Despre legea, promulgată de președintele României, care modifică regimul sancționator al evaziunii fiscale s-a discutat exclusiv în termeni emoționali de tipul: cine fură un milion scapă. Ceea ce nu e chiar așa. Nu e nici dezincriminare, cum s-a mai spus, ci o clauză de nepedepsire, și nu e deloc pe gratis. În schimb, ceea ce e cu adevărat foarte periculos în această lege a scăpat în bună măsură discuției publice.
Legea prevede că ANAF nu mai sesizează parchetul, deci nu mai este deschis dosar penal, dacă plata prejudiciului, până la un milion de euro, plus 15%, plus dobânzi și penalități calculate la prejudiciul majorat, este făcută efectiv în termen de 30 de zile după controlul fiscal al ANAF care îl constată.
Același efect îl are plata prejudiciului plus 25% dacă are loc în timpul urmăririi penale, înainte de trimiterea în judecată. Dacă plata este făcută în timpul judecații, limitele pedepsei se reduc la jumătate sau cu o treime, în funcție de moment. În caz de repetare a faptei, clauza nu mai poate fi aplicată.
Diavolul din detalii
În opinia mea, pragmatic vorbind, principiul este corect. Care este interesul primordial al statului în cazul acestor infracțiuni? Să umple pușcăriile sau să recupereze banii rapid și fără costuri suplimentare? Evident, al doilea.
Dar de ce ar fi cele două obiective antagonice? Pentru că evazionistul, mai ales când este vorba despre cei care lucrează cu sume foarte mari, preferă să restituie de bună voie prada plus un procent, care poate ajunge să fie foarte consistent, doar dacă asta îi aduce un avantaj major. Altfel, își asumă să facă niște pușcărie, iar la ieșire să se bucure de bani sau să știe că familia lui se bucură de ei.
România stă prost la recuperarea prejudiciilor, amenințarea cu pușcăria nu a funcționat cine știe ce. Tehnicile de ascundere a banilor au devenit tot mai sofisticate, costurile pe care le presupune descoperirea lor, fără cooperarea evazionistului, sunt adesea foarte mari, iar timpul îndelungat.
Dar dacă principiul poate fi corect, reglementarea românească este problematică din cel puțin un punct de vedere subliniat de procurorul șef EPPO, Laura Codruta Kovesi, într-un interviu pentru SpotMedia:
„Organele competente care descoperă infracțiunea nu mai sesizează organele de urmărire penală. Deci nu mai are nimeni un control asupra a ceea ce se întâmplă.
Inspectorul financiar sau fiscal constată că s-a comis această fraudă, în câteva zile se plătește prejudiciul și gata, închide tot dosarul, nu mai ajunge la Parchet, nu mai face nimeni cercetare. Clauza de nepedepsire se aplică direct de angajații administrației financiare, fără niciun control jurisdicțional.”
De ce este acest lucru periculos?
„Dacă această lege va intra în vigoare, cu siguranță va fi ca o invitație pentru cei care vor să comită astfel de fapte să vină în România, pentru că, așa cum am spus, nivelul de detectare și raportarea acestor infracțiuni la poliție și la parchet, practic nu va exista.
Dacă descoperi o fraudă sub 1.000.000 de euro, niciodată nu va mai ajunge la parchet. Niciodată nimeni nu va mai investiga, nu va încerca să vadă cine este în spatele companiilor, câte tranzacții au fost posibile, dacă este o fraudă mai mare sau nu”.
Deci recuperezi prejudiciul cu majorarea aferentă, dar ratezi poate șansa de a da de capătul unei rețele cu brațe transfrontaliere pentru că aplici prea repede clauza de nepedepsire, fără ca un magistrat să se uite la imaginea de ansamblu. Și acesta este motivul pentru care LCK nu excludea posibilitatea să sesizeze Comisia Europeană.
Complicitatea șefilor de parchete
Lumea se uită urât la zona politică, la dnii Ciolacu și Ciucă, inițiatori, la președintele Iohannis, care a promulgat legea fără să ceară Parlamentului reexaminarea.
Dar premierul spunea imediat după adoptarea legii că este dispus la orice modificare, dacă parchetele îi cer acest lucru. Singurul parchet care a vorbit a fost EPPO, prin vocea dnei Kovesi.
Procurorul general Alex Florența, procurorul șef DNA, Marius Voineag, au tăcut asurzitor. De ce? Pentru că din toate informațiile cât se poate de credibile, cei doi au fost consultați și ar fi participat chiar la elaborarea legii. Dl Ciolacu putea fi foarte sigur că nu îi vor cere vreo modificare.
Evident, la nivelul parchetelor, nu mai este niciun interes pentru combaterea infracționalității. Bilanțul DNA pe anul trecut e probabil cel mai slab din ultimii mulți ani, clasările curg una după alta, sunt infirmate rechizitorii mari și pentru că tot mai scapă câte unul, spun surse din parchetul anticorupție, dl Voineag intenționează să desființeze câteva structuri teritoriale - Mureș, Alba, Ploiești, Galați, se pare. Centralizare mai mare, control mai bun, nu-i așa?
Deci, politicul și șefii parchetelor, măcar prin tăcere, ajută marile rețele infracționale.