Decizia Curții Supreme a Statelor Unite de a nu mai considera dreptul la avort unul protejat de Constituție și astfel garantat federal a readus în prim-plan o temă traumatică pentru România și generațiile de copii care fie s-au născut nedoriți, fie au crescut fără mama moartă din cauza unui avort făcut în condiții improprii.
E momentul ca România să reia dezbaterea sau e mai degrabă o temă care face zgomot și divide, așa cum a demonstrat-o agresivitatea lui Mihail Neamțu, unul dintre autoproclamații lideri de opinie ai conservatorismului radical românesc?
În primele luni ale anului 1990, întreaga lume trăia un șoc văzând imaginile din orfelinatele românești. Erau acolo mai mult de 100.000 de copii, cei mai mulți subnutriți, abrutizați, o parte considerabilă dintre ei decreței, adică rezultat al Decretului 770/1966, una dintre măsurile prin care dictatorul Nicolae Ceaușescu punea în operă un proces sinistru de dezumanizare a României. Și această dezumanizare se petrecea tocmai prin venirea pe lume la cincinal, cât își propusese regimul să crească natalitatea. Ce a crescut colosal a fost însă mortalitatea maternă. Mii de femei și-au pierdut viața pe mese insalubre, în garaj, cabinete medicale improvizate sau dându-se pe mâna unor leacuri nemedicale, menite să oprească o sarcină din dezvoltare.
INSTITUTUL NATIONAL pentru
SANATATEA MAMEI si COPILULUI
’’Alessandrescu – Rusescu”
În 1989, rata mortalității materne era 169,7 de decese ale mamelor, la suta de mii de născuți, una dintre cauzele majore fiind avortul în condiții nemedicale. În 1995, rata mortalității materne scăzuse la 47,8, raportat la 100.000 de copii născuți.
Totuși, în pofida scăderii numărului, România s-a menținut constant în ultimii ani în topul mortalității materne din Europa, în principal din cauza riscurilor directe de sănătate ale gravidelor și accesului precar la educație sexuală și de sănătate și apoi la servicii medicale/monitorizarea sarcinii. Multe dintre gravidele în această situație sunt copile minore, care adeseori nasc prematur, într-o țară în care educația sexuală este sabotată.
Mamele minore, consecință a sărăciei educaționale
Cu toate că România a dat sub 5% din numărul total de nașteri din Uniunea Europeană în 2020, aproape 30% din mamele minore (sub 18 ani) din UE provin din țara noastră (8.276, dintr-un total de 29.505), potrivit datelor definitive Eurostat, citate de Organizația Salvați Copiii România.
Procentul este sensibil mai mare în ceea ce privește fetele care au născut până la vârsta de 14 ani: 44,44% dintre acestea sunt din România, care ocupă astfel primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol. În cifre absolute, dintre cele 1.645 de fete cu vârsta între 10 și 14 ani, devenite mame în 2020 în statele membre, 731 sunt românce.
Multe fete, cu precădere din zonele rurale defavorizate, recurg la auto-medicaţie în timpul sarcinii și nu ajung la medic pentru monitorizarea adecvatӑ a sarcinii, explică specialiștii Salvați Copiii România. De altfel, datele Federației Naționale a Asociațiilor Medicilor de Familie arată că 53% din localitățile din România nu au deloc medic de familie sau nu au suficienți medici de familie.
Vârsta medie la nașterea primului copil în cazul mamelor adolescente din zonele rurale defavorizate din România este de 16 ani și de 18 ani la al doilea copil. Sunt mame care, la nici 23 de ani împliniți, nasc deja al cincilea copil, potrivit datelor unei cercetări comunitare realizate tot de Organizația Salvați Copiii România.
Am auzit din zona acestui conservatorism radical argumentul că sunt femei care vor această viață de mame tinere - vorbim de fete sub 21 de ani și, dramatic, cu vârsta sub 15 ani!
E reglementarea drastică a avortului o temă pentru România?
După decizia din Statele Unite, care deja are consecințe perfide, e cunoscut cazul fetei de 10 ani, care a rămas însărcinată în urma unui viol și forțată să meargă în alt stat pentru a face avort, asta fiind o retraumatizare colosală, s-a iscat zgomot și la București. Purtătorul de cuvânt al BOR a ținut să trimită un comunicat de presă acrobatic la prima vedere, al cărui scop a fost mai degrabă anatemizarea jurnaliștilor care documentează și scriu despre ororile politicilor restrictive privind avortul din perioada comunistă și nu numai.
