Cu proștii nu poți discuta, au mintea odihnită, combaterea unui fake news nu face decât să dea platformă manipulării, vina pentru că am ajuns aici o poartă toți politicienii, toate partidele și toate instituțiile, oamenii de treabă și care se pricep sunt minoritari și în orice caz nu funcționează circulația elitelor. Nu te poți coborî până la nivelul lui Șoșoacă și ai ei.
La prima vedere, par a fi măsuri de igienă intelectuală, morală și socială. De fapt, contribuie la perspectiva unei societăți de rang tribal, în care triburile sunt în mod identitar atât de diferite, încât fiecare dezbatere se poartă ideologic.
Problema apare atunci când în joc este o miză politică, or, anul acesta ne alegem parlamentarii, președintele, deputații europeni și primarii. Miza e așadar crescută, la fel e și cantitatea de teorii conspiraționiste, fake news, demersuri politice care să apese emoțiile atavice din triburile deja fertilizate și pentru care aderența la fenomene de isterie/furie colectivă e următoarea etapă.
E mai sănătos electoral să-i izolăm și evităm pe negaționiştii științei, antivacciniștii, filorușii de bucătărie, antieuropenii, pro-Șoșoacă și pro-AUR sau tocmai asta ne va duce la o catastrofă căreia România nu-i va rezista cum au rezistat SUA mandatului lui Donald Trump (celui care s-a încheiat, pentru că perspectivele sunt mai sumbre pentru un eventual al doilea mandat)?
Să amintim că dezvoltarea fulminantă a AUR, direct în Parlament, după un prim test electoral, a părut surprinzătoare.
Dar dacă credem că oamenii, chiar și cei care se lasă seduși și confiscați de teorii și mesaje scrântite, sunt recuperabili, cum o facem?
E o întrebare pe care o analizează Lee McIntyre, cercetător în filosofie la Boston și profesor de etică la Harvard (Extension School), într-o carte care nu poate fi citită în registrul facil – Cum să discuți cu un negaționist al științei. De ce cred unii că Pământul e plat și alte teorii ale conspirației (Humanitas, 2023).
El face un pas în plus însă: iese din zona lui de confort și din igiena spațiului intelectual, în care oamenii de știință sunt tocmai cei dispuși să își dezbată concluziile și chiar să le modifice, dacă știința furnizează noi dovezi, și merge la una dintre Convențiile Pământului plat. Aceasta e o sectă destul de numeroasă, cu adepți din toate straturile sociale și profesionale, unii surprinzător de bine dotați în ceea ce privește logica și aparatul critic, atunci când, firește, nu e vorba despre vreo curbură a Pământului.
Astfel, el poate confirma direct cele cinci caracteristici ale celor dispuși să adere la teorii conspiraționiste, oricât de gogonate ar fi acestea. Ba chiar cu cât mai gogonate, cu atât mai mare respingerea oricărui contraargument și tratarea acestuia în zona atacurilor la identitatea personală, adică la sistemul de convingeri care dau apartenența la trib – în acest caz, tribul celor care cred nu doar că Pământul e plat, ci cred în Pământul plat.
- Selecția părtinitoare a dovezilor – numai cele care confirmă credința/convingerea;
- Credința în teoriile conspirațiilor – asta presupune neîncredere în instituții, politică, presa mainstream și convingerea că „ești mințit, manipulat”;
- Apelul la falși specialiști (și denigrarea celor reali) – de pildă, Dan Puric și alte personaje retrograde, devenite specialiste în istoria românilor. Spre deosebire de Lucian Boia care, lucrând cu demitizarea, nu e istoric adevărat, ci, firește, parte a conspirației;
- Săvârșirea unor erori logice – de pildă, Ucraina a furat României Bucovina de Nord, când, de fapt, e vorba despre URSS, căreia Ucraina i-a fost victimă și încă una mare;
- Crearea unor așteptări imposibile pentru rezultatele științei – dacă Pământul e curbat, de ce nu vedem curbura? Unde e proba directă? Firește, pentru convingerile false/conspiraționiste nu e nevoie de dovezi. De pildă: Ucraina a adâncit canalul Bîstroe și distruge Delta Dunării, leagăn naționalist; dacă nu e așa, de ce nu a ieșit ministrul Sorin Grindeanu să anunțe ce și cât a măsurat, când a plecat pe canal cu pânzele sus?
