Este posibil ca seismele din Turcia să fi fost provocate?

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Recentele cutremure devastatoare din Turcia au provocat compasiunea quasi-întregii lumi față de cei loviți de cataclism, iar numeroase state – printre care și România – s-au grăbit să ofere și să trimită imediat ajutoare.

Din păcate, fenomenul a reușit să pună în mișcare și imaginația unor minți obsedate numai de senzațional și de nimic altceva.

Firește, minți obsedate există inclusiv in țara nostră și nu mă miră să observ cum, și la acest neplăcut capitol, tot noi am ajuns cap de afiș. Noi, după ce, în ședința Parlamentului de miercuri, o doamnă senator s-a constituit în purtătoare de cuvânt a conspiraționiștilor – o categorie care nu lipsește niciodată de la evenimentele importante, mai ales de la cele tragice.

Fără să-i fie teamă de ridicol, doamna Șoșoacă – ați ghicit, despre ea este vorba! – susține, fără a putea prezenta nici măcar cea mai mică probă – că seismele din Turcia şi Siria ar fi fost „provocate la comandă”.

La comanda cui? Înțelegi greu a cui, dar îmi voi permite să citez direct din spusele doamnei senator: „În fapt, este un atac asupra Turciei din partea mai marilor lumii, cărora le-a displăcut total faptul că au fost puși la punct de Recep Tayyp Erdogan, președintele Turciei”.

ADVERTISING

Așadar, „mai marii lumii” i-au pus gând rău președintelui turc, au declanșat un cataclism care a ucis zeci de mii de oameni, a rănit de câteva ori pe-atâta, iar doamna Șoșoacă, conspiraționista noastră declarată, îi demască la modul generic: „mai marii lumii”, adică un fel de „etc”.

Dar doamna Șoșoacă nu este singura conspiraționistă a lumii. Vârful de lance al conspiraționiștilor l-aș găsi mai degrabă prin presa rusă, care la rândul său citează un autor iranian. Concret, Moscova și-a permis zilele trecute să acorde atenție unor „variante”, care nu exclud ideea că declanșarea devastatoarelor cutremure, soldate cu mii de morți și zeci de mii de răniți, în Turcia și Siria, ar fi din cauza unei intervenții umane.

Astfel, un editorial din ziarul Pravda, publicație aservită Kremlinului, își permite să susțină opinia unui „ziarist iranian de talie internațională”, Khayal Muazzin, conform căruia declanșarea respectivelor cutremure din Turcia și Siria s-ar datora „unei intervenții umane”.

O mână criminală, carevasăzică.

Este ciudat că editorialul Pravdei preia ca bune afirmațiile respectivului ziarist iranian, despre care pretinde că ar fi „de talie internațională”, dar care este quasi-inexistent în presa internațională. Merită să accesați Internetul, ca să vă convingeți.

În ce mă privește, i-aș putea bănui de multe pe cei de la Pravda, dar numai de naivitate nu. Ei, când scriu ceva, înțeleg clar de ce o fac, pentru ce și – mai ales – în serviciul cui. Dacă nu i-ar fi convenit redacției „argumentul” lui Khayal Muazzin în susținerea teoriei complotiste, nu l-ar fi preluat ad litteram: un discurs al ministrului turc de Interne, Suleyman Soylu, a șocat neplăcut autoritățile americane, iar acestea au hotărât să riposteze.

Riposta a fost cutremurul. Adică, autoritățile au fost atât de hâde, de imorale și de dezgustătoare, încât nu s-au sfiit să sacrifice zeci de mii de vieți, doar pentru plăcerea de a-i plăti o poliță (discutabilă de altfel) unui ministru turc, ca să se învețe minte. Haida-de!

Simt un sindrom de improvizație. Cine ar fi în stare să declanșeze o catastrofă cu mii de morți și răniți? Cine, Occidentul, unde orice lider de seamă dă socoteală în fața Parlamentului pentru fiecare decizie a sa – și uneori nici nu poate decide fără o încuviințare prealabilă – Occidentul, zic, sau altcineva, unde liderul declanșează o „spețoperația” pe cinste, cu multe mii de morți și răniți, iar noi trebuie să-l credem, când afirmă că „totul decurge normal, conform prevederilor”?

„Argumentul” suprem al autorului iranian, preluat de editorialistul rus, prin care se justifică teoria seismelor provocate (de Occident, bineînţeles) mi se pare mai naiv decât povestea cu Scufița Roșie și mai complicat decât prezicerile în versuri ale lui Nostradamus. Cu numai puțin timp înainte de declanșarea dezastrului, mai multe țări (desigur, informate de cine trebuie) au anunțat suspendarea activităților diplomatice în Turcia.