„E onest să ne amintim şi că toţi cei care ne-am născut şi perorăm azi despre avort fie pro-choice, fie pro-life, am fost cândva, fără excepţie, în stare embrionară. Era cumva mai bine pentru noi, părinţii noştri sau pentru cei care contăm să nu ne fi născut?
Biserica nu unelteşte, cum îşi imaginează unii sărmani distopici, o revoluţie morală care să instaureze morala cu forţa, orice act autentic & valid moral fiind exclusiv unul care se înfiripă şi creşte doar în starea de libertate şi în urma unei alegeri libere, făcute în cunoştinţă de cauză”, a transmis purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.
Firește că Biserica nu poate fi un promotor al avortului, dar intrarea în arenă pe această temă arată o voință de poziționare care nu avea ce să caute aici. Nu e dezbatere religioasă, asta ar fi fost poziționarea față de o temă care în România a adus moarte femeilor gravide și traumă copiilor abandonați.
A creat stupoare și prezența zgomotoasă a lui Mihail Neamțu la o dezbatere organizată de TVR, în care fostul politician, devenit lider autoproclamat al conservatorismului autohton radical și mândru să se fotografieze cu Jordan Peterson, cel care mai zilele trecute îmbrățișa narațiunile pro-rusești, a vorbit despre generația de copii nenăscuți după 1990, ca urmare a accesului femeii la avort.
Despre mamele sub 15 ani, copiii cu copii, despre nou-născuții cu patologii severe aduși pe lume suferinzi, pentru că gravidele din comunități vulnerabile nu au acces la educație sexuală, metode de contracepție și servicii medicale, acesta nu a strigat nici măcar pe jumătate de ton.
În România există cu siguranță un electorat cu viziuni conservatoare, așa cum există și în Statele Unite, dar este prost servit și reprezentat.
A explicat profesorul Maria Bucur, de la Indiana University, într-un interviu pentru spotmedia.ro: „Problematica asta la dreptul de control asupra fertilității la femei e una care, până în 1992, era cu totul altfel discutată în cercurile republicane. Cercurile democrate nu-și făceau mari probleme din chestia asta, pentru că era înțeleasă ca o problemă care s-a rezolvat în 1973, acum mergem mai departe, sunt alte nevoi de eliminare a diferitelor tipuri de misoginism asupra femeilor și, mai recent, împotriva minorităților sexuale.
Era o plajă care mergea către un infinit progres către egalitate, libertate și toate lucrurile frumoase în care noi credem foarte naiv.
În această perioadă, Partidul Republican s-a scindat. Au rămas cei care sunt conservatori din punct de vedere fiscal și care nu discută lucrurile personale, sociale, culturale ca fiind relevante în politica publică, pentru că sunt conservatori și în acest sens: e o libertate a cuvântului, pot să fac cu corpul meu ce vreau”.
Dacă memoria socială păstrează vie trauma decrețeilor și a femeilor ucise prin Decretul lui Ceaușescu, politicienii folosesc mai degrabă tema pentru polarizarea și pentru specularea altor frici iraționale, de tipul spaimei lui Mihail Neamțu că vasectomia l-ar transforma în transgender.
De altfel, Mihail Neamțu și-a dat el însuși în vileag un naționalism de tip retrograd, un discurs construit pe frustrare și pe triumfalismul pe care îl practica și național-comunismul românesc:
"De la 1 ianuarie 1990, România a pierdut peste zece de milioane de prunci. E o cifră uluitoare. (...)
N-am fi fost oare mai bogați dacă s-ar mai fi născut pe meleagurile patriei un Traian Vuia, Petre Țuțea sau Henri Coandă? N-am fi fost câștigători ai Premiului Nobel pentru literatură dacă la Botoșani s-ar fi ivit un alt Eminescu (geniul născut ca al șaptelea odor al Ralucăi Eminovici, într-o familie largă, cu unsprezece copii)? Sau poate al doilea Nicolae Iorga?", scrie cel care se prezintă ca filosof și teolog conservator.