Din nou acarul Păun?

victor.pitigoi

Senior Editor

“A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulți este cercetare” (Murphy)
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

Numitorul comun al tragediilor întâmplate în România ultimilor ani este acela că nimeni nu este vinovat în fața dezastrelor decât numai și numai acarul Păun.

Nu vreau să par prăpăstios, dar cu această impresie în minte am luat cunoștință despre drama petrecută vineri dimineața la spitalul ”Matei Balș”, unde au decedat cinci persoane, urmare unui incendiu.

Nu există date certe pentru a face aprecieri. Atât pot spune, că pompierii au fost la fața locului în câteva minute. Au localizat și au stins focul tot într-un timp record. Pompierii – jos pălăria!

Jos pălăria și pentru personalul medical aflat de gardă la acea oră matinală și care a intervenit pentru a-i ajuta pe cei afectați sau pentru a scoate alți bolnavi grav din zona pericolului.

ADVERTISING

Dar nu numai personalul de gardă. Secretarul de stat Raed Arafat a fost la fața locului cel dintâi dintre demnitarii statului, ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, ministrul de Interne, prefectul Capitalei, primarul general, prim-ministrul, toți au fost pe fază, toți au acționat la scurt timp după accident, fiecare în domeniul său, fiecare după competențele sale și chiar președintele Iohannis s-a deplasat în cursul dimineții de vineri la spitalul Matei Balș.

Îmi permit să apreciez că reacția autorităților a fost promptă și eficientă și o fac gândind în contrast cu o altă tragedie, mai veche, de acum peste cinci ani, când la clubul #Colectiv s-au deranjat foarte puțini oficiali și, în timp ce europenii erau îngroziți aflând din presă cele întâmplate, ministrul Sănătății de atunci, Nicolae Bănicioiu (PSD), a refuzat să aprobe transportarea în străinătate a unor răniți grav, preocupat de faptul că așa ceva i-ar dăuna propriei imagini.

Dar, tot în lumina aprecierilor de mai sus, ascult consternat reacția de astăzi a lui Marcel Ciolacu, care ar părea să simtă un fel de satisfacție în faptul că Guvernul are de înfruntat o situație grea și declară, ca și cum rolul lui n-ar fi decât acela de a-i judeca pe alții:

„este șocant, sfâșietor și revoltător să vedem că dincolo de împărțirea funcțiilor, pasarea continuă a responsabilității și lupta politică, acest Guvern nu a făcut absolut nimic pentru ca tragedia de la Piatra Neamț să nu se mai repete (…) Câte spitale trebuie să mai ardă pentru ca acest Guvern să facă ceva?”.

Lăsând la o parte faptul că „acest guvern” este instalat de o lună și ceva, l-aș întreba retoric pe liderul Opoziției: ce a făcut PSD în anii săi de guvernare, ca să nu se mai repete tragedia de la #Colectiv, cea de la Maternitatea Giulești sau multe altele din trecut?”.

Poate că domnul Ciolacu nu-și mai aduce aminte, dar când cu cazul #Colectiv de acum peste cinci ani, s-a deplasat imediat la fața locului același Raed Arafat, procurorul general de atunci și președintele României Klaus Iohannis. Atât.

Premierul Ponta se ascunsese în gaură de șarpe, ministrul de Interne Oprea era încurcat cu altă problemă, personală, ministrul Sănătății se comporta așa cum amintisem mai sus, nimeni din Guvern nu s-a deranjat, din Parlament cu atât mai puțin (domnul Ciolacu era secretar al Camerei Deputaţilor și membru al Biroului Permanent, Parlamentul României).

Se aflau cu toții în weekend și chiar PF pariarh, întrebat de ce n-a venit niciun preot la căpătâiul celor care își stingeau zilele pe caldarâmul rece, răspundea cu o regească nonșalanță „noi nu venim decât dacă suntem chemați”.

Corect, Prea Fericite, numai cine cheamă plătește. Altul nu și nimeni nu se deranjează degeaba.

N-aș aminti tristul moment de vineri dimineață, dacă n-ar persista și astăzi întrebarea: cine dă socoteală în astfel de cazuri, pentru ca ele să nu se mai repete? Iar răspunusl este simplu: acarul Păun. Doar el. Afară de cazul când, firește, trec anii, iar timpul estompează totul, iartă și chiar peste tragedii se așază până la urmă praful uitării.

Procesul #Colectiv nu s-a terminat nici astăzi. Câțiva acari Păun au simțit brațul lung al legii, dar pentru șefii cu ștaif procesul continuă, întrucât lungimea brațului n-a ajuns până la ei.

Trei anchete au fost deschise în urma tragediei, dar în niciuna nu s-a dat o sentință definitivă. Doar unul dintre cele trei dosare se află pe rolul instanțelor, în vreme ce celelalte două sunt încă în cercetare la parchete. Cinci ani, o-ho-ho!

Primarul de atunci, Popescu Piedone, cel care a semnat autorizația de funcționare a clubului #Colectiv, a fost condamnat anul trecut la 8 ani de închisoare, dar sentința definitivă nu s-a dat nici astăzi. Între timp, el a fost ales tot primar, își vede liniștit de treaba lui, iar Justiția de a ei.

Prim-ministrul Ponta, gonit atunci de mulțime de la Palatul Victoria, și-a făcut un nou partid, a dus-o bine o vreme, dar n-a reușit să intre anul trecut în Parlament. Guvernul PSD a fost măturat de mulțime acum cinci ani de la Palatul Victoria, dar, după un an, la palat a revenit tot PSD cu Dragnea în frunte. Și cu Ciolacu aproape de el, nu poate nega.

Iar acum, l-aș întreba retoric, în acest moment „șocant, sfâșietor și revoltător”:  cine a decapitat recent de conducere chiar spitalul ”Matei Balș”, cel cu tragedia, pentru ca un reputat medic să-și abandonze brusc nobila profesie și scaunul de conducător al spitalului, ca să facă și el ceea ce pot face cu succes Ciolacu, Cazanciuc, Firea, Șoșoacă sau ce putea face până anul trecut Rădulescu-Mitraleră?

Cine a tentat câțiva astfel de medici, în frunte cu un reprezentant la OMS, să abandoneze nobila lor profesie, întărită cu jurământul lui Hippocrate, în schimbul privilegiilor parlamentare?

Iar, după ce domnul Ciolacu decapitează în acest fel câteva din cele mai de renume instituții medicale ale țării, numai și numai ca să câștige dânsul câteva voturi  meschine, cum îndrăznește să judece sistemul?

Chiar așa, domnule Ciolacu, este vinovat acest Guvern pentru că n-a făcut nimic ca tragedia de la Piatra Neamț să nu se mai repete, dar este nevinovat cel care l-a smuls din scaunul său pe șeful instituției unde – în lipsa acestui șef – s-a produs o nouă tragedie?

Citeşte şi alte texte semnate de Victor Piţigoi


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