De ce românii sunt păcăliți atât de ușor de teoriile conspiraționiste?

Cu o populație urbanizată forțat după cel de-Al Doilea Război Mondial, cu jumătate de secol de sistem politic dictatorial care a interzis și marginalizat credința și religia, cu o trecere brutală de la comunism la piața liberă, magia, energiile și minunile au fost văzute ca soluții de supraviețuire într-o lume violentă, complicată și fără acces la cunoaștere.
De ce românii sunt păcăliți atât de ușor de teoriile conspiraționiste?
Sprijină jurnalismul independent
Donează acum

La începutul acestei săptămâni, INSCOP, prin Remus Ștefureac – directorul agenției de sondare a opiniei publice, a prezentat un studiu despre vrăji și ezoterie, despre impactul acestora în rândul populației din România. 

E o cercetare sociologică interesantă, în jurul căreia s-a creat și o dezbatere ce a readus în atenția opiniei publice modul în care se raportează românii la credință, noroc, conspirații și alte practici fantasmagorice despre care mulți cred că-i ajută să facă față provocărilor vieții.

Sunt transferate către public multe date care încă nu au fost explicate metodic de experți, semnalându-se, însă, o problemă reală în ce privește modul în care populația se raportează la realitate și cum această relație e afectată de poziționări subiective, unele care produc stări de pericol în societate.

În acest studiu există și o componentă legată de teoriile conspirației. Știm că acestea sunt folosite pe scară largă în războiul hibrid de către Rusia și nu numai pentru atingerea unor obiective strategice. 

Sunt utilizate pe scară largă pentru a crea curente de opinie în confruntările politice, pentru a împinge segmente din populație într-o anumită direcție, astfel încât un proiect ideologic sau o decizie să poată fi adoptate mai ușor și să aibă susținere populară. 

Conspiraționismul, un fenomen organizat

De exemplu, un domeniu afectat puternic de conspiraționism este cel al sănătății, curentul antivaccinist, accelerat de pandemie, face în continuare ravagii atât în România, cât și în SUA, dar și în țări europene.

Există o recrudescență a unor epidemii considerate cândva eradicate, precum scarlatina, pojarul și altele, asta, în contextul în care foarte mulți părinți refuză vaccinarea copiilor. S-a creat, astfel, un pericol social greu de gestionat de autorități. 

“Din experiența mea, ne confruntăm cu un fenomen care nu mai e spontan, ci organizat. Dau un exemplu personal: în 2008, când a apărut campania pentru vaccinul HPV, am vorbit public despre ea. Am fost bombardat instantaneu cu zeci de mesaje coordonate, identice ca structură, împotriva vaccinului. Campania a eșuat”, a spus Vlad Petreanu, realizator de emisiuni TV și radio, în cadrul conferinței de prezentare a studiului. 

“Apoi, în 2018, referendumul pentru familie, din punctul meu de vedere, a servit ca exercițiu de calibrare electorală a aceleiași populații vulnerabile”, a mai remarcat el.

“…cu pandemia și cu rețelele sociale, mecanismul s-a rafinat și a explodat. Ceea ce trăim nu e întâmplare. E un proces de durată, care are ca efect erodarea democrației, izolarea României și destrămarea încrederii între oameni. Asta e miza reală”, a mai adăugat Vlad Petreanu.

Răspândirea fricii

Pornind de aici, de la teoriile conspiraționiste folosite pe scară largă, dezbaterea se îndreaptă spre prima linie a războiului hibrid.

De exemplu, în România, conform studiului, 42,6% din populație crede în energii invizibile - aură, chakre, bioenergie - care influențează sănătatea. 

De asemenea, peste 50%, mai precis 51,4% din populație, crede că există locuri în România încărcate energetic, care influențează starea fizică și psihică a oamenilor. 

Aproape 30% din populație - mai exact 28,9% - crede că anumite locuri, precum Munții Bucegi sau Sarmizegetusa, emană energii speciale.  

MuntiiBucegiINSCOP
TURISMUL MAGIC. Peste un sfert din populația României crede că în Munții Bucegi sunt energii speciale - Sursa: INSCOP

O mare parte din aceste date sunt efectul războiului hibrid dus pe rețelele sociale. Curentele de opinie în care mulți dintre semenii noștri ajung să fie convinși că se petrec lucruri ieșite din comun sunt non-informații, știri false, promovate intens în România, pe rețelele sociale, de ani buni. 

