Degradare, cărdășie și putregai fără vinovați

Degradare, cărdășie și putregai fără vinovați

Unele rele nu pot fi corectate. Altele sunt foarte greu de corectat. Dar în toate cazurile, angajarea răspunderii, decontul sunt necesare. Dincolo de efectele concrete ale crizei din Poliție, ale crizei facturilor, este revoltător că ambii miniștri ai dezastrelor sunt în funcție.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, este un supraviețuitor politic. Mufat mai întâi la țărăniști, care l-au pus șef peste Petrom Mehedinți în interesanta perioadă a embargoului impus fostei Yugoslavii, nu s-a dus cu PNȚCD în istorie, ci a sărit în barca PNL unde s-a așezat sub pulpana puternicilor Chițoiu și Rușanu.

Când ei au picat în dizgrație, dl Popescu, țuști din nou la învingători. De la Orban, la Cîțu, s-a făcut plăcut președintelui și util mai multor instituții ale statului. Așadar, are șansele să fie din nou supraviețuitor.

Dl Popescu nu este ministru din decembrie, deci nu este pus în fața unei situații create de altcineva. Domnia sa este ministrul care a pregătit această iarnă energetică a României.

Este ministrul care ar fi trebuit să supravegheze modul în care decurge concret liberalizarea prețurilor la nivelul consumatorilor, este omul care trebuia să urmărească vulturește evoluția prețurilor internaționale, evoluțiile politice cu impact pe energie, ar fi trebuit să se asigure că stocurile sunt făcute la momentul oportun.

Sigur că în rând cu domnia sa este premierul anului trecut, dl Cîțu, ale cărui comentarii de acum pe tema crizei energetice sunt de un tupeu fără seamăn. La fel cum sunt cele pe tema evoluției Covid.

Când ești autorul dezastrului, un minim bun simț ar trebui să îți dicteze măcar să taci. Dar dorința dlui Cîțu de a dărâma Guvernul Ciucă e cu mult prea evidentă și puternică pentru a lăsa loc pentru bun simț.

Potrivit liderului USR, Dacian Cioloș, prima discuție în coaliție pe tema prețurilor la energie a avut loc în iulie și nu la inițiativa ministrului Energiei. Era perioada în care cu pandemia învinsă, PNL avea în cap numai congresul.

Dl Popescu dădea asigurări că liberalizarea va duce la ieftinire. Vi-l amintiți cum se rățoia la distribuitori ca nu cumva să îndrăznească să mărească prețurile abuziv?

Din doua una: ori au făcut abuzuri, deci nu dau doi bani pe autoritatea și declarațiile ministrului. Ori nu e vorba despre abuzuri, dar ministrul îi demonizează pentru a crea un dușman comun care să abată atenția de la el însuși.

Tot dl ministru Popescu întâi a îndemnat la neplata facturilor, apoi a retractat. Felul în care un om comunică, coerenţa, capacitatea de a sinteza sunt edificatoare pentru felul în care el gândește. Declarațiile dlui ministru sunt haotice, produsele gândirii domniei sale, la fel.

Sistemul pe care l-a gândit pentru plafonare și compensare este fix după gândirea dlui ministru. La o asemenea lege nici măcar nu era nevoie de rea voință pentru a genera haos și scumpiri.

În jurul dlui Popescu se năruie nu numai veniturile oamenilor, ci și economia lovită de un tsunami pe care dl ministru avea datoria să-l anticipeze și prevină.

La Interne, dl Bode, revenit la muncă, și-a revalidat echipa de genii în frunte cu Despescu și Berechet, după care a trecut la analiză și comentariu. A denunțat “putregaiul din sistem”, “polițiștii în cârdășie cu infractorii”, probleme cu angajarea din resursă externă, degradarea sistemului de la an la an.

De parcă domnia sa ar fi aterizat ieri la minister și ar începe să aibă revelația dezastrului, nu ministru de mai bine de un an de zile în care recunoaște că degradarea a continuat. Dl Despescu e jupânul Poliției, deci șef peste putregai, cârdășie și degradare, de doi ani.

Și, totuși, cu excepția șefului IPJ Giurgiu, nimeni nu asumă nicio responsabilitate pentru degradare, cârdășie și putregai. Și pentru faptul că oamenii sunt din ce în ce mai tentați să-și facă dreptate singuri.

Repet, nu discut despre doi miniștri de-abia numiți în funcții, ci despre doi miniștri menținuți în funcțiile lor în pofida execrabilelor rezultate precedente.

Faptul că ei sunt încă în funcții între ruinele domeniilor pe care le păstoresc reprezintă o sfidare majoră a poporului care le plătește în toate felurile incompetența.

Și, așa stând lucrurile, bine ar fi ca nici liderii coaliției, nici premierul, nici președintele să nu se mire nici de prăbușirea încrederii în ei, nici de ascensiunea încrederii în antisistemul fascistoid.