarte bună, dar aici sunt și eu încurcat, pentru că mi se pare că a fost un singur sondaj care ar fi arătat o rată a nehotărâților de vreo 45 de procente. E imens.
Și pentru că aici intervine și problema modului în care rezultatele unor sondaje de opinie sunt preluate în mass-media. Uneori, ceea ce noi considerăm, ca sociologi, a fi important, cei din presă consideră că e neimportant.
Poate 45% să fie procentul celor care îți spun că nu sunt hotărâți și al celor care spun că nu merg la vot. Către cine se vor duce ei? Pentru asta trebuie, atât eu, cât și dumneavoastră să avem acces la baza de date, să ne uităm pe profilurile lor socio-demografice.
Dar e depășit sondajul de opinie ca instrument științific în societățile și în dinamica societăților actuale?
Nu e depășit. Sondaje de opinie se fac și toate țările la care noi ne raportăm fac. E normal ca sondajele să greșească. De aceea, avem și marje de eroare.
De ce greșesc? Aici poți avea motive absolut legitime sau pot să greșească din prostie. Spre exemplu, în 2016, sondajele s-au înșelat cu privire la Donald Trump. Dar, atenție, doar în anumite state, pentru că votanții lui Donald Trump refuzau într-o mai mare măsură decât votanții lui Hilary Clinton să răspundă la sondaje.
Adică nu era vorba că îți răspundeau la sondaj și când ajungeai la întrebarea Cu cine veți vota?, treceau sub tăcere. Nu, nu răspundeau la sondaje, deci ajungeai mai greu la ei.
Motivele pentru care o fac, desigur, asta merită studiat. Mai ai și, cum ați menționat, efectul spiralei tăcerii. Sunt oameni care, închipuindu-și că acel candidat pe care îl susțin nu este pe placul majorității și că exprimându-și opinia ar putea fi într-un fel persiflați, spun fie că nu știu cu cine vor vota, fie că vor vota precum zic ei că ar vota majoritatea ori lumea bună.
Ideea e că, pe măsură ce te apropii de ziua alegerilor, ar trebui să te apropii și de realitate, de cum stau lucrurile.
Schimbarea care trebuie analizată e cum îți creează platformele media o realitate, un curent de tipul acesta și care poate să ducă pe cineva în turul doi.
Transcriptul interviului a fost realizat cu aplicația Vatis Tech