Întrebarea care se pune e de ce o entitate străină, cum ar fi Rusia, a creat o astfel de infrastructură pentru a induce informații false și a genera anumite curente de opinie? Obiectivul principal al unui asemenea atac este răspândirea fricii și a neîncrederii în societate pentru a o face mai slabă.

Energiile din Munții Bucegi

Teoriile conspiraționiste sunt lansate pentru a testa populația - cât este de credulă și cât de vulnerabilă la anumite mesaje, pentru asta e nevoie să construiești o rețea de conturi care să promoveze informații false. Realizarea unei astfel de rețele și atragerea susținătorilor are nevoie de o poveste.

“Ca antropolog, care studiază magia și vrăjitoria de peste 30 de ani în România - rural și urban - pot spune că zona magică este vie și persistentă. România nu este o excepție globală, dar are cifre mari”, a spus Camelia Burghele, în cadrul evenimentului de prezentare a studiului.

“Trebuie să pornim de la un element fundamental: gândirea magică este specifică satului tradițional românesc. Timp de secole, inexplicabilul se explica prin magie. Or, reverberația acestui mod de a gândi în mediul urban este și astăzi vizibilă”, a mai adăugat ea, susținând că această gândire magică specifică a ajutat ca teoriile conspiraționiste să prindă și să facă rapid adepți. 

În logica războiului hibrid, se folosește o abordare în care se prezintă o poveste senzațională, precum cea cu tunelurile din Munții Bucegi, care pornește de la ideea excepționalismului național: populațiile vechi de pe acest teritoriu, dacii, tracii și alții, au avut puteri supranaturale, magice, transmise de-a lungul secolelor, astfel încât locurile sunt impregnate cu o anume energie.

E nevoie de elemente care să capteze atenția. Cheia este captarea atenției. Trebuie transmis ceva ieșit din comun încât, în noianul de informații, subiectul să se impună.

Odată ce atenția a fost captată, pe arhitectura creată pe rețelele sociale se pot livra diverse alte informații. 

Interesul Rusiei este să împingă mesaje anti-europene și teme care creează tensiuni sociale. Lângă o poveste despre energiile speciale din Munții Bucegi poate fi atașată foarte ușor o alta, potrivit căreia COVID-ul ar fi o invenție și astfel se ajunge la alimentarea unor reacții tot mai violente, proteste față de măsurile luate de autorități în pandemie pentru protejarea populației.

Apare tensiunea socială, reacție negativă la adresa autorităților și instaurarea neîncrederii, ajungându-se la destrămarea coeziunii sociale și capacitatea instituțiilor de a-și îndeplini rolul.

O problemă marginală care a devenit boală

În lipsa acțiunii autorităților și a unui anumit tip de reglementare pe rețelele sociale, a apărut, efectiv, o armată de troli și de operatori ai unor entități ostile unei țări, unui regim politic sau unei persoane, având ca obiectiv răspândirea și intensificarea mesajelor conspiraționiste pentru a provoca tensiuni sociale, a induce neîncredere și a distruge orice formă de solidaritate la nivelul statelor democratice. 

Russia Defence Conscripts
CRUCEA, O ALTĂ ARMĂ A LUI PUTIN. Religia e folosită politic pe scară largă în Rusia pentru a justifica un război de agresiune în care au fost uciși bătrâni, femei și copii - Foto: Hepta.ro

Aceasta a fost o problemă pe care autoritățile statale erau obligate s-o rezolve cu mult timp în urmă. Au existat nenumărate alerte date de jurnaliști, experți în comunicare și specialiști în spațiul digital, dar liderii politici și șefii de instituții au considerat-o multă vreme una marginală, până când s-a extins ca un cancer, s-a cronicizat. 

Astfel, s-a ajuns într-un punct critic. Suntem în situația în care sistemele politice sunt amenințate, sunt minate alegerile democratice și distruse companii, comunități, indivizi. Deși reacția de apărare se manifestă timid, mai e mult până la ieșirea din criză.


În fiecare zi scriem pentru tine. Dacă te simți informat corect și ești mulțumit, dă-ne un like. 👇