Pensia specială medie este de 5 ori mai mare decât pensia obișnuită din România

Pensia specială medie este de 5 ori mai mare decât pensia obișnuită din România

În România există aproape 207.000 de persoane care primesc pensie specială. Aceasta este, în medie, de 8.800 de lei pe lună, de cinci ori mai mare decât cea a pensionarilor de rând.

Potrivit datelor Ministerului Muncii, analizate de Libertatea, este vorba despre 197.134 de pensii militare și 9.837 de pensii speciale ale unor categorii de foști angajați.

În cadrul pensiilor militare sunt incluse Armata, Poliția, Jandarmeria și serviciile secrete.

Pensia militară medie era de 4.302 lei în 2022, de două ori și jumătate mai mult decât pensia medie din România. În total, cheltuielile cu pensiile militare au ajuns la 10,17 miliarde de lei anul trecut.

ADVERTISING

În ceea ce privește pensiile speciale acordate unor categorii de foști angajați, se plătesc anual aproape 1,8 miliarde de lei:

  • diplomați – 5.796 de lei pe lună;
  • personal din Parlament – 5.057 de lei;
  • personal aeronautic – 11.479 de lei;
  • procurori și judecători – 21.477 de lei;
  • personal auxiliar din justiție – 5.108 lei;
  • Curtea de Conturi – 8.502 lei.

Datele Ministerului Muncii nu includ pensiile speciale ale parlamentarilor. Acestea au fost eliminate prin lege, dar mulți foști senatori și deputați au contestat măsura în instanță.

ADVERTISING
FĂRĂ SCURTĂTURI. Ajungem departe

Experţii Băncii Mondiale au propus recent, într-un raport, mai multe scenarii pentru pensiile civile de serviciu, dar și pentru pensiile militare, având în vedere necesitatea reformării acestora, atât din cauza impactului nesustenabil pe care îl au asupra bugetului, cât și pentru îndeplinirea obligațiilor asumate prin PNRR, dacă vrem să obținem banii de la UE.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