De pildă joi, 2 februarie, cu numai trei zile înainte de producerea primului seism, următoarele entități și-au suspendat activitatea:

• Ambasada Canadei la Ankara „urmare unor amenințări teroriste”;
• Consulatul general al Canadei din Istanbul, pentru același motiv;
• Consulatul general francez la Istanbul, de asemenea speriat de amenințări teroriste;
• mai multe sedii diplomatice aparținând Regatului Unit, Germaniei, Țărilor de Jos și Suediei.

Ceva mai vag, dar exact pe aceeași temă a vorbit și doamna Șoșoacă, în discursul de miercuri la Parlament: „cu 24 ore înainte de producerea seismului, 10 state (în varianta Muazzin-Pravda, numai 6 – n. red.) și-au retras ambasadorii din Turcia. Cu 5 zile înainte de producerea acestuia, MAE din România emitea o avertizare de călătorie pentru cetățenii români în Turcia, deși nu exista un pericol”.

Propun să recitim împreună lista din Pravda. O singură ambasadă, a Canadei, și-a suspendat activitatea (din prudență, în fața terorismului). În celelalte cazuri, sunt consulate sau simple sedii diplomatice. Dacă doamna Șoșoacă n-a găsit de cuviință să citeze sursa, nici eu nu găsesc de cuviință s-o cred. Adică, până la proba contrarie, minte.

De altfel, războiul din Ucraina, terorismul transfrontalier, neînțelegerile politice, războiul din Siria și multe alte probleme de conjunctură internațională puteau determina suspendarea temporară unor activități diplomatice. De aici și până la „zece state și-au retras ambasadorii” e cale lungă, doamnă Șoșoacă.

Dar nici senatoarea noastră, nici iranianul Khayal Muazzin și nici editorialistul de la Pravda nu sunt specialiști. Specialistă s-a găsit o doamnă din Rusia, profesor asociat al laboratorului de seismologie de la Universitatea de Stat din Moscova, Anna Lyusina. Domnia sa susține cu mai mult aplomb și cu mai multe pretenții de înaltă competență aceeași teorie despre recentele cutremure din Turcia: sunt provocate artificial.

Deși nici eu nu sunt de specialitate, am reușit să înțeleg logica doamnei Lyusina. Domnia sa știe că, după ce au trăit experiența unor cutremure, oamenii de știință au învățat chiar de la ele cum să le provoace. Da, domnilor, micile cutremure sunt cobaii marilor catastrofe. Un șoc artificial poate provoca un adevărat cataclism natural – cam așa sună teoria cercetătoarei.

În susținerea ipotezei sale, domnia sa își aduce aminte că, în timpul Războiului Rece, atât Statele Unite, cât și URSS dezvoltau așa zise arme tectonice, capabile să declanșeze cutremure catastrofale, provocate de un impuls inițial. Vorba ceea: dacă vrem, putem.

Mergând mai departe, cercetătoarea în seismologie de la Universitatea de Stat din Moscova susține că un asemenea fenomen seismic poate fi provocat chiar și la o distanță considerabilă față de „țintă”.

N-am să continui cu nesfârșita poveste a catastrofelor executate la comandă fără să mă întreb, precum un strămoș al nostru: cui prodest?

Adică pe cine îl servește povestea? Ziarul Pravda servește Kremlinul, de asta nu mă îndoiesc. Ziaristul iranian o fi având și el vreun coordonator, cercetătoarea de la Universitate poate e chiar convinsă de cele susținute. Dar să mă tai și n-am să înțeleg al cui interes îl servește cu atâta înfocare senatoarea noastră.

Refuz să cred că președintele Turciei are nevoie de serviciile domniei sale. Președintele rus, nici atât. Alții nici n-au auzit poate de Șoșoaca noastră.

Ca urmare, nu văd alt scenariu decât acela că doamna Șoșoacă se pregătește de alegeri, că vrea să ne demonstreze cât de bine este introdusă în politicile lumii și că numai dânsa este apărătoare a celor sărmani, obidiți și nevoiași, împotriva „mai marilor lumii”, pe care-i citează așa, la grămadă.

Până atunci, face și ea e poate, ca să se facă remarcată, așa cum încearcă și editorialistul Pravdei, și ziaristul iranian „de talie internațională”, și seismoloaga de la Moscova și desigur încă vreo câțiva despre care n-am auzit, dar pe care înțelepciunea populară i-a definit atât de elegant: cine se-aseamănă se-adună.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