De la Colectiv, la Caracal, la Saga. Aisbergul

De la Colectiv, la Caracal, la Saga. Aisbergul

La fel ca în cazul Colectiv, la fel ca în cazul Caracal, a fost nevoie să moară cineva și alții să treacă razant pe lângă aceeași soartă la festivalul Saga pentru a începe să vorbim despre un fenomen extrem de grav. Să vorbim, pentru că de schimbat probabil nu se va schimba nimic, așa cum nu s-a schimbat nici după Caracal, nici după Colectiv.

Drogurile nu mai sunt o chestiune exotică, nu mai suntem demult doar o țară de tranzit. Fenomenul este extem de extins, până la porțile școlilor, uneori chiar dincolo de ele.

Teoretic, există instituții specializate ale statului de la DIICOT, poliție – BCCO, Agenția Națională Antidrog (ANA), care ar trebui măcar să înțeleagă fenomenul. Practic, toți cei cu care vorbești off the record îți spun că noi stăm pe o bombă cu ceas ale cărei dimensiuni nu le cunoaștem.

Ce s-a întâmplat la Saga este doar vârful aisbergului.

Când a fost scăpat fenomenul drogurilor de sub control în România?

„Nu a fost niciodată sub control. Lucram după ureche, nu avem analize de risc, nu cunoaștem zonele de risc, nu gestionăm crima organizată din unele zone, nu avem o strategie bazată pe identificarea și monitorizarea zonelor de risc. Noi nu combatem traficul. Ne mulțumim cu ce pică. Reacționăm pe informații. Mor oameni și începem să ne întrebăm”, spune unul dintre puținii specialiști în domeniu.

Da, și în alte țări mor oameni din cauza supradozelor, inclusiv la mari festivaluri, însă noi am fi avut șansa încă de acum mulți ani să nu repetăm erorile și să folosim experiența celor care s-au lovit de fenomen primii. Nu am făcut nimic pentru că ne consideram doar țară de tranzit. Să fie la ei acolo, cum ar veni, dar acum e și la noi exact la fel.

Așa se face că nici măcar nu am încercat să evaluăm dimensiunea fenomenului. DIICOT scrie în bilanțul pe 2021 că a confiscat aproximativ 2,8 tone de droguri. Și ele reprezintă cât din ce s-a traficat? Evaluări neoficiale spun că numai în București s-ar vinde zilnic 50 de kg de droguri. Asta înseamnă vreo 18 tone/an. Numai în București. Cine de unde le aduce, cine le distribuie?

Nimeni nu înțelege cu ce se ocupă concret ANA, agenție cu 300 de angajați și condusă de un comisar-șef, în afară de raportul anual de activitate, din care aflăm că fenomenul stagnează, deci e de bine. 

Site-ul ANA e plin de știri și poze cu steaguri despre diverse campanii, adică cea mai ineficientă formă de combatere a consumului.

La vârsta cea mai vulnerabilă, o spune orice psiholog, adolescenții tineri nu dau doi bani pe informația oficială, pe pliante, pe avertismentele de pe pachetele de țigări. Tentația e imensă, dorința de afirmare a independenței în orice mod, chiar autodistructiv, la fel.

„Programele, proiectele şi intervenţiile de prevenire au avut ca obiectiv informarea, educarea şi conştientizarea populaţiei generale, şcolare şi grupurilor vulnerabile privind efectele consumului de alcool, tutun, droguri şi substanţe noi psihoactive, precum şi dezvoltarea unor atitudini şi practici în rândul acestor categorii de populaţie, prin orientarea grupurilor ţintă către activităţi recreaţionale dezirabile social, că alternativă la consumul de droguri”. Cu asta se ocupa ANA, dacă reușiți să înțelegeți ceva din mormanul de talaș.

Sigur că până la adolescență, în familie și la școală, se pot pune bazele unei educații inteligente. Dar la noi subiecte precum sexul și drogurile sunt tabu. Nu vorbim despre ele cu copiii ca să nu dăm, pasămite, idei sau de jenă.

Împotriva educației sexuale în școli au început o adevărată cruciada toți medievalii. Iar apoi ne mirăm că avem cel mai mare număr de adolescente gravide.

Pe lângă lipsa educației și a unei abordări sistemice a fenomenului, combaterea lui judiciară e foarte prost gândită.

Competența este exclusiv a procurorilor DIICOT, iar BCCO din cadrul Poliției lucrează numai cu delegarea procurorului, indiferent că vorbim de o pastilă sau de o tonă.

