Despre pensiile militare - nedumeriri subiective

Despre pensiile militare - nedumeriri subiective

Umblă vorba prin târg că pensiile militare sunt la 65% din salariul calculat pe o perioadă, nu contează care este aia față de 45%, cât are prostul de contribuabil. Prostul de contribuabil pentru că, după ce că primește mai puțin și are avantaj numeric, îi mai și votează pe ăia de își bat joc de el.

Tevatura asta aruncată pe ecrane de politicieni este o mică-mare minciună. Teoria este valabilă pentru, cum zicea tata, gradul mojic. Pentru ofițerimea suită pe armata de soldățoi, lucrurile se calculează altfel. Dovada, cum zicea coana Leana, este pensia super specială a domnului Ciucă, de 18.000 de lei lunar.

Două chestiuni.

Prima, domnul Ciucă nu are niciun drept să se pronunțe asupra pensiilor militarilor atâta vreme cât este beneficiar al unei pensii speciale: este în incompatibilitate morală. În plus, de ce ar avea dreptul să vorbească despre asta, dacă n-a ridicat nicio obiecție la PNRR pe când era ministrul Apărării?

ADVERTISING

Și doi, dacă se fac diferențe între gradul mojic și stelele aiuritoare de pe epoleți - aiuritoare pentru că suntem ,,beneficiarii” unui număr excesiv de generali, ca să nu zic vorba aia -  nici măcar sistemul vechi nu este corect în sine. Iată de ce trebuie refăcut, restructurat pe principiul simplu și onest: la cât salariu avut, atâta pensie.

Sunt de acord ca și pensiile militare să ajungă la 45% din brut, ca la toată lumea, și iată de ce.

Prima dată pentru că militarii noștri au tras și trag targa pe uscat, marea muncă în militărie a venit de când cu exercițiile NATO.

Al doilea pentru că anatomic, profesional și social vorbind, militarii sunt aidoma sutelor de mii de contributori la pensii.

Al treilea pentru că dacă au șezut – au stat degeaba prin cazărmi și n-au avut parte de meserie, de război adică – nu au dreptul să primească pentru această ședere (acest stat la umbra garnizoanei) decât partea de pensie bazată pe contributivitate.

Restul, acea indemnizație care trebuie să le mărească pensiile, există, veteranii de război din trecut o primesc iar veteranii de război din viitor o vor primi și ei. Iar această indemnizație poate fi mărită după cum va putea să o dea bugetul, nu cum o dă acum inima largă a domnului Ciucă.

Despre șoferii de basculantă ai domnului Ciolacu s-auzim numai de bine. Pentru că la drumul expres Craiova-Pitești, moldovenii domnului Umbrărescu iau cam 5.000 în mână la trei săptămâni de muncă de zi lumină, mai iau casă și masă și drum gratuit. Pe când măreții șoferi militari pe Piranha merg la cazarmă, dau salutul oficial și scutură zilnic praful de pe prelatele care protejează vopseaua transportoarelor și la 16 umplu berăriile.

La noi la întreprindere scafandrii erau obligați, dacă nu făceau scufundări, să șadă sub presiune în camera barometrică două ore pe zi cel puțin. Ia să ne spună domnul Ciolacu, dacă nu este motorină, au voie să taie frunze la câini șoferii de pe Piranha?

Altfel, n-am auzit de militari care să se repeadă la cei 10.000 de lei pe lună aruncați în ochii lumii de domnul Ciolacu. Dimpotrivă, am auzit că la porțile unităților militare ar fi îmbulzeală pe locurile șoferilor de transportoare militare. Ca să nu mai spunem că orice șofer de pe o basculantă, cu un minim de antrenament, poate manevra un transportor.

Se poate și invers, corectă observație, dar de ce să transpiri pe basculantă o viață ca să ai aceeași pensie pe care un pseudo-militar o ia nefăcând aproape nimic?

Nu, comparația domnului Ciolacu e proastă prin definiție, este manipulatoare și nu este un argument în favoarea pensiilor militare, deși se vrea așa ceva.

Revenind la oile noastre generale, domnul Ciucă este un studiu de caz exemplar: ce a făcut în viața militară ca să aibă dreptul la 18.000 de lei pensie specială? A întocmit planuri de înzestrare a Armatei? A organizat exerciții militare? A spus să trăiți, am înțeles americanilor din NATO?

A mers în Afganistan să primească raportul soldaților ce și-au riscat viața acolo? A mers acolo și a luptat alături de soldații ăia, care merită pensii speciale? Și asta face diferența dintre el și alți generali care nu ar avea motive să primească o pensie specială. De ce ar merita un general pensie specială, dacă a făcut doar ce scria în fișa postului?

Apoi, dacă pensia este reflexia activității, de ce nu se zbate domnul Ciolacu să crească salariile militarilor pentru ,,meritul” ce li se cuvine? Adică, de ce să le dea militarilor ce li se ,,cuvine” abia când ies la pensie și nu în timpul vieții? Pentru că statul cheltuie cu specialii 0,85% din PIB, iar cu Apărarea abia 1,75%, uite d-aia...

Armata este captivă și ea, a prins-o politicul în laț și o sugrumă încet, încet. Dacă armata era independentă, nu aveam nevoie de scutul NATO acum, la vreme de război în Ucraina, erau militarii noștri scut.

Pentru că nu au fost, dar se căznesc să fie, împinși de la spate de alții, să dăm ce se cuvine ofițerimii anoste și submediocre, ceva special la ieșirea la pensie...


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