Chestiunea pensiilor stabilite prin legi speciale este ca o boala lăsată să evolueze netratată până la faza în care alegerea este între costurile mari ale tratamentului sau moarte. Iar spectacolul clasei politice este al degringoladei totale.
Măsura ei este dată de Marcel Ciolacu, care miercuri seara la Europa FM nu găsea niciun reproș pe care să i-l facă premierului Ciucă și vorbea despre excepționala lor relație, iar peste nici 24 de ore îi aruncă în cap scandalul pensiilor speciale.
Fiecare vrea să scape de decontul politic, este în frisonul cifrelor electorale și, cel mai grav, nimeni nu are o viziune reală pentru premisele și fondul problemei.
Premise:
1.Trebuie înțeles că reforma pensiilor, inclusiv a celor speciale, nu este o corvoadă impusă de Bruxelles, nu este o cazna suferită pentru moftul cuiva, din țară sau din afara ei.
Reforma trebuie să o facem pentru noi, pentru ca sistemul de pensii să nu sucombe, pentru a nu ne împrumuta ca să plătim pensii speciale.
Anul trecut dobânzile au fost 2% din PIB, iar pensiile speciale 0,85%, a arătat la B1TV prof. Bogdan Glăvan. Însumate reprezintă procentul din deficit pe care nu ar trebui să-l depășim.
Persoana supraponderală, diabetică și hipertensivă trebuie să slăbească nu pentru că o obligă cineva, ci pentru propria ei sănătate și viață.
Sigur că 3 miliarde de euro sunt bani mulți, de care România are mare nevoie. Dar, repet, nu ei sunt principala miză. Ci însănătoșirea fără de care la un moment dat sistemul de pensii se va prăbuși.
2. Pensiile speciale nu au apărut ieri și nici nu au fost secrete până ieri. Cele militare au fost mereu, cele din justiție au apărut în guvernarea CDR din motive corecte. Și nimeni nu a avut obiecții majore.
Ceea ce a înfuriat recent sunt în principal două aspecte:
a.Pensiile speciale s-au înmulțit spectaculos, cu mult dincolo de cei în cazul cărora chiar există o justificare pentru ele. Politicul a făcut din ele o recompensă pe bani publici pentru tot soiul de categorii funcționărești și tot felul de asimilați care nu îndeplinesc rațiunile pentru care au apărut aceste pensii.
b.Serviciile prestate societății de cei care beneficiază de aceste pensii sunt tot mai proaste și cetățenii sunt tot mai nemulțumiți de ele. Cu alte cuvinte, plătitorii pensiilor consideră că nu primesc ceea ce ar trebui în schimbul banilor, iar aceste pensii nu sunt recompense corecte pentru serviciul adus societății, ci simple privilegii.
c. Au apărut tot felul de excese și în ceea ce privește vârsta de pensionare, și în ceea ce privește modul de calcul și cuantumul pensiilor speciale, care au ajuns, în multe cazuri, să fie, de neimaginat, mai mari decât ultimele salarii ale titularilor.
Această situație nu mai poate continua pentru că societatea nici nu și-o mai permite financiar, nici nu o mai suportă moral.
Soluțiile nu sunt însă deloc ușoare, pe măsura gravitații la care a ajuns boala.
Simpla eliminare a pensiilor speciale poate provoca, într-adevăr, nu știu dacă depopularea unor sisteme sensibile, după cum susține Marcel Ciolacu, dar în mod cert o criză. De ce?
Pe de-o parte, din cauza ieșirilor din sistem ale:
1.Celor care au deja vârstă de pensionare conform legii în vigoare, dar mai lucrează (pentru că le place meseria, pentru că vizează o avansare care să le aducă bani mai mulți etc) şi care vor da ușa de perete din momentul în care un asemenea proiect va fi elaborat. Și nu, nu pot fi opriți sub nicio formă.
Deja un asemenea fenomen s-a profilat în justiție cu zeci de cereri de pensionare aprobate în fiecare ședință a CSM.
Teoretic, legea poate să prevadă și recalculări, ca în cazul magistraților. Practic, nu cred că ele vor rezista la CCR.
2. Celor care sunt încă tineri în armată sau poliție, cu salarii modeste și care au fost atrași spre acest domeniu de pachetul de beneficii suplimentare, inclusiv pensiile. Fără ele și cu perspectiva multor ani în față, probabil că unii vor abandona spre soluții mai avantajoase.
Polițistul Marian Godina, un influencer foarte apreciat, a prezentat într-un text pe propriul blog care este situația din Poliție dincolo de zona de vârf privilegiată.
La celălalt capăt, ar fi de așteptat ca și numărul doritorilor să scadă, mai ales al doritorilor de calitate, care consideră că pot obține mai mult decât le-ar aduce o carieră militară în noile condiții. Să rămâi doar cu cei care nu au nicio șansă să facă altceva, nu știu dacă e ideal.
Deci soluțiile ar trebui să vină pe trei paliere:
1.Pensiile magistraților nu pot fi major afectate pentru că au garanții constituționale, de la CEDO și din tratate internaționale la care România e parte și pe care CCR își și bazează deciziile în materie.
Este inadmisibil să fie însă atât de mari, chiar mai mari decât salariul, raportate la cele mai mari venituri din carieră și la vârste prea scăzute.
Și trebuie respinsă acea aberație care adaugă o categorie de și mai speciali, adică pensionare la orice vechime a membrilor CSM și șefilor ÎCCJ, PÎCCJ, DNA și DIICOT.
2.Ar trebui făcută o diferențiere clară, inclusiv la pensie, între cei care au făcut meseria cu riscuri reale, în teatre de război, trecând prin sită fosa septică a lui Dincă la Caracal, și cei care mută hârtii, sprijină pereți și birouri, sunt asimilați autenticilor magistrați.
3.Gândirea acelor reforme care să mențină atractive mai ales zonele cele mai amenințate să devină neinteresante, inclusiv la nivelul celor mai mici salarii.
4.Asemenea reforme vor fi însă prost primite dacă nivelul de satisfacție al societății față de serviciile publice va rămâne la fel de scăzut. Și ca să nu mai fie așa, intervențiile trebuie să fie pe multe paliere, în funcție de domeniul specific:
Polițiști și jandarmi mai bine pregătiți, promovare meritocratică, magistrați care să lucreze în condiții mai bune și mai puțin încărcați cu dosare, justiție digitalizată.
Sigur că lucrurile acestea nu pot fi făcute peste noapte. Ar fi trebuit gândite și realizate demult. De aici și degringolada actuală a politicului prins între reforme pe care nu vrea și nu știe să le facă și costul ratării lor.