De aici mai multe efecte, spun specialiști consultați. Pe de-o parte, dau vina unii pe alții pentru ineficiență. Pe de altă parte, procurorii se axează pe cazuistica mică, simplă, pe care să o pună în bilanț. Și așa se face că la finalul anului vedem 10 mii de dosare noi privind drogurile. Câte pentru o țigară și câte pentru trafic mare?

La fel de adevărat că dotarea BCCO e mizerabilă, resursele la pământ. Procurori DIICOT se plâng că nu au bani nici pentru informatori. Există inevitabil și corupție, dar de ea nu e scutit niciun sistem în conexiune cu zone mustind de bani.

Iar loviturile pe parte legislativă au curs, mai ales în cadrul cruciadei  antiJustiție a CCR. Chiar săptămână aceasta CCR a comis una prin Decizia 295/2022:  companiile de telefonie nu mai pot furniza organelor judiciare şi serviciilor de informaţii orice informaţii referitoare la listingurile comunicaţiilor mobile ale persoanelor din România, inclusiv modalităţile de plată, echipamente şi adresele IP.

 „Vom lucra că în anii '60, statul roman e debil”, a fost prima reacție a unui magistrat care chiar de droguri se ocupă.

E drept că nici până acum autoritățile, cu servicii de informații incluse, nu excelau. Cea mai mare captură de droguri din România a fost o întâmplare. Ne-am trezit cu 130 de kg de cocaina, 90% concentrație, pe plajă și plutind în Marea Neagră, după ce șalupa traficanților s-a răsturnat. Cine, ce, de unde, a fost recuperat tot, nu știa nimeni.

Ce s-a descoperit totuși e că drogurile au venit pe o filieră complexă din Brazilia și că „introducerea cocainei pe teritoriul României a survenit și în condițiile unor disfuncționalităţi tehnice la sistemul SCOMAR, astfel cum rezultă din probele administrate în cauză.” SCOMAR,  adică Sistemul Integrat de Observare, Supraveghere şi Control al Traficului la Marea Neagră.

Altfel, suntem foarte revoltați de intârzierea accederii în spațiul Schengen.

Nici măcar statisticile efectelor nu sunt relevante.  Potrivit raportului ANA, în 2020 au fost înregistrate 33 decese asociate consumului de droguri dintre care 29 prin supradoză. Adică mai puține decât în 2014,  când au fost 56.  Un număr pe care specialiștii îl consideră grav subdimensionat. 

Un reportaj din 2018 al Vice susținea că România ascunde numărul real al deceselor provocate de droguri.

„Gradul de subraportare la nivel național este semnificativ, consecință a lipsei de experiență în managementul cazurilor de decese asociate consumului de droguri, de cunoștințe medico-legale și juridice, de limitări financiare”, spunea pentru Vice medicul legist Gabriel Gorun, care se ocupa de monitorizarea acestui tip de cazuistică.

„Să vă dau un exemplu. Iașiul este un mare centru de consum de droguri din țară. Din 2004-2005, de când mă ocup eu de statistica asta, și până în 2018, au raportat zero cazuri de deces din cauza drogurilor. Nu știu să vă zic de ce, deși ei au un laborator performant, similar cu cel de aici. Nu mai pot invoca, ca Buzăul, că ei nu au tehnică. Clujul mi-a raportat un singur caz în toți anii ăștia! Eu sunt constănțean și îmi petrec vacanța pe litoral. Doar din ce văd în jur, există mult mai multe cazuri decât cele vreo șapte raportate în aproape 14 ani”, spunea dr Gorun.

Mai e un adevăr, banii pentru expertize sunt cronic insuficienți, ele durează luni de zile în care procurorul nu știe oficial dacă l-a prins cu praf de copt sau herorina și uneori rezultatele sunt șocante.

Cu câțiva ani în urmă, expertiza toxicologică nu a identificat nicio picătură de alcool sau droguri în trupul unei femei decedate în Centrul Vechi care fusese filmată pe camere de supraveghere bând vârtos și despre care martorii au povestit că a luat pastile.

În plus, sunt decese asociate consumului. Mario Iorgulescu a ucis fiind nu doar beat, ci și drogat. Polițiștii spun că accidentele cele mai teribile sunt provocate nu de persoane bete, ci de persoane drogate, pentru că efectele drogurilor asupra sistemului nervos sunt cu mult mai complexe.

Nimeni nu pare însă interesat. Ministrul de Interne râde tâmp la presă și anunță declanșarea unei verificări, președintele Iohannis recomandă mai multă atenție organizatorilor de concerte. Atât.