De ce unii oameni aderă la conspirații și sunt convinși de fake news nu se rezumă însă doar la ignoranță și lipsă de educație. Ar fi simplu să fie așa, atunci ar funcționa contra-argumentele logice. Explicațiile sunt mai degrabă psiho-sociale.
La Convenția Pământului plat, persoanele cu care McIntyre vorbește au trecut, mai toate, printr-un moment traumatic, pe care îl rezumă la fel: „De atunci, m-am trezit. Am început să înțeleg”. Astfel, teoriile conspirației reprezintă (și) o modalitate de a face față anxietății, fricilor, în general lucrurilor care ies din familiar.
Atunci când ne simțim deznădăjduiți social, scrie McIntyre, marginalizați, e mai ușor să aderăm la un grup care identifică un dușman comun și în numele nostru și care ne propune să credem în ceva comun.
Aici e și cheia prin care putem nu recupera individ cu individ, dar sparge plasele de siguranță ale tribului, în așa fel încât el să nu devină masă amorfă, pe care politicienii să o manipuleze.
Cel mai prost răspuns la dezinformare este să nu te prezinți la dezbatere. Să repudiezi prostia și să pretinzi că numai temele cu adevărat relevante merită discutate.
În acest fel, se obțin două efecte:
- primul, aceste comunități tribale devin și mai ermetice și nu le poți studia, nici măcar cuprinde sociologic, amploarea;
- al doilea, umilirea publică ar putea avea efect de bumerang și alimenta resentimentele printr-o asmuțire contra „elitelor”, cum s-a întâmplat în 2016 în SUA.
Sunt cazuri în care anti-vacciniști periculoși, mame care riscau viețile copiilor lor, au fost reconvertiți după ce au fost cooptați în discuții cu medici, calme, fără stigmatizări.
McIntyre citează un studiu despre polarizarea ideologică, care arată că forța motrice din spatele polarizărilor politice vine mai puțin din poziționări de stânga sau de dreapta, cât mai degrabă din simplul fapt „de a dobândi o etichetă partizană, care îți conferă o identitate”. Altfel spus, nu funcționează să combați un negaționist al științei/un adept al conspiraționismului punând în discuție motivul pentru care face asta, ci mai degrabă modul în care o face.
În cazul nostru politic, nu contează atât de mult de ce cred susținătorii AUR că Ucraina nu e victimă sau că vaccinul anti-Covid a ucis oameni, ci contează modul în care aderă la astfel de teze – intrând într-un trib care le dă răspunsuri simple de tipul conspirației și dușmanului la anxietățile pe care le au.
Or, după o pandemie, cu un război la granițe și cu o criză economică despre care Guvernul nu vrea să știe nimic și împovărează fragila clasă de mijloc, oamenii se simt deznădăjduiți social. Asta înseamnă că vor căuta alinare în trib și vor întări identitățile secundare la vot: de pildă - ortodox, heterosexual, etnic român.
Dar cum le poți vorbi unor oameni convinși că Putin e personajul bun sau măcar că nici Zelenski nu e mai bun decât Putin? Pare o sfidare a logicii, pentru că, iată: Holodomor, Maidan, Crimeea, Donbas, Bucea, Mariupol.
În teorie, discuți cu ei, la ei acasă sau pe un teren comun, prin intermediul unor persoane care le pot reface povestea reală, fără să-i stigmatizeze pentru că au ales să creadă în minciuni și manipulări. Îi lași să se arate, măcar, pentru a cunoaște dimensiunile pericolului, pentru că în cazul nostru e vorba despre patru rânduri de alegeri care pot izola România: în loc de un singur tractor în Piața Constituției, de care să râdem voluptos, să mergem într-o frăție AUR, unde s-ar putea să avem șocul că mulți sunt oameni care funcționează logic foarte bine, atâta vreme cât nu e vorba despre credințele lor.
Politic, însă, lucrurile ar putea să fie mai simple, atâta vreme cât partidele onorabile lucrează cu date reale, sociologice, despre electorat și așteptările acestuia, propunându-le soluții și pentru fricile pe care aceștia le au, chiar dacă, la birou, acele frici nu par a fi demne de o ofertă politică.