Furmnizorii au greșit pentru că au emis facturi la energie electrică și gaz fără compensare sau fără plafonare, spune, luni, ministrul Energiei, Virgil Popescu.
„Furnizorii au greșit. Au greșit pentru că au emis facturi către oameni fără compensare, fără plafonare. Un mare furnizor, nu-i dau numele, până astăzi a dat drumul la facturi fără să aplice legea.
Abia astăzi, probabil în urma controlului declanșat de către Autoritatea de Protecția Consumatorului solicitat de mine săptămâna trecută pentru a verifica la absolut toți furnizorii de energie electrică și gaze naturale dacă aplică legea, abia în urma acestui control, care a pornit și avansează, au început să emită facturi.
Toți au dat, să zicem așa în ghilimele, vina pe faptul că a trebuit să-și adapteze programele informatice. Atât de greu să fie să-ți adaptezi un program informatic pentru a face niște scăderi înmulțiri, împărțiri?…Că până la urmă lucrurile sunt simple…
Eu totuși, fac un apel către toți furnizorii să-și revină și să dea drumul la facturile corectate la absolut toți oamenii”, a spus, la Realitatea TV, Virgil Popescu.
Furnizorii nu facturează corect
El afirmă că sunt furnizori care nu facturează corect, încasează mai mulți bani, apoi stornează facturile.
„Oamenii au nevoie de bani. Nu trebuie să le bage mâna în buzunar. Este suficient, este gata, ajunge. Trebuie să înceapă să-și facă treaba dacă n-au făcut-o până acum. În statul acesta există mai multe organe de control.
Există Protecția Consumatorului care a acționat foarte repede, există Autoritatea de Reglementare în Energie, care ar trebui și ea să demareze un control, există Consiliul Concurenței pentru lucruri mai mari, dacă sunt înțelegeri de tip cartel și evident, există și Antifrauda, care și ea este la ANAF, care își ia este într-un control tematic absolut pe toată energia și așteptăm să vedem rezultate.
Eu cred că absolut toți toate instituțiile statului trebuie să lucreze mână în mână, împreună și cu noi, cu Ministerul Energiei, cu guvernul, în așa fel încât să se pună o dată ordine în această în această piață a energiei, în această facturare. Stau să mă gândesc dacă nu fac cumva așa intenționat ca să își bată joc de oameni… Să știți că seara stau să mă gândesc… Oare ce o fi așa greu să emiți facturi cum trebuie?”, conchide ministrul Energiei.